EPISODUL X. Afacerile familiei Ponta scot la iveală un “dans al pinguinului” transpartinic: mama și sora premierului Victor Ponta, partenerii lui Octavian Morariu, nepoata lui Emil Boc, Silvian Ionescu, contabila familiei Blejnar, Sulfina Barbu, cumnatul lui Victor Ponta, soacra Andreei Paul Vass, aghiotantul lui Dorin Cocoș și o domnișoară de încredere a lui Dinu Patriciu, asociată cu protectorul financiar al familiei Geoană

.

.

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE

Încep acest articol cu o erată: Andreea Paul Vass mi-a atras atenția că din incompetență am scris că soacra sa este implicată în acest dans al pinguinului. Doamna Vass a avut amabilitatea să mă lămurească, după ce am reverificat informația publicată, că de fapt nu este soacra, ci, citez “a doua nevastă”, adică SOACRA VITREGĂ, cu care dumneai nu are nici o legătură de sânge. Rog cititorii ca atunci când văd cuvântul soacră în text, să consideră că acolo scrie SOACRĂ VITREGĂ (Nu e valabil și pentru soacra domnului Mircea Geoană. Aceea e SOACRA BUNĂ).

ACEASTA INVESTIGATIE MI-A FOST CENZURATA TIMP DE 5 LUNI DE PRESA CENTRALA.

Argumentul adus de directorul editorial a fost, cu o lună înainte de alegerile parlamentare din 2012: “Daniel, am indicii din surse cât se poate de credibile că Ponta va rămâne premier și după 2012, așa că te rog, nu te mai concentra pe mama lui. Concentrează-te pe ceilalți”. Această replică celebră, după ce am întrebat de ce de o lună  “pânza de păianjen” stă la sertar.

Iată povestea: 

Clienții firmei de contabilitate “EXFIN 2000 SRL”, fondată de mama premierului, Cornelia Naum, ulterior cedată surorii premierului, Alexandra Herțanu (fostă Ponta), scot la iveală o rețea de conexiuni “tip pânză de păianjen” între 42 de persoane și 23 de firme, care confirmă că duşmani politici de moarte, pică la pace în domeniul “economic”. Victima “agățată” în pânza de păianjen transpartinică este statul român, care le dăruiește contracte pe bani grei.

panza de paianjen

Prin demersuri pur jurnalistice (fără servite de la politicieni sau servicii), am intrat în posesia unor documente ale unei instituții cheie a statului român, care arată că în intervalul 2007-2012, între clienții firmei de contabilitate “EXFIN 2000 SRL” regăsim societăți comerciale ai căror patroni sunt fie “directori”, fie “administratori” ai altor firme abonate la contracte cu statul: ”concesiuni de câmpuri de gaze naturale şi participații în cadrul unor exploatații petrolifere”, “gestionarea deşeurilor orăşeneşti”, “construcții prestate pentru stat”.

Din portofoliul de clienți al “EXFIN 2000 SRL” din ultimii ani au făcut sau încă fac parte și firmele: “Gida Consult SRL”, “GB Management SRL”, “Enco Management SRL”, “Enco Metal Construct SRL” şi “P&P Consult SRL”. Nici una din aceste companii nu a încheiat contracte cu statul, însă acționarii acestora fie dețin alte afaceri abonate la banii publici, fie sunt administratori sau directori de firme care au contracte cu statul.

Cele 3 familii care au lucrat cu firma familiei Ponta, abonate de succes la banii statului

Giuliana Boicu, unul din asociații SRL-ului “Gida Consult”, e prezentă şi în SRL-ul “People Investment SRL”, firmă beneficiară a 19 milioane de euro din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Soțul Giulianei Boicu, respectiv socrul Giulianei Boicu, sunt acționari ai companiei “Bomaco” (firmă care de asemenea face parte din portofoliul de clienți ai firmei de contabilitate “EXFIN 2000 SRL”). “Bomaco” e o firmă abonată la contracte cu statul: Primăria Sector 3, Primăria Sector 4, Primăria Sector 6, Primăria Miroslava, Primăria Jilava, Primăria Curtea de Argeş, Primăria Matca, CNADNR.

CLICK PE SCHEMA PENTRU DIMENSIUNEA MĂRITĂ:

EXFIN A

În acționariatul “People Investment SRL”, Giuliana Boicu e parteneră cu Bădină Gabriela, nume prezent și în acționariatul “Enco Management SRL” și “GB Management SRL”. Toate cele trei companii fac parte din portofoliul de clienți ai firmei “Exfin 2000 SRL”, aparținând familiei primului-ministru. Bădină Gabriela apare la Registrul Comerțului şi ca administrator al companiei “Transatlantic Worldwide România” până în anul 2008.

Firma mamă a “Transatlantic Worldwide România” apare în textul “H.G. nr. 1141/18.09.2007”, semnată de  primul ministru Călin Popescu Tăriceanu.  Reproducem un fragment din nota de fundamentare  a  H.G.-ului respectiv : “Pentru perimetrele de dezvoltare – exploatare petrolieră P VII – 18 Izvoru, P VII -19 Mârşa şi P VII -24 Vânători comisia de deschidere şi evaluare a ofertelor a declarat câştigătoare TransAtlantic Worldwide Ltd. Nassau Bahamas, cu sediul în Nassau, Bahamas, înregistrată la nr. 15183, cu care s-au negociat şi semnat acordurile de concesiune. TransAtlantic Worldwide Ltd. Nassau nu are restanțe privind plata unor impozite, taxe sau redevențe şi în prezent nu desfăşoară operațiuni petroliere în România”.

Firma al cărei administrator a fost Gabriela Bădină s-a asociat cu celebra companie “Sterling Resources” într-un program ce viza explorarea unui perimetru de 400.000 hectare în sudul țării, forarea a trei sonde onshore, în vederea identificării acumulărilor de gaz metan la adâncimi mici.

Pe site-ului companiei “Sterling Resources” găsim mai multe detalii despre program: “Forajul primei sonde din programul de trei sonde va începe la mijlocul lunii noiembrie, în concesiunea onshore EIII-7 Sud Craiova din România. Începerea acestui program urmează aprobării date de Agenția Națională pentru Resurse Minerale din România (ANRM) privind cesionarea a 50% din cota de participare Midia Resources SRL (filială română a Sterling Resources Ltd) către filiala din România a companiei TransAtlantic (TransAtlantic Worldwide Romania SRL) şi obținerea tuturor autorizațiilor şi certificatelor locale şi guvernamentale. După cum am anunțat anterior, compania TransAtlantic va fi integral responsabilă pentru costurile acestor trei sonde, pentru a câştiga 50% din cota de participare. Aceste foraje vor fi făcute pentru a stabili nivelul de gaze la adâncime mică şi caracteristicile pungilor de gaz din stratul neogen. Acest perimetru a fost recunoscut  atât de Sterling, cât şi de TransAtlantic ca având un potențial ridicat”.

Pe site-ul “TransAtlantic Worldwide”, aflăm că s-a urmărit nu doar scotocirea după “pungi” de gaz metan, ci şi după potențiale zăcăminte petrolifere.

Numele “TransAtlantic Worldwide Romania SRL” e citat şi de Consiliul Concurenței într-un comunicat oficial (datat iunie 2010): “Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între agenţii economici implicaţi în licitaţiile organizate de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş şi SC Transatlantic Worldwide România SRL Bucureşti pentru atribuirea contractelor de servicii de foraj”.

Partenerul companiei “TransAtlantic Worldwide Romania SRL”, firma “Sterling Resources” a fost în centrul unui scandal mediatic în anul 2008, după ce premierul în funcție la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu, a fost arătat cu degetul de PDL, fiind acuzat că pe ultima sută de metri a mandatului său a emis o H.G. prin care a concesionat către “Sterling” perimetrele de petrol şi gaze “XV Midia’ și “XIII Pelican” din Marea Neagră. Decizia Lui Tăriceanu de concesionare a respectivelor perimetre submarine lui a fost caracterizată de o “grabă suspectă”, dacă ne gândim că  la acel moment autoritățile nu primiseră decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga în disputa dintre România şi Ucraina privind delimitarea platoului continental al Mării Negre.

În iulie 2012, contractul de concesiune încheiat de statul român cu “TransAtlantic Worldwide”, a fost anulat de ANRM.

Campioni olimpici în materie de contracte pe bani publici

În cele trei firme care fac parte din portofoliul de clienți ai firmei de contabilitate a familiei Ponta: “GB Management SRL”, “Enco Metal Construct SRL”, “Enco Management SRL” îl găsim ca asociat și pe Bădină Daniel (soțul Gabrielei Bădină, administratorul concesionarului de câmpuri petrolifere de la stat).

Pe Daniel Bădină îl găsim și în firma “Viarom Construct SA” în calitate de fondator, director general şi vicepreşedinte al consiliului de administrație. Pe SEAP constatăm că “Viarom Construct SA” are succes la încheierea de contracte cu instituțiile statului: Primăria Odorheiul Secuiesc, Consiliul Local Bucureşti,Primăria Sector 6, Consiliul Local Mogoşoaia, Consiliul Local Cluj Napoca, ANL (canalizarea cartierului Brâncuşi).

Daniel Bădină, e prezent și în firma “Nan Group SA” (administrator). “Nan Group”  are de asemenea contracte cu instituțiile statului: Primăria Sectorului 4, Administrația Străzilor Bucureşti, CNADNR, Consiliul Județean Giurgiu.

În unul din contractele cu statul, firma “Nan Group” administrată de Daniel Bădină (clientul firmei de contabilitate a familiei Ponta) a intrat într-un consorțiu cu “Euroconstruct Trading ’98”. În iarna lui 2012 ”Euroconstruct Trading ‘98” încheia “în consorțiu”, cu firma “Grossmann Engineering Group” (firma cumnatului lui Victor Ponta) un contract de peste 10 milioane de euro cu statul.

O altă companie în care apar familiile ce gravitează în jurul firmei de contabilitate a familiei Ponta este “Viarom Construct SA”, abonată din nou la contracte cu bani publici (Domeniul Public Câmpia Turzii S.A., Municipiul Iasi, CNADNR; Orașul Chitila, Comuna Mogoșoaia, Orașul Negrești, Comuna Miroslava, Comuna Bucșani). În firma “Viarom”, pe lângă Bădină Daniel, mai apar şi membrii altor familii care fac parte din portofoliul de clienți ai firmei de contabilitate a familiei Ponta.

CLICK PE SCHEMA PENTRU DIMENSIUNEA MĂRITĂ:

EXFIN B bun

Astfel, în acționariatul “Viarom Construct SA” apar și Dan Ovidiu Boicu (prezent şi în “Bomaco SRL”, altă firmă client a “Exfin 2000 SRL”) și Dragoş Preda, personaj pe care-l regăsim și în “P&P Consult SRL”, firmă aflată de asemenea în portofoliul de clienți ai firmei de contabilitate a familiei Ponta.

Dacă analizăm istoricul firmei “Viarom Construct SA”, vom vedea că din acționariatul său au făcut parte și firmele “Viacon Grup SRL”  al cărei administrator în trecut a fost Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic Român și Vicepreședinte al CIO.

Din acționariatul “Viarom Construct SA” a făcut parte și “Vesta Construct și Management S.R.L”, în spatele căreia s-a aflat o perioadă Dana Morariu (fosta nevastă a lui Octavian Morariu).

Reamintesc că Octavian Morariu a ocupat fotoliul de secretar de stat în”Cabinetul Năstase”, fiind coleg de guvern cu Victor Ponta (pe atunci șef al Corpului de Control). Reamintim şi că Octavian Morariu a fost nominalizat la şefia COR înainte de alegerile generale din 2004, când PSD deținea puterea absolută peste România.

Printr-o ironie a sorții, pe 26 iulie 2012, la recepția de inaugurare a Casei Olimpice a României, în prima zi a Jocurilor Olimpice de la Londra, Primul Ministru al României Victor Ponta și Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, ciocneau o cupă de șampanie într-o atmosferă se sărbătorească.

În aceeași zi în care s-a desfășurat emoționantul moment festiv cu șampanie, firma “Viarom Construct”, al cărei manager general fusese în intervalul 2004-2006 persoana fizică Octavian Morariu (conform CV-ului postat pe site-ul Association of Nattional Ollympic Committees, câştiga de la statul român un contract de 1.664.700 RON (Anunț de atribuire numărul 126892/26.07.2012, din partea CNADNR).

morariu ponta sursa foto stiri de sport

În acționariatul firmei “Viarom Construct SA” se regăsește și societatea franceză “Eurovia SA”, cu care Octavian Morariu a fost partener în trecut.

Dă click aici ca să vezi o parte din portofoliul de contracte cu statul al firmei “Eurovia SA”.

Prezența în portofoliul de clienți ai firmei de contabilitate a familiei Ponta a celor trei familii de afaceriști enumerați mai sus: Bădină, Boicu şi Preda, personaje prezente în acționariatul și conducerea mai multor firme abonate la contracte cu statul, scoate la iveală nume neașteptate.

E vorba de o rețea de conexiuni transpartinice, care duc spre apropiați ai Elenei Udrea (și Dorin Cocoș), Sulfinei Barbu, Andreei Paul Vass, ai lui Dinu Patriciu, Silvian Ionescu, Sorin Blejnar şi ai cumnatului premierului Ponta.

“Coabitarea” discretă a filierei PSD cu filiera PDL

În acționariatul firmei “Viarom Construct SA”(prezentată mai sus), se regăseşte şi SRL-ul “Vesta Investment”, deținută de Spirea Andrei Radu Ştefan şi Spirea Andrei Camelia Ileana. Cei doi acționari (n.r. cel mai probabil sunt frate și soră) sunt prezenți în mai multe afaceri abonate la contracte cu statul.

Astfel, pe Spirea Andrei Radu Ştefan îl regăsim ca asociat și în SRL-ul “Edil Trafic SRL”, care a încheiat cu Primăria București un contract de 1,4 milioane RON în consorțiu cu compania “Search Corporation”, fericitul proiectant al “Autostrăzii Transilvania”. Nevasta lui Michael Stanciu, patronului “Search Corporation” deține firma “Primacons Group”, unde presa (realitatea.net si cotidianul.ro) a relatat că a fost angajată nepoata lui Emil Boc.

Spirea Andrei Radu Ştefan e asociat şi în firma “MarcaPlast SA”, abonată la contracte pe bani publici, având ca obiect execuția de marcaje rutiere şi semne de circulație în toată țara. Precizăm că atât “MarcaPlast SA”, cât și “Vesta” au derulat contracte cu statul în consorțiu cu “Euroconstruct Trading 98”.

Spirea Camelia Ileana (celălalt acționar al “Vesta Investment”) a preluat pachetul majoritar de acțiuni (42%) deținute de Silvian Ionescu în firma “KVB Economic SA”, companie abonată la contracte cu statul de milioane de euro pentru proiecte de mediu. Silvian Ionescu şi-a cedat părțile sociale către Camelia Spirea cu prilejul numirii sale în fruntea Gărzii Naționale de Mediu. Ulterior ieșirii lui Silvian Ionescu din firmă, a sporit numărul contractelor “KVB Economic SA” cu statul. Enumerăm câțiva dintre clienții “KVB Economic SA”: Apa Nova, Fundația Snagov, Transgaz Mediaş, PMB, CJ Cluj, CJ Bistrița Năsăud.

“KVB Economic SA”  este firma care a realizat pentru Costică Constanda un raport de mediu “favorabil” care i-a permis afaceristului să defrişeze o parte din arborii parcului Bordei (celebru urmare a scandalului în care a fost implicat și Președintele României Traian Băsescu, pe când ocupa fotoliul de Primar General al Capitalei). KVB apare de asemenea și în raportul OLAF privind fraudarea fondurilor europene de multimilionarul Nelu Iordache prin Romstrade.

În  firma “KVB Economic SA” au fost prezenți de-a lungul vremii şi nume de funcționari publici superiori: Stan Zamfir Răvan (fost consilier local la Primăria Sectorului 3 în mandatul lui Liviu Negoiță), Udoriu Manuela (Agenția Națională de Protecția Mediului), Ghergheş Ioan (fost director al Agenției Naționale de Mediu), Mădălin Mihailovici (fost director general la Apele Române).

Cenzor al “KVB Economic SA” a fost Rodica Mîndroiu, prietenă veche de familie cu familia Blejnar şi cu Codruț Marta şi fostă colegă cu aceştia la Fisc. Mai mult, Rodica Mîndroiu este și contabila firmei Andreei Blejnar, soția lui Sorin Blejnar.

“KVB Economic”, asociată cu partenerul cumnatului lui Ponta

Legătura dintre ”grupul PDL” şi “grupul PSD” se vede şi în cazul “KVB Economic SA” Această firmă a câştigat un contract cu statul în consorțiu cu “Unix SRL”, firmă care-l are asociat pe Vamă Laurențiu.

Numele lui Laurențiu Vamă apare şi în firma “Elnet SRL”, împreună cu Drăgan Ilie Florin. Pe Drăgan Ilie Florin îl regăsim în firma de construcții “Grossmann Engineering Group”.

CLICK PE SCHEMA PENTRU DIMENSIUNEA MĂRITĂ:

EXFIN D

“Grossmann Engineering Group” are ca acționar minoritar cu 40% pe cetățeanul neamț Grossmann Karl Reinhold, reprezentat de Drăgan Ilie Florin și ca acționar majoritat pe Iulian Herțanu. Cel din urmă este soțul Alexandrei Herțanu (fostă Ponta). Alexandra Ponta este sora premierului Victor Ponta.

Drăgan Ilie Florin și Iulian Herțanu apar împreună ca asociați și în firma “Cardinal Proiect SRL”. De asemenea. pe Drăgan Ilie îl găsim și în acționariatul firmei “European Project Consulting”, abonată la bani publici.

Firma “European Project Consulting” a fost implicat într-un scandal în care este implicat și baronul PSD Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Județean Argeş. Nicolescu a fost acuzat că şi-a folosit influența solicitându-le primarilor din județul păstorit de el să încheie contracte cu firma de consultanță a partnerului cumnatului lui Victor Ponta. Precizăm că Victor Ponta a făcut, împreună cu numeroși membri de vază ai PSD, pentru eliberarea baronului Constantin Nicolescu, atunci când acesta a fost arestat pentru fapte de corupție. Ulterior s-a dovedit că Nicolescu nu este cel mai demn de apărat “personaj”, fiind condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție.

Alt personaj implicat în “European Project Consulting” a fost Aida Petronela Catană, ex-consilier personal al lui Constantin Nemirschi, care în 2009 a ocupat fotoliul de Ministru al Mediului în Guvernul PSD-PDL.

“KVB Economic” duce spre apropiații Elenei Udrea și ai Andreei Paul Vass

“KVB Economic SA” l-a avut în acționariat și pe fostul Ministru al Mediului, Sulfina Barbu. Firma prospera, primind de la stat milioane de euro pentru proiecte de mediu, în contextul în care Silvian Ionescu, prietenul și partenerul de afaceri al Sulfinei Barbu era șef al Gărzii de Mediu și deja în presă răsuflaseră informații despre un posibil conflict de interese al acestuia.

Am descris acest context pentru a înțelege momentul în care Sulfina Barbu și-a făcut exitul din profitabila firmă de mediu. Aceasta și-a cedat acțiunile către un tânăr personaj “no name”, Vişoianu Vladimir Emil. Pe Vișoianu Valdimir Emil îl găsim și în calitatea de partener de afaceri al lui Vişoianu Mihăiță Emil, ex-şef al Administrației Porturilor Maritime SA şi contracandidat al lui Radu Mazăre la alegerile din 2000.

I-am întrebat pe Silvian Ionescu și pe Sulfina Barbu dacă știu cui și-au cesionat acțiunile. Fostul șef al Gărzii Financiare ne-a declarat că a cunoscut-o pe cumpărătoare întâmplător, la o petrecere, ulterior cedării acțiunilor de către Silvian Ionescu, iar ex-ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a declarat că nici dumneaei nu l-a cunoscut pe cumpărătorul părții sale din afacerea “KVB Economic SA”, aceasta împuternicind un avocat să se ocupe de aspectele practice ale afacerii.

Prezint în premieră indiciile care dovedesc că exitul Sulfinei Barbu dintr-un business abonat la bani publici, reprezintă de fapt un transfer al acțiunilor deținute în “KVB Economic SA”, de la grei din PDL, către persoane din preajma greilor PDL, dar și din preajma unui grup de afaceriști apropiat de familia Ponta.

Image

Astfel, Vişoianu Vladimir Emil, “cumpărătorul” pachetului de acțiuni al Sulfinei Barbu, alături de “cenzorul” firmei “KVB Economic SA” (n.r. Stănescu Ionuț) şi de “avocatul” desemnat de Sulfina Barbu să-i reprezinte interesele în cadrul “KVB Economic SA” (n.r. Tudor Vladimir Victor), reprezintă membrii unui “trio”, pe care-i  regăsim și în calitate de angajați în cadrul SRL-ului “GDS Consult”.

Firma “GDS Consult SRL” are ca acționari principali pe Englizian Cosmina Camelia, pe Paul Eugenia Elena și pe Petre Ion.

Paul Eugenia Elena e soacra Andreei Paul (fostă Vass), consiliera lui Emil Boc, pe vremea când era premier.

Celălalt acționar din “GDS Consult SRL”, Petre Ion, este – un adevărat “hub” al afacerilor transpartinice, fiind prezent în multe afaceri în care statul a fost păgubit de active imense. Petre Ion a reușit performanța ca de-a lungul timpului să se asocieze în diverse firme cu o pleiadă de VIP-uri “antagonice”,  pe care le voi prezenta în episodul următor. În investigația de față precizez doar că Petre Ion a fost asociat cu  Elena Udrea și Dorin Cocoș în firma “Elan Group SRL”.

Englizian Cosmina Camelia e fiica lui Petre Englizian (comisar superior de la Comisariatul General al Gărzii Financiare) și sora lui Englizian Laurențiu Săvel (comisar al Gărzii Naționale de Mediu). Cosmina Englizian apare și ca administrator sau partener al mai multor societăți înființate de-a lungul vremii de Dinu Patriciu. Englizian mai este asociată şi administratoare a firmelor aparținând lui George Gaiță, tovarășul cel mai important al lui Dinu Patriciu în domeniul proiectelor imobiliare.

Familia Geoană, bani de la omul lui Patriciu

Subliniez, în premieră, că Gaiță, partenerul de afaceri al lui Dinu Patriciu, e una și aceeași persoană cu cea despre care presa (gandul.info, hotnews.ro si evz.ro) a scris că i-a vândut în 2000 soacrei politicianului de stânga Mircea Geoană (în calitate de mandatară a fratelui ei din America) o vilă în Primăverii, pe strada Herăstrău, nr 28, cu 350.000 dolari, mult sub prețul pieței.

Asta înseamnă că familia prezidențiabilului Mircea Geoană a primit de la omul de încredere al lui Dinu Patriciu un ajutor financiar pentru o nevoie personală: locuirea într-o zonă de lux. De altfel, atât Gaiță, cât și margareta Costea au făcut parte din boardul director al unor fundații deținute de Patriciu,

La congresul PSD din 2013, Mircea Geoană, întrebat de subsemnatul cum comentează tranzacția, s-a blocat timp de 10 secunde într-un zâmbet, după care, văzând că nu las reportofonul jos, a făcut o grimasă scârbită și a rostit: “Aberezi”

În firma “GDS Consult SRL” apar şi Daniel Ghioca, care, conform presei este ex-director al direcției de contencios din Primăria Capitalei şi Dinulescu Radu Andrei, ex-director în PMB, despre care ziarele titrau că e inițiatorul procedurilor de retrocedare a parcului Bordei către Costică Costanda.

Concluzionând, firma abonată la contracte cu statul, KVB Economic SRL, a trecut de la PDL-iștii Silvian Ionescu și Sulfina Barbu, la niște personaje aparent anonime. Unul dintre ei este angajat la firma deținută de soacra PDL-istei Andreea Paul (fostă Vass), de unul din oamenii de încredere al lui Dorin Cocoș (om de afaceri apolitic) și partener de afaceri al Elenei Udrea (PDL-istă până recent). Celălalt cumpărător, are legături cu gruparea de afaceriști abonați la contracte cu statul, care gravitează în jurul firmei de contabilitate a mamei lui Victor Ponta.

Mai mult, chiar firma KVB Economic SRL are legături de afaceri cu SRL-ul unui asociat al partenerului cumnatului lui Victor Ponta.

EPILOG

Sunt sute de mii de firme care se luptă să facă afaceri în România. Sunt sute de mii de antreprenori în această țară, care în fiecare dimineață se trezesc având în minte “visul românesc” și tot restul zilei robotesc, încercând să-l pună în aplicare. În acest mediu în care ideile se chinuie să “germineze”, vedem cum ascuns de ochii noștri, o castă restrânsă, formată din politicieni și afaceriști apropiați lor, își împreunează interesele într-o frăție ocultă, care de ani buni își trag sevele din resursele statului. Chiar și atunci când România se usucă, ei prosperă.

FIINDCĂ E PREA COMPLICATĂ, SCHEMA COMPLETĂ A REȚELEI TRANSPARTINICE DE INTERESE ECONOMICO-POLITICE O VOI POSTA LA FINALUL SERIEI DE INVESTIGAȚII. PÂNĂ ATUNCI ATAȘEZ DOAR FRAGMENTE, PENTRU O LECTURĂ MAI UȘOARĂ.

Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.  

MERITĂ SĂ CITEȘTI ȘI:  

HARD STORY CENZURAT: Indiciile că prim ministrul Victor Ponta ascunde în declarația de avere un fals în declarații. La fel și Daciana Sârbu, soția premierului României. ANI s-a făcut că plouă

EPISODUL I INVESTIGAȚII CENZURATE, 

EPISODUL II INVESTIGAȚII CENZURATE

 EPISODUL IV INVESTIGAȚII CENZURATE

și

EPISODUL V INVESTIGAȚII CENZURATE

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro:

Donate Button with Credit Cards

 Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti:

Donate Button with Credit Cards

21f06

EPISODUL V. Partenerii de afaceri ai lui Victor Ponta din “FC Național”. Conexiunile lor cu conducerea ASF, cu SOV, Nicolae Popa, Dorin Cocoș, Florin Georgescu de la BNR, Gabriel Oprea, Daniel Chițoiu, Rușanu, Dăianu și dezvoltatorii cartierului unde locuiește prim ministrul

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE.

atentie

ANTE SCRIPTUM: La momentul la care publicam investigația aceasta (2 februarie 2014), Băsescu și Ponta încă nu începuseră bătălia cu miză ASF-Dan Adamescu și Crin Antonescu nu sărise încă la gâtul lui Daniel Chițoiu, ca să-i ceară demisia și nici nu-l acuzase încă ca fiind omul lui Ponta. La acea dată despre Dan Radu Rușanu încă se credea că e o eminență cenușie intangibilă. A fost intangibil până când miza l-a depășit. Acolo s-au ciocnit Traian cu Victor. Cine va ieși victorios până la urmă? Războiul e încă la început… Daniel Befu (7 mai 2014)

 

În EPISODUL IV din seria de investigații cenzurate de presa mainstream, prezint cum hobby-ul fotbalului a strâns la aceeași masă, numită FC NAȚIONAL, o serie de personaje care fie s-au îmbogățit din afaceri cu statul, fie au ajuns să conducă România. Probabil că această densitate uriașă de lideri și milionari îmbogățiți pe spinarea statului, toți strânși sub pălăria unui club de fotbal falimentar, e o coincidență.  text de Daniel Befu colaj episodul IV Iubitor al sportului rege, prim-ministrul Victor Ponta a fost în intervalul 2004-2005 acționar cu 1% al echipei de fotbal FC Național. Procentul pare simbolic, însă lucrurile stau diferit, deoarece toți acționarii, printre ei și milionari, cu excepția unuia singur (controversatul Gino Iorgulescu), au deținut 1% din club, în acea perioadă. Deși procentul de 1% reprezintă nu reprezintă o miză pentru un investitor care urmărește profitul, în cazul acționarilor FC Național, cei 1% reprezentau altceva: “dovada simbolică a apartenenței la grupul respectiv”, fapt confirmat de Bogdan Niculescu Duvăz, alt coacționar cu 1% în FC Național, alături de Victor Ponta, în 2004-2005. Duvăz ne-a declarat: “Era mai mult o adunare de simpatie care vroia să sprijine clubul, nu avea sens de business… Erau simpatizanți ai clubului. Clubul avusese rezultate, dar n-avea resurse. Acel 1% era un pretext pentru a sprijini, o asociere de imagine, să dăm putere mai multă clubului, prin faptul că era sprijinit de mai multe personalități, prin prezența noastră, prin demersul nostru în stânga sau în dreapta, încercând să găsim oameni care să fie interesați să investească într-un club de fotbal”. Până aici povestea sună romantic, însă istoria “FC Național” este strâns legată de numele unor mari țepari ai tranziției, precum SOV și Nicolae Popa. Iar azi, în 2013, o parte din numele care roiau atunci în jurul echipei de fotbal, sau apropiați ai lor, se regăsesc acum în funcții de o importanță crucială pentru economia națională și anume în boardul de conducere al Autorității de Supraveghere Financiară, care monitorizează o piață cu active de 15 miliarde de euro. fc national 1 fc national 2 Ca să nu vă inducem în eroare, precizăm că de-a lungul timpului, în jurul clubului de fotbal “FC Național” au gravitat patru “persoane juridice”, dintre care două asociații non-profit (“Asociația Fotbal Club Național București” și  “Asociația Fotbal Club Național 2000”) și două firme (“Fotbal Club Național SA” și “SC Fotbal Club Național 2000 SA”). Principiul era simplu: în fiecare moment, în jurul echipei funcționau în paralel “o firmă” și “o asociație”. În prima fază, în anii ’90 și la începutul anilor 2000 în jurul echipei de fotbal a funcționat “Asociația Fotbal Club Național București” (dintre acționari enumerăm: vicele ASF Mircea Ursache, Gino Iorgulescu, SOV, Nicolae Popa, Vasile Goga-ofițer de securitate și Negură Gheorghe, aghiotant al lui SOV în dosarul FNI), în tandem cu firma “Fotbal Club Național SA” (dintre acționari menționăm: SOV, Vlad Soare, Gino Iorgulescu, Ion Țiriac). În perioada post 2005, frâiele echipei au fost preluate de o nouă pleiadă de politicieni și afaceriști (Victor Ponta, Chalil Abi Khahine, Bogdan Niculescu Duvăz, Barolomeu Finiș etc), prin două entități juridice ce poartă înglobată în nume particula “2000”. Între cele două generații de patroni ai echipei de fotbal FC Național trecerea nu a fost abruptă, ci s-a făcut prin intermediul unor personaje ca Gino Iorgulescu, ofițerul de informații Vasile Goga sau aghiotantul lui SOV, Vlad Soare și Mircea Ursache, care s-au regăsit atât în “vechea echipă de conducere”, cât și în “noua”. SCHIMBĂRILE DE ACȚIONARIAT LA FC NAȚIONAL LE POȚI VEDEA AICI: fcnational recom (1) Important de precizat este că lichidatorul “Asociației Fotbal Club Național București” a fost numit firma “BDO Business Restructuring SPRL”, reprezentată de Niculae Bălan. După preluarea șefiei Guvernului de către Victor Ponta, firma pe care o reprezintă domnul Bălan, a fost numită unul din cei doi administratori judiciari ai “Oltchim” (n.r. nu deținem dovezi că situația ar fi mai mult decât o simplă coincidență). Cine sunt partenerii de afaceri ai lui Victor Ponta? În cadrul “FC Național”, Victor Ponta a fost asociat și cu controversatul Gino Iorgulescu. Colegul de firmă al premierului, Gino Iorgulescu, a fost trimis în judecată pentru combinații cu un teren supraevaluat din Cotroceni care au păgubit Federația lui Mitică Dragomir, urmată de tranzacții imobiliare suspecte între Iorgulescu și șoferul LPF și  apoi între șofer și fiul lui Mitică Dragomir, procurorii considerând că e vorba de o șpagă mascată dată de Iorgulescu lui Dragomir. Procesul a avut o durată record, în final, cei doi reușind să scape la mustață, deoarece procurorii, care au demascat ingineria născocită pentru a devaliza LPF, nu au putut demonstra că între Iorgulescu și Dragomir a avut loc vreo înțelegere. Cum coincidențele nu pot fi condamnate de lege, Mitică de la Ligă și Gino Iorgulescu, au scăpat basma curată. Pe Gino Iorgulescu, în noiembrie 2013,  Victor Ponta l-a susținut să preia fotoliul lui MItică Dragomir la LPF, presa relatând despre episodul unei întâlniri nocturne dintre aceștia la un hotel de lângă Piața Crângași din Capitală. gino iorgulescu ponta 2 gino iorgulescu Mircea Ursache, vicele ASF, rădăcini în “FC Național” De asemenea, în cadrul “FC Național”, Victor Ponta a fost asociat cu Vlad Soare (unul din oamenii de încredere ai lui SOV din schema FNI) dar și cu Mircea Ursache, care a ocupat funcția de director general al BTT (Biroul de Turism si Tranzactii)  până în 1997 și consilier al președintelui Bancorex în 1998-1999. Ursache a fost proaspăt uns vicepreședinte al influentei Autorități de Supraveghere Financiară. Ponta a fost asociat în “FC Național” și cu Bartolomeu Finis, apropiat al grupării Bittner-Petrache și al lui Dorin Cocoș, în perioada guvernării Năstase. Astfel, Bartolomeu Finiș a fost asociat cu Alexandru Bittner și Adrian Petrache, în Dobrovin SA. Bartolomeu Finiș e partener de afaceri și cu Mircea Sandu (în Visit SRL). Bartolomeu Finiș a fost partener și cu cumnatul Andreei Paul (fostă Vass), Paul Dan Viorel (în “Parcul Turistic și de Agrement Snagov SA”). Cele mai interesante sunt asocierile soției lui Bartolomeu Finiș, Carmen Finiș. Aceasta a fost acționar în “Domino Impex ‘94”, firma care a pus mâna pe mai mult de 6000 mp în Parcul Herăstrău, urmare a unui document controversat de împroprietărire a BTT, semnat în anul 2000 de actualul “număr doi în stat” Crin Antonescu, pe când ocupa fotoliul de Ministru al Tineretului și Sportului. Terenul respectiv are alocată adresa “Șoseaua Nordului 7-9”. La aceeași adresă regăsim și firma “Trei Cocoși Internațional” (unde acționari au fost pe rând Gabriel Oprea, Dorin Cocoș, Elena Udrea și sora lui Dorin Cocoș, Anca Dinu). Fiica lui Gabriel Oprea este de asemenea angajată în cadrul ASF. Presa centrală relata la finalul lui 2013 că vicepremierul Gabi Oprea are printre atribuțiile primite de la premier și hobby-ul fotbalistic (vezi captura de mai jos). gabriel oprea fc national hobby fotbal Președintele ASF, apropiat de partenerul lui Ponta din “FC Național” După achiziția de 40 de ori sub prețul pieței (cu doar 23 euro/mp) conform presei centrale, a “unei hălci” din Parcul Herăstrău, firma “Domino Impex ‘94” a tocmit ca cenzor firma “Dana Management SRL”, aparținând familiei lui Dan Radu Rușanu. În prezent multimilionarul Rușanu a fost pus de USL președinte al Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF). Crin Antonescu chiar l-a jelit pe Rușanu, în preajma momentului înscăunării: “De domnul Ruşanu, după foarte mulți ani, ne vom despărți cu durere în suflet, dar urându-i succes”. Nu știm ce sentimente umane îi leagă pe cei doi, însă cert e că acum “mulți ani”, atât numele lui Dan Radu Rușanu, cât și al lui Crin Antonescu, erau pomenite în “Scandalul Herăstrău”. Precizăm că Alin Petrache, fiul lui Adrian Petrache, parlamentar boboc, ne- a declarat că e prieten atât cu Elena Udrea cât și cu Victor Ponta și că uneori mai participă împreună cu premierul și la evenimente private. Nu știm dacă urmare a prieteniei cu Ponta, a relațiilor tatălui său, sau a propriilor competențe, domnul Petrache jr. a ocupat o înaltă funcție guvernamentală din clipa instalării lui Victor Ponta la Palatul Victoria. E vorba de postul de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret. Anterior, Alin Cocoș avusese funcția de secretar general adjunct al Comitetului Olimpic Român, fiind una din mâinile drepte ale lui Octavian Morariu, președintele COR. În cadrul acestei serii de investigații cenzurate, voi prezenta și conexiunile partenerilor de afaceri ai lui Octavian Morariu, cu firma de contabilitate fondată de mama lui Victor Ponta, Important, “Radan 2000”, una din firmele familiei lui Dan Radu Rușanu a fost parteneră (cu 10%) în firma “Flora Internațional SA”, împreună cu “NIRO IMPEX ‘93” (38,5%) aparținând lui Nicolae Dumitru și cu Florentina Dona, cofondatoarea, alături de NIRO, a “Central Residential Park”, cartierul în care locuiește Victor Ponta. “În Episodul I” al seriei de investigații, arătam conexiunile dintre cartierul unde familiile Ponta-Sârbu dețin trei apartamente de lux și Nicolae Dumitru, Dan Andronic, familia Cocoș și Chalil Abi Khahine (alt coacționar cu 1% din FC Național și intim al lui Victor Ponta, al Elenei Udrea și al lui Dorin Cocoș, dar și partener de afaceri al familiei Creștin, implicată în “Dosarul bancherilor”, precum și apropiat al clanului Awdi, implicat în devalizarea Rodipet și a altor firme de stat). Important de precizat e că Dan Radu Rușanu este și nașul ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu. Mai mult, Chițoiu a fost și subalternul lui Rușanu între 1992-1994 la DGFP București, unde primul era inspector de specialitate și celălalt director general. Subalternul la Guvern al premierului Victor Ponta, vicepremierul Daniel Chițoiu, a fost și angajat ca cenzor de Khalil Abi Chahine, unul din asociații lui Victor Ponta din “FC Național 2000 SA”. Mai precis, Chițoiu este “cenzor” între 1999 și 2003 în una din firmele familiei Chahine, “Silva Carpat Prodimpex”. Mai mult, conform relatărilor presei centrale, o perioadă (1999-2001), funcția  de cenzor a lui Chițoiu s-a suprapus cu cea de șef adjunct al Finanțelor Publice București. Precizez și că nevasta lui Daniel Chițoiu, Laura, a fost la rându-i plantată directoare în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară. Despre Chițoiu, presa centrală titra la finalul lui 2013 că este un mediator între grupările Ponta, Băsescu, Antonescu (vezi captura de mai jos). chitoiu in gandul Mai mult, există o conexiune din perioada 2008, în care Chițoiu era șef al ANAF și dezvoltatorii cartierului unde locuiește premierul Ponta. Astfel, unul din adjuncții lui Chițoiu, Dragoş Brezeanu, care ocupa funcția de director adjunct al Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF, a ascuns la acel moment faptul că era în paralel și administrator al unei firme (International Economic Consulting SA) în care era asociat cu Florin Marius Volschi, soțul Clitemnestrei Volschi (Gâdea), adică însăși asociata și administratoarea din Central Residential Park (în jurul căreia apar numele NIRO, Dan Andronic și offshore-uri în jurul cărora gravitează prietenul lui Ponta și Udrea, Khalil Abi Chahine, angajatorul lui Chițoiu). Reamintesc că Clitemnestra Volschi a fost și secretara de ședință din firma New Global Investments SRL,  înființată de Elena Udrea cu Dorin Cocoș și NIRO, pe care totuși, Elena Udrea neagă că ar cunoaște-o. Prim-vicepreședintele ASF, legături cu “FC Național” Mai sus am arătat că postul de președinte al ASF i-a fost rezervat partenerului de afaceri al soției lui Bartolomeu Finiș (asociatul lui Victor Ponta din “FC Național 2000”) și partener al lui NIRO (constructorul cartierului unde locuiește Ponta). Prim-vicepreședinte al ASF a fost ales Daniel Dăianu. Coincidență și Daniel Dăianu a fost membru în consiliul director al “Asociației Fotbal Club Național București”, alături de Radu Vasile și Florin Georgescu (în “Guvernul Ponta I”, ocupantul fotoliului de vicepremier și ministru al finanțelor, iar în prezent al funcției de prim-viceguvernator al BNR. Totodată numele ”Florin Georgescu” apare și printre asociații lui Dorin Cocoș în “Grupul Român de Investiții S.A.”). Fratele prim-vicepreședintelui ASF, Daniel Dăianu, fostul deputat Dorin Dăianu a fost asociat între ianuarie 2006-2008 în firma “Mid Invest” cu Florentina Dona, unul din fondatorii “Central Residential Park”, unde familia Ponta-Sârbu a achiziționat în ultimii 6 ani, 3 apartamente de lux. Partenera de afaceri a lui Dorin Dăianu, Florentina Dona e și cofondatoarea, în aceeași formulă de acționariat, alături de Nicolae Dumitru, a “Grand Hotel du Boulevard”, SRL-ul care a cumpărat de la Corneliu Iacobov în preajma alegerilor prezidențiale din 2004, un hotel istoric, localizat la intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta. Precizăm că adresa “Mid Invest” (unde asociat a fost fratele lui Daniel Dăianu) este “Șoseaua Afumați nr 13”, adresă de unde se gestionează o parte a imperiului “NIRO”. Mai mult, în firma în care apare menționat numele lui Dorin Dăianu, a fost acționar până la sfârșitul lui 2005 însuși Nicolae Dumitru, împreună cu Gâdea Clitemnestra. Numele Clitemnestrei Gâdea (Volschi), apare în “EPISODUL II” al seriei de investigații, implicată în 2006-2008 în afacerile familiei Udrea-Cocoș și ale surorii lui Dorin Cocoș cu NIRO și familia Creștin). Un alt asociat al lui Dorin Dăianu în “Mid Invest” este Ghenuș Mihai, care ne-a confirmat că e unul din procurorii care, între 1990-1993 s-a ocupat de dosarele criminalilor de la Revoluție. Criminali rămași neidentificați. Precizăm că “Mid Invest” l-a avut printre alții ca administrator, în intervalul în care fratele lui Daniel Dăianu a fost acționar și pe ofițerul de informații “Mugur Preda”. Acesta a fost asociat cu Nicolae Dumitru în mai multe companii. Mugur Preda a fost pentru o vreme și coordonator al publicațiilor “Atac” și “Interesul Public” ale lui Marius Locic (milionarul condamnat recent la închisoare în lotul “Cătălin Voicu”). În “Asociația Fotbal Club Național București”, alături de numele care ocupă sau au ocupat funcții înalte în statul român (printre care și ex-premierul Radu Vasile), îi găsim în conducere și pe ultracontroversații SOV, Nicolae Popa, Vlad Soare (omul lui SOV) și alți aghiotanți ai lui SOV: Corneliu Croitoru (ex-prim-vicepreședinte al BID), Gheorghe Negură (fost membru al Consiliului de Încredere al FNI) și pe Gino Iorgulescu (asociatul în 2005 al lui Ponta din “FC Național 2000 SA”).  CITEȘTE AICI DESPRE:  Legăturile președintelui ASF cu “Afacerea Herăstrău”, prin care apropiații lui Bittner-Cocoș-Ponta au pus mâna la preț infim pe o felie din Parcul Herăstrău În EPISODUL V voi prezenta informații în premieră despre conexiunile din jurul lui Victor Ponta, care duc spre…   Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.         Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro: Donate Button with Credit Cards Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro: Donate Button with Credit Cards Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro: Donate Button with Credit Cards Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro: Donate Button with Credit Cards  Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti: Donate Button with Credit Cards Poți dona și în contul: RO53INGB0000999900483987 deschis la ING pe numele Daniel Befu

 

f2