Am ochi albaștri (Cum m-a racolat SRI. Povestea mea completă)

 

befu 2008-2009Ce veți citi in aceste randuri e investigația documentată și scrisă pentru ziarul Gândul în februarie 2009, după ce am fost racolat de serviciile secrete să îmi torn colegii. Am lăsat textul original neatins (chiar dacă are greșeli și putea fi rescris mai bine pentru un impact mai bun). Adnotările mele, scrise cu caractere italice și subliniate, sunt necesare urmare a trecerii unor ani peste această poveste, perioadă în care s-au întâmplat multe și în care mie mi s-au clarificat anumite elemente, care în acele momente fierbinți (pentru mine), nu erau limpezi. Precizez de la bun început, că singura mea armă prin care pot certifica povestea de mai jos este testul poligraf. Veți râde. Eu nu. Sunt dispus ca orice trust media credibil din România sau de aiurea, să mă supună (pe cheltuiala sa) la câte testări poligraf vrea, legat de autenticitatea și sinceritatea experienței descrise mai jos. Atâta timp cât milionarii dâmbovițeni dorm mai liniștiți și mai siguri de credincioșia consoartelor lor, după ce le-au dus la poligraf, la fel și presa poate apela la acest instrument pentru a se convinge dacă subsemnatul e sincer. E o provocare deschisă pe care v-o lansez și căreia îi voi da curs bucuros, dacă vine din partea unui trust media credibil.

Și sunt dispus să răspund la politgraf la următoarele întrebări:

  1. Mi s-a dat să semnez angajament și mi s-a arătat legitimație cu emblema SRI?
  2. Am semnat doar din interes pur jurnalistic, cu intenția de a-mi definitiva ancheta de presă?
  3. Am semnat ca să torn?
  4. Am turnat măcar o singură dată?
  5.  Am iești cu această poveste acum ca să fac jocul altcuiva, persoană, partid politic, grup de interese economice sau de altă natură?

Mai precizez, de asemenea, că nu e un atac la Gândul și nici la adresa lui CTP. E doar o relatarea unei experiențe dure din viața mea de jurnalist.

Gata cu vorbăria, e timpul să citiți povestea:

Ds27februarie1.doc

PATRIOT. Toarnă-ţi colegii preventiv pentru ţară

SRI a încercat să mă racoleze ca sufleur de „informaţii” din interiorul redacţiei Gândul

 

*La zece zile după primul contact cu ofiţerul SRI care mă ochise am devenit informator cu acte în regulă

*Locotenentul SRI ştia despre mine unde stau deşi locuinţa mea n-a fost trecută niciodată în buletin, cât de lung aveam părul în 2007 şi că fiu-miu de un an jumate a fost dus pentru examinări la spital

Un ofiţer recrutator al SRI m-a sunat pe mobil în data de 17 februarie spunându-mi că este Florin, un fost coleg de liceu şi că ar vrea să ne vedem la o bere, fiindcă are să-mi spună ceva ce m-ar putea interesa. L-am invitat să treacă pe la redacţie însă s-a scuzat, spunând că din cauza jobului său nu poate să se îndepărteze foarte tare de zona Universitate-Romană. Fiind mai mobil, a doua zi dimineaţă ne întâlnim în restaurantul Everest din Piaţa Romană la un ceai. Schimbăm câteva vorbe despre anii de liceu şi cunoştinţele comune, după care Florin mă chestionează cum mă simt la ziar. Apoi mă întreabă de ce mi-am tuns părul. Cum eu în liceu nu aveam plete, îl întreb mirat de unde cunoaşte trecutul podoabei mele capilare. Se prezintă râzând ca fiind ofiţer SRI în cadrul departamentului de apărarea constituţiei şi instituţiilor statului ocupându-se cu monitorizarea media. Fiindcă e în natura meseriei lui să ştie orice, omul îmi zice că s-a uitat în baza de date de la evidenţa populaţiei unde în ultima mea poză de buletin avem păr lung. Apoi mă întreabă ce-mi mai face copilaşul, „aşadar ştie şi de puiuţul meu”, şi-mi propune să prestez servicii pentru SRI în interesul naţional. În ce constau acestea îmi explică punctual: 1. În cazul în care aş afla că din varii motive un articol ar fi oprit de la publicare de către superiorii mei, ar trebui să anunţ SRI-ul, deoarece e posibil să fie vreun interesc politic sau economic la mijloc. Dacă constat că redactorii şefi exercită presiuni asupra felului în care trebuie scrise materialele, acest lucru „nu e ok” şi derapajul trebuie semnalat serviciului secret. 2. Dacă bat palma cu ei, din când în când, cam o dată pe an, ar urma să primesc de la SRI articole la gata pe care să le plasez în ziar. Asta doar în cazuri speciale cum ar fi un dosar de corupţie care întârzie prea mult la procuratură, caz în care apariţia unui articol în ziar ar fi un mijloc de presiune asupra procurorilor să bage viteză în soluţionarea dosarului. Florin mă asigură că informaţiile din articolele pe care ar urma să mi le dea SRI dacă bat palma cu ei nu sunt minciuni şi că dacă am oareşce îndoieli pot face propriile mele verificări, ba chiar îmi pot da ei sursele care să-mi confirme informaţiile. 3. Pentru patriotismul meu ar urma să fiu recompensat când şi când cu câte un cadou constând în bani sau remunerat prin contract de colaborare cu o sumă lunară echivalentă cu salariul minim pe economie. Iar dacă informaţiile scurse din redacţie se vor dovedi a fi beton, aş putea ajunge şi la un salariu de 1000 lei pe lună ca şi colaborator, lucru care nu-i de colo la o instituţie bugetară după spusele lui, mai ales că pentru SRI n-ar trebui să dedic decât 2-3 ore pe săptămână, la care se adaugă cele două întâlniri lunare cu el ca ofiţer de legătură, în care să-i predau roadele muncii. La finalul discuţiei, ofiţerul îmi spune că îmi lasă timp de gândire şi se oferă să plătească consumaţia explicând că SRI i-o decontează ca şi cheltuială de misiune. Când ne luăm rămas bun îmi spune că poate ne-om mai vedea pe viitor, fiindcă şi el locuieşte ca şi mine în apropiere de Romană şi-mi dă numele unei străzi din apropierea casei mele. Devin bănuitor întrebându-mă de unde ştie că am casa prin apropiere, că doar în buletin am trecută dintotdeauna o adresă de Drumul Taberei. Îl întreb de unde ştie numele străzii pe care locuiesc, se scuză că nu-şi aduce aminte de unde, dar că cel mai probabil de la vreunul din colegii săi, fiindcă înainte de recrutarea oricărui jurnalist, o echipă de SRI-işti efectuează cercetări referitoare la persoana în cauză. Mă linişteşte însă, spunându-mi că acum verificările sunt mai soft şi dacă m-ar fi racolat acum câţiva ani aş fi avut telefoanele ascultate în prealabil. La o oră după păţanie, Claudiu (redactorul şef) şi Andu (redactorul şef-adjunct) îmi propun să-l sun şi „să mă prefac interesat” de un job part-time ca informator SRI, ca să încerc să obţin mai multe informaţii despre el.

 

COMPLETARE: 

Din text reiese că în urma primei întâlniri am aflat foarte multe informații. Ele nu au fost obținute dintr-o singură întâlnire, ci din toate întâlnirile însumate, dar la momentul respectiv, ca să condensez textul, mi-a fost mai simplu să grupez elementele sub forma aia.

 De la ieșirea din fast-food-ul Everest am făcut  probabil 50-60 de pași până la stația autobuzului 331, care m-a lăsat la redacție. Am trăit o senzație de minunare generatoare de adrenalină și în acea călătorie cu autobuzul până la Piața Presei m-am gândit la pățania mea. Cred că jumătate de oră a trecut între întâlnirea cu SRI-istul meu și ajunsul meu la redacție. L-am luat deoparte pe Andu și i-am povestit și i-am zis că dacă vrea, pot să continui să mă întâlnesc cu el și să facem un reportaj despre cum racolează SRI-ul ziariști. Fiind un subiect delicat, a mers să se consulte cu proaspătul pe atunci redactor șef, Claudiu Pândaru. Au venit amândoi la mine, m-au măsurat și Claudiu mi-a zis: mergi înainte (ceva de genul, nu rețin exact vorbele lui).

 

La ceainărie lângă Capşa

Joi 19 februarie îl sun şi-i spun că m-am gândit. Îmi propune să ne vedem. Ne întâlnim la fântâna de la Universitate şi mă duce într-un local scump de lângă Capşa, pe banii săi, de fapt ai SRI, după zisele lui. Detaliem subiectul. Mă prefac încercat de îndoieli, că mi-e târşală să-i dau în gât pe colegi. Culmea, el îmi dă dreptate, explicându-mi că nu vrea să devin o „Iudă”, ci un bun cetăţean care atunci când constată că în redacţie se pretrece vreun lucru dubios, să-i comunic lui. Ca să pricep ce vrea să spună ia un caz concret, explicându-mi că atunci când observ că într-o încăpere aud că se vorbesc lucruri rele, dacă am sânge-n vine pot să iau mulaj după cheie şi să li-l dau lor că restul urmează să-l facă ei: să monteze microfoane şi alte trăsnăi. Îmi explică că pe lângă informaţiile din redacţie e interesat şi de ce mai aflu în calitate de ziarist că se petrece necurat în instituţiile statului şi cu demnitarii, dar şi cu colegii de la alte trusturi de presă. Apoi îmi explică că eu îi voi fi util doi ani, maxim trei, după care cercul meu relaţional va fi epuizat şi nu voi mai putea obţine noutăţi de interes pentru activitatea SRI. Atunci voi fi inactivat ca informator şi voi sta pe tuşă poate pentru totdeauna, poate doar pentru doi ani. Tânărul vorbeşte ca un profesionist, însă mă macină o întrebare: „Dacă n-o fi de la SRI ci de la vreun partid politic sau de la Mosad?”. Nu vreau să-i cer direct legitimaţia ca să nu-i trezesc bănuieli, aşa că-l iau prin învăluire: „De unde ştiu că eşti de la SRI şi nu eşti de la Cotidianul?”. Râde: „Hai că asta-i bună. Şi ăla de la Cotidianul mă întreabă la fel despre Gândul”. Apoi redevine serios: „Just kidding. La Cotidianul chiar n-am pe nimeni, vorbesc serios, că veni vorba. N-am eu, dar gândeştete-te că aşa cum fac eu (face altul la alte ziare, indescifrabil). Dar nu lasă să aflu vreodată cine e (omul lui, indescifrabil). Ştii că are pe cineva acolo, astfel încât dacă ai nevoie de ceva ….. vreo dată să ştii pe cine să întrebi şi să te poată ajuta. Ca şi la voi mă (în presă, indescifrabil). În 99% din cazuri chiar aşa este”. Îmi povesteşte apoi că s-a chinuit mult să-mi afle numărul de telefon, că a sunat pe un ofiţer de la criminalitate organizată care fusese coleg de clasă cu mine în liceu, care însă i-a dat un număr ce nu mai e în uz, apoi că le-a cerut celor de la Orange, Vodafone şi Cosmote să afle ce număr am. L-a găsit într-un final la Cosmote şi când m-a sunat răspunde mama, fiindcă eu îi făcusem maică-mii abonament la Cosmote în urmă cu un an şi ceva, dar pe numele meu. Şi ştiţi cum e, când dai de mamă mai e doar un pas până să dai şi de fiu. Mă prefac în continuare nehotărât, însă la despărţire Florin nu vrea să mă piardă, aşa că lasă o portiţă deschisă: „Când ai chef ne auzim”.

COMPLETARE: 

Știu că pentru întâlnirea de la ceainăria de lângă Capșa am cerut șefilor să-mi pună pe mine microfoane și ce vor ei. Am fost trimis la dl… să-mi dea un reportofon. Am luat unul de la el, cred că era stereo, dar nu-s sigur. Eu aveam unul mono, pe unul l-am băgat în șosetă și pe celălalt în buzunarul interior al hainei de iarnă și așa m-am dus eu să culeg dovezi. În ceainăria aia, care de fapt era un restaurant, era atâta hărmălaie, muzică, voci de oameni suprapuse, încât discuția înregistrată cu reportofonul de la ciorap, pe sub masă, deși vorbele se rosteau deasupra mesei, a fost un eșec. Iar reportofonul pe care mi-l pusesem la piept era atât de ascuns încât m-a înregistrat pe mine fâșâind și zgomotul de fond. Nu eram foarte experimentat cu aparate, cu atât mai mult cu cât „tehnica mea din dotare” nu putea face față la atâta zgomot de fond. În fine, am ieșit și m-a condus la Romană (știu că la toate întâlnirile m-a condus la autobuz și a așteptat până s-au închis ușile, motiv pentru care am trăit un puternic sentiment de frustrare și enervare. Mă simțeam ca o fată curtată de un flăcău).

Însă, în drumul nostru până la autobuz, am reușit să înregistrez câteva frânturi inteligibile, în contextul discuției despre îngrijorarea mea că ar putea fi un ziarist sub acoperire care mă testează într-un experiment incognito. Știu că în acel context mi-a rămas întipărită în minte o frază simbol, care din păcate, fiindcă nu e clară pe reportofon, nu o pot reproduce public.

Cofetăria de la Howard Johnson

Vorbeşte ca un SRI-ist, dar cum să-l dovedesc că nu e un farseur? Dacă-l sun şi-i cer dovezi mi-e teamă să nu-l pierd. Îl las să facă primul pas. Pe 24 februarie mă sună iar şi mă invită la o cafea la Howard Johnson la Romană. Fac pe speriatul, spunându-i că n-am siguranţa că e cel drept care se dă. Scoate legitimaţia, mi-o întoarce pe ambele feţe, mi-o dă la pipăit. Pe legitimaţia de plastic o steluţă, ceva ca o ştampilă, o poză, titulatura: locotent şi numele: Florin Liviu Bratu. Îi argumentez că legitimaţia poate fi contrafăcută, el e de acord şi-mi spune că trebuie să-l cred pe cuvând deoarece transparenţa nu-i considerată o virtute în SRI. Îi expun temerile mele, că mă paşte o carieră strălucită şi că dacă-l ajut pe el mi-e frică ca nu cumva peste un an sau doi, când oi ajunge celebru să răsufle bomba că sunt informator la SRI. Îi explic că am nevoie de o garanţie scrisă că SRI nu îmi va face rău dacă mă înhăitez cu el. Îmi propune să semnăm un contract de colaborare, avertizându-mă însă că onorariul meu nu va fi menţionat în el, plăţile urmând să mi le facă Florin, iar fluturaşul de „salariu” îl voi semna întotdeauna cu pseudonim. Îi spun că nu-i nici o problemă, fiindcă oricum nu intenţionez să merg cu contractul de „informator” ca să iau credite de la bănci. Par convins, aşa că ne dăm întâlnire joi după-amiază la Universitate să pecetluim colaborarea noastră şi să-mi primesc prima temă de casă.

COMPLETARE: 

Eu am o virtute rară (am mai multe, cei cu care am interacționat le știu): nu-mi țin gura.Așa că am vorbit tare prin redacție (nu am urlat, nu am mers la fiecare la birou să-mi povestesc experiența), dar am ciripit voios în mod neglijent, chiar cu oareșce mândrie, nepăzind momentul doar pentru mine, până când lucrurile vor fi evoluat. Același lucru s-a întâmplat și cu unul din șefii mei, care știa pe unul dintre colegii de redacție, că ar fi în relații de amiciție cu cineva din SRI. Colegul s-a oferit să se intereseze dacă el chiar există.

 La întâlnirea de la Howard Johnson (la 2 sau 3 zile distanță), ținută la un băruleț de la parterul hotelului, ne-am strâns mâinile unul altuia, ne-am zâmbit, însă prima întrebare a fost un baros: “Tu ai mai spus cuiva de ce-am vorbit noi?’. Pe lângă calități, am și un defect: sunt destul de spontan, așa că m-am gândit că e posibil ca acel coleg care a întrebat, să fi tras alarma de fapt în SRI. Și mi-am dat seama că e mai înțelept să nu mint legat de cui am spus, ca să nu-l pierd. Atunci am înfiripat o poveste credibilă (ale cărei elemente nu vreau să le dau, pentru a nu expune în mod gratuit acel coleg), cu iz de autentic, care l-a convins că era firesc să mă destăinui unei terțe persoane. Mai ales că i-am explicat că singurul motiv pentru care am făcut-o e că am vrut să mă conving că nu e o glumă și că el chiar există. I-am vândut povestea mea doar ca pe o măsură de precauție din partea-mi, fiindcă așa e defectul meseriei. Cred că la Howard Johnson e prima oară când mi-a arătat legitimația de SRI-ist. Atunci cred că nu mi-am pornit reportofonul, de frică să nu cumva să aibă vreun aparat care detectează reportofoane. Nu mai rețin. În fine.

 În redacție, între șefi, cu mine de față a avut loc un dialog în contradictoriu destul de bine subliniat, în care existau două mari curente de gândire:

-mergi până la capăt și intră în cuibul lor și vezi ce-ți dau să faci, dacă-ți propun să semnezi ceva și culege cât mai multe dovezi

-keep calm, ai mare grijă ce faci, cu astea nu te joci, eu nu-ți recomand să faci asta.

Decizia mea la finalul ședinței: mie nu-mi pasă, fac ce-mi cere, văd până unde merge. (concluzie comună cu a unuia dintre șefii cu putere de decizie).

Vreau să rețineți asta, pentru că ce a urmat nu am făcut de capul meu:

Acasă la SRI

La ora 17.00 fac prezenţa la fântâna de la Universitate. N-apuc să aştept jumătate de minut că mă sună să-mi zică că locul întâlnirii s-a schimbat şi că ne vedem în faţă la magazinul „Muzica”. Merg acolo, apare ca din senin, mă duce în blocul lipit de librăriile Humanitas, urcăm la cinci şi mă bagă într-un apartament unde desface două beri, ciocnim şi îmi scoate dintr-un dosar foaia de angajament în exemplar unic. Îşi mai scoate o dată legitimaţia, de bună voie, şi mi-o dă iar s-o pipăi, o întoarce cu încetinitorul şi pe-o faţă şi pe cealaltă ca să capăt curaj şi să nu mă îndoiesc de apartenenţa lui la serviciul secret cu pricina. Iau pixul şi încep să hârşâi în spaţiile lăsate libere. „Subsemnatul…. fiul lui…. şi al…. mă angajaez, în spiritul sentimentelor civico-patriotice şi al legislaţiei care reglementează siguranţa naţională a României, să sprijin Serviciul Român de Informaţii în realizarea atribuţiunilor ce-i revin. Mai jos trebuie să trec pseudonimul…. să pun data: 26.02.2009 şi să semnez”. Mă asigură că e prima şi ultima dată în relaţia mea cu SRI când îmi folosesc identitatea reală şi că de acum încolo în acte voi folosi doar pseudonimul. Îmi promite că angajamentul va fi sigilat într-un plic şi sigilat în fişetul lui de la SRI, numele meu necunoscându-l nimeni altcineva în afara de el ca ofiţer de legătură, nici chiar superiorii săi. În caz de ceva mă asigură că plicul va fi tocat înainte de a fi deschis. Florin mă linişteşte şi în privinţa semnăturii de pe fluturaşul de salariu, explicându-mi că nu trebuie să-mi folosesc semnătura mea reală, putând semna şi cu un simplu X dacă vreau şi că puţinele cuvinte pe care le am de completat de genul „eu….pseudonimul…am primit” nu sunt suficiente pentru o expertiză grafoscopică concludentă pentru a fi demascat. Apoi îmi înmânează o foaie pe care sunt scrise de mână zece teme de casă (prima misiune), pe care trebuie să le documentez în următoarele două-trei săptămâni. La ora 18.00 mă lasă în faţa casei mele cu taxiul şi pleacă la un meci de fotbal.

 În acea după amiază l-am luat pe unul din colegii mei fotoreporteri. Cred că am cerut șefilor mei să trimită doi fotoreporteri care să mă însoțească. Nu mai știu dacă era unul sau doi, dar cert e că la punctul de întâlnire de la Universtitate, (era nebunia cu tarabele de mărțișor și puzderie de oameni, plus că era o oră la care circulau mulți), fotoreporterul, pe care l-am rugat să păstreze un pic de distanță, să nu se observe că îmi e coadă, m-a pierdut din ochi.

 S-a întâmplat ceva ciudat, care a dat peste cap planul meu și al fotoreporterului de a-l avea pe cameră. La locul și ora stabilite, ofițerul de legătură m-a sunat și mi-a spus că se schimbă locul întâlnirii, doar că nu e foarte departe de primul. Mi-a dat întâlnire în zona Magazinului Muzica. Am ajuns acolo, mi-a ieșit dintr-un gănguleț zâmbind și mi-a urat binețe. Mi-a spus că acolo locuiește și am urcat la el. Nu puteam să-l sun pe foto să-i spun, fiindcă mereu mă gândeam că poate sunt filat și SRI-știi vor vedea că imediat după ce am vorbit cu el, sun pe altcineva (așa gândeam în momentele alea, poate că prea fantezist, poate că nu. Who knows?). Așa că nu mi-am sunat colegul, sperând că el nu mă va pierde din ochi. M-a pierdut.

Turnătorul s-a defectat

Nu îmi aduc aminte exact cum s-a întâmplat, cert e că lucrurile s-au precipitat şi la ora 22.15 angajamentul turnătorului Befu Daniel aterizase în redacţia Gândul. SMS-uri, telefoane, implorări…însă hârtia nu s-a mai întors înapoi… şi vorba lui Florin după ce s-a fript… odată cu el au picat mulţi şefi din SRI.

Daniel Befu

COMPLETARE: 

Desigur că-mi aduc aminte bine. Acest epilog a fost scris în 27 februarie 2009 contextul în care textul ar fi fost publicat. A fost scris a doua zi după marea recrutare, când eu eram convins că va face o deschidere bombă de ziar, care va face SRI-ul să se bâlbâie și să pice capete de șefi din rândurile lor. Era un final care se referea la ce urma să se întâmple post-publicare ca și cum s-ar fi petrecut deja în trecut.

 Entuziasmul meu și credința că urma să fie publicat vine urmare a ce se întâmplase în seara precedentă.  Vă istorisesc mai jos:

 În clipa când am semnat, deși fusesem avertizat dinainte de către acel șef binevoitor, mi-am dat seama că e grav. Grav pentru mine, grav pentru familia mea. Oricând puteam să fiu, de acum încolo, acuzat că sunt informator. Îmi imaginam dezastre, cariera mea măreață agățată-n cui etc. Am intrat în casă cătrănit (garsoniera noastră romantică, de 19 mp de pe Berzei 81, vis-a vis de un bordel, într-o casă istorică cu podelele pline de gândaci) și frământat, i-am zis nevestei ce am făcut. I-am zis de ce scria în contract, cu Legea Siguranței Naționale, că e faptă penală dacă fac public că am semnat cu ei. Când i-am zis dragei mele și numele de cod pe care-l trecusem pe foaia aia (ăla îmi venise în minte atunci), un cuvânt important pentru mine și ea (pentru noi doi), a luat foc și prin ce mi-a zis m-a făcut să intru în pământ. Mai sus, undeva, am făcut remarca că sunt un bun improvizator, așa că, deși nu-mi mai venea să mănânc, cu toate că eram flămând ca un lup, eram frânt și n-aveam nici un chef de viață, l-am sunat pe ofițerul de legătură și i-am zis că am o mică problemă cu angajamentul de colaborare pe care l-am semnat. I-am zis că m-am gândit și nu cred că e bine ca pseudonimul meu să fie acela, deoarece are o semnificație simbolică extrem de sensibilă pentru mine și l-am întrebat dacă se poate schimba.Mi-a zis să stau liniștit și că o să mă sune el când o să termine meciul de fotbal cu colegii, să trec pe la el să facem rectificarea. Un ceas sau două, cât a trecut, m-am simțit străpuns de scoabe prin șira spinării, de țurțuri de gheață prin creier. Eram îngrozit că totul s-a năruit în viața mea. Ăsta era sentimentul acut pe care-l trăiam atunci. Îmi treceau tot felul de scenarii prin minte. Găsisem soluția și îmi puneam întrebarea: “O să reușesc?”. Mă rugam la Dumnezeu să îmi dea o soluție de ieșire din asta.   

UPDATE: fiindcă un prieten mi-a spus că nu se înțelege în descrierea mea dacă eram deranjat fiindcă devenisem colaborator sau fiindcă alesesem acel pseudonim, mai jos răspund: 

Pseudonimul de suflet a fost doar chestia aia care îmi pocnea în cap și nu mă lăsa să mai gândesc: mă omora gândul că am ajuns până într-acolo încât să folosesc ca pseudonim numele ales pentru următorul nostru copil, dacă urma să fie băiețel….îmi venea să intru în pământ..de aia mă măcina atât pseudonimul…era mai puternic chiar decât ideea de a fi colaboratorul lor (mă percepeam ca pe un turnător).

În fine, nu mai rețin cum ne-am întâlnit, dacă a trecut el cu mașina prin fața casei unde locuiam la mansardă, sau dacă am mers eu acolo. Cert e că am urcat amândoi. M-am scuzat că nu mă descalț, în schimb știu că mă uitam cu coada ochiului la picioarele lui, sperând să se descalțe el. Am fost fericit când și-a lăsat ghetele lângă cuierul de pe hol și relaxat a mers în camera unde semnasem cu trei ceasuri mai devreme și unde îl avea între niște hârtii. L-a scos, mi-a dat un pix (nu mai rețin, cred că i-am zis să rupem contractul ăla și să-mi dea altul nou, dar el mi-a zis că nu poate) și am tăiat pseudonimul și am trecut alt nume, sau am vrut să o fac. Nu mai rețin nici asta sigur (cred că am tăiat și am pus NEMO, sau am intenționat să fac asta). În fine, în mine inima bubuia atât de tare, încât gândurile îmi erau înghețate. Toate, în afara unuia singur. În clipa aia m-am ridicat brusc, cu foaia în mână și am țâșnit pe ușa apartamentului. Am vrut să o iau pe scări, dar am nimerit în partea opusă, înspre lift. A ieșit în ușă, dar până să apuce să iasă cu totul am zbughit-o prin fața lui și am luat-o la fugă pe scări. Cred că era la etajul 6 sau 7. Mi-era groază că fie va apuca să cheme liftul și mă va aștepta jos, fie va suna pe colegii lui să mă oprească jos sau să mă urmărească. Am fugit pe străduțe cât am putut de tare și la Orizont m-am urcat în 300. Am sunat pe unul din prietenii mei din Gândul, care locuia aproape de locul unde eram eu și l-am întrebat dacă pot lăsa hârtia sensibilă la el. Mi-a zis: Nu, nu, orice, dar asta nu. Ești nebun? (ceva de genul). Mi-am închis telefonul, ca să nu mă poată localiza după urma semnalului (așa mi-a trecut prin minte atunci).

Atunci am decis să merg în redacție și să ascund documentul acolo. Subliniez și că eu nu aveam obiceiul să stau seara până mai târziu de 7-8 în redacție. Acum era în jur de 9.30-10 seara. Credeam că nu va mai fi nimeni acolo. Și nu mai erau decât vreo mână de angajați de la online. Dar sala în care-mi aveam eu biroul era goală. M-am dus și mi-am ascuns “angajamentul de colaborare cu SRI„ într-un loc unde m-am gândit că nu-l va găsi nimeni (colegul meu de birou, domnul Mihăilescu, avea una din caricaturi (una cu steagul SUA…ulterior, când am plecat din Gândul, am furat-o ca amintire) lipită pe peretele din spatele biroului său cu patru petice de scoci. Am îndoit angajamentul în două și l-am strecurat sub acea caricatură, ca într-un plic. Ascunzișul perfect.  Acum eram singur. Era liniște și neoanele luminau puternic pereții albi. Eram alb din nou.

Apoi a ieșit din birou Claudiu. Biroul lui era față în față cu hala în care era și biroul meu. M-a întrebat: Ce faci Befule la ora asta?

Am respirat ușurat. I-am povestit. Se minuna. Apoi i-am scos din ascunzătoare hârtia și i-am dat-o. M-a întrebat ce au făcut SRI-iștii, i-am zis că am avut telefonul închis și nu știu nimic. Știu că l-am aprins cu el de față și au început să-mi intre mesaje și în paralel ofițerul mă suna disperat. Eu îi respingeam, el mă suna din nou. La un moment dat Claudiu mi-a zis: răspunde-i. I-am răspuns, m-a întrebat, aparent calm, ce s-a întâmplat cu mine. Mi-a zis că nu e nici o problemă dacă vreau să renunț, dar trebuie să-i înmânez acel document, care aparține statului român, nu mie. I-am zis că de la bun început din partea mea a fost doar un demers jurnalistic, sprijinit de redacție și că toată experiența mea va fi povestită. I-am zis că nu am nimic personal cu el, că mi-a devenit simpatic, și că știu că probabil va avea de suferit, dar așa cum el a avut misiunea lui, eu am avut-o pe a mea. Discuțiile astea s-au purtat în cadrul mai multor apeluri, că eu tot îi închideam, el iar mă suna. O parte a dialogului a fost înregistrată cu Iphone-ul lui Claudiu, că am dat pe speaker. Și Claudiu Pândaru a vorbit cu el. Nu mai rețin ce l-a întrebat. În fine, când am închis telefonul, Claudiu mi-a zis: Acum m-am convins Befule că ești onest.

Eram fericit, deși sunase oarecum nașpa remarca lui, de parcă înainte de asta aș fi stârnit bănuieli. Dar momentul era unul de fericire extatică și nu a contat. În seara aia, am fost lăsat a doua oară de un taxi în fața casei (de data asta mă dusese redactorul șef, făcând un ocoliș din drumul spre casa lui).

A doua zi m-am apucat să scriu, redacția a trimis o cerere de punct de vedere la SRI, întrebând dacă ofițerul cu numele cu pricina există.

După ce textul meu a fost gata, am așteptat să apară. A trecut un pic de vreme până când solicitarea către Maior a primit răspuns. Unul negativ, în care se nega existența unui ofițer cu acel nume și se invocau prevederile Legii Siguranței Naționale. Dar nici nu mă așteptam să răspundă altceva. În continuare credeam că textul meu va apărea. Între timp, colegul meu Robert Veress a intrat pe fir, încercând să culeagă mai multe date. A vorbit cu un mahăr din procuratură și a programat cu el o întâlnire la care să merg și eu și să abordăm subiectul. Știu că singura noastră victorie a fost că acel personaj ne-a confirmat că într-adevăr în blocurile de la Muzica sunt apartamente conspirative ale SRI-ului.

Robert, care a ținut mult ca articolul meu să apară, neînțelegând de ce nu e publicat, a cerut lămuriri inclusiv la CTP (eu în birou la CTP am intrat de patru ori… dintre care doar două cerute de mine). Atunci a fost una dintre ele, fiindcă am fost atât de nervos pe motivul pe care i l-a spus lui Robert Veress, încât știu că n-am putut să o las așa. M-am dus la el și m-a dojenit că nu m-am consultat cu el înainte să semnez. Apoi mi-a spus că a întrebat la un amic de-al său din SRI în paralel cu solicitarea oficială, iar respectivul, care am înțeles că ar fi avut rang mare, i-a spus că nu există acel nume de ofițer între angajați). La final m-a trosnit, de m-am lipit de pereți, cu următoarea întrebare: De unde știu eu că n-ai fost de fapt informator și acum încerci să o transformi în altceva? (ideea e asta, nu cuvintele). Și  a mai rostit o întrebare care punea sub semnul îndoielii ce mi se întâmplase: Mi se pare ciudat. De ce te-au ales pe tine? Răspunsul meu: fiindcă eu am semnat la data X, iar șefii mei fuseseră informați de intenția de racolare cu 10 zile înainte de data X. Înainte și nu după. La acel moment a părut convins. În plus i-am mai adresat și un alt argument pentru care articolul să apară: chiar dacă nu am putea dovedi că e vorba de SRI, eu pot merge la poligraf, ca să certific că ce am spus e autentic. Caz în care înseamnă că eu chiar am văzut acea legitimație de SRI-ist și am trecut prin aceas experiență de racolare, indiferent că era SRI-ist sau nu. Dacă era SRI-ist era de nașpa pentru ei, iar dacă nu era SRI-ist, Gândul ar fi demascat o rețea care folosește legitimații de SRI-ști ca să racoleze ziariști. Și unul și altul erau mega-subiecte de presă în viziunea mea. Și i-am spus și oful meu cel mare, că în cele 3 întâlniri pe care le-am avut cu SRI-stul meu, tot ce primisem ca tehnică operativă din partea redacției fusese un reportofon mono (sau stereo, nu mai știu exact). Asta în contextul în care trustul media din care făcea parte Gândul trimitea reporteri burdușiți cu camere ascunse la saloanele de masaj erotic, ca să descopere mulțimii…ceva ce toți știm.

Ce am reușit în acea întâlnire a fost să smulg un zâmbet din partea lui CTP, care pentru mine era aproape la fel de frumos ca zâmbetul soției mele (îl îndrăgeam, îl respectam, îl mini-idolatrizam deși nu interacționam…ca o fată din aia timidă, care e îndrăgostită de colegul de birou, dar nu vorbesc niciodată…vă rog mult să nu înțelegeți altceva: îl îndrăgeam ca om). Pentru mine acel zâmbet a fost un fel de certificat eliberat de CNSAS.

Nu mi-a mai păsat că articolul a apărut sau nu (nici nu mai știu de ce n-a apărut) și mereu îmi ziceam în mine: Cele mai tari povești sunt cele care n-au fost încă spuse, mândru nevoie mare că duc în mine o super-poveste de acțiune.

Precizez că eu cu CTP nu suntem prieteni (ca să nu creadă cineva că am vrut să dau de înțeles asta prin dialogul relatat mai sus), în ciuda respectului pe care i l-am purtat și i-l port.

Știu că vreo câțiva colegi din RL, cărora le-am spus de experiența mea, mă mai tachinau din când în când că sunt omul serviciilor. De cele mai multe ori am luat-o ca pe o glumă, dar au fost și momente în care m-am simțit prost. Ăsta e unul din motivele pentru care sufăr de sindromul (dacă o exista așa ceva) autoînvinovățirii informatorului. Ideea de Iudă și repulsia de ea mi-a pătruns în cap din clipa zero când am interacționat cu ofițerul SRI în fast-food-ul de la Piața Romană.

Ulterior, la doi ani de la acel moment, m-am reîntâlnit cu un fost coleg din Gândul, care, în timp ce beam o bere, mi-a spus câteva cuvinte pe care le vorbisem între patru ochi cu respectivul ofițer de legătură și pe care acel fost coleg de Gândul mi le-a reprodus zâmbind.

În urmă cu doi ani, un general din SRI mi-a confirmat, atunci când, în clipa în care am făcut cunoștință i-am spus că am avut un incident cu SRI, pe când lucram la Gândul. El, în loc să nege mi-a răspuns: Da. Asta a fost în urmă cu ceva vreme, dar din ce știu eu, ofițerul respectiv nu mai lucrează în sistem.

Concluzia mea, după ce am trecut prin experiența asta, este că atâta timp cât un serviciu secret își respectă misiunea fundamentală de a sluji interesului național, nu intereselor unor persoane, grupuri de interese (politice, economice sau sociale), e corect să încerce să afle informații despre abuzurile, presiunile și manipulările la care sunt supuși jurnaliștii și  textele lor, fie din partea patronilor, a șefilor de trusturi sau a redactorilor șefi și să le demaște. Acum vorbesc din experiența personală. Când, la prima noastră întâlnire, ofițerul de legătură care m-a racolat și mi-a explicat că e patriotic să spui atunci când există cenzură editorială, sau perversiuni editoriale într-o redacție, eu încă nu trăisem cenzura pe pielea mea. Însă în intervalul 2012-2013 am simțit-o din plin. Nu știu dacă prin racolarea mea s-a urmărit binele public sau altceva, ori un mix între cele două. Pur și simplu nu știu. Și încă ceva: faptul că am putut publica, fie și pe un blog, acest story în aceasta seara, arată că România e o democrație, chiar dacă una plină de defecte.

Tot ca o concluzie, nu înseamnă însă că eu consider vreun merit la jurnaliști (cunosc), atunci când preiau dosare beton, servite în brațe, pe care le publică și devin eroi. Cred că acele dosare, atunci când sunt servite, trebuie cântărite just și dacă sunt de interes public și adevărate trebuie publicate, însă fără laurii pe care-i aduce dreptul de autor. Fiindcă nu sunt poveștile lor. Eu, în nici una din investigațiile mele, unele strălucite, altele mai puțin, n-am lucrat cu vreun dosar servit. Și nici nu am turnat. Nici măcar pe cei care o meritau. Dar am semnat.

Ca autor, nu ca să torn

 

Citește contextul meu de viață și ca ziarist, de până în momentul racolării

Citește și secțiunea: Ce-i cu mine (scurt CV) 

Citește și: “Am ochi albaștri” nu e un pamflet

 

 

 

tacere

ROMÂNIA TACE

La 36 de ore de la publicarea acestui text, o singură televiziune și nici un ziar din România nu l-au preluat. De ce se tace? (dați un search pe google și vă veți convinge)

Oricine dorește să îmi lase orice mesaj, de orice natură, îmi poate scrie la secțiunea de mesaje a acestui blog. Le citesc pe toate și vă asigur că orice opinie, întrebare sau solicitare din partea oricui e luată în considerare. Deci exist și pot fi contactat. E un blog de autor.

Advertisements

88 thoughts on “Am ochi albaștri (Cum m-a racolat SRI. Povestea mea completă)

  1. Pingback: musamalizare ctp pandaru tentativa racolare jurnalist gandul sri

  2. Prietene, tu esti ferm convins ca ai facut bine? Daca o sa te uiti in marile dosare de crima organizata o sa vezi ca acea institutie care te-a cautat pe tine a ajutat cu informatii pretioase la prinderea unor rechini mari. Iar tu poate chiar puteai face ceva bun.

    • Sincera sa fiu, eu nu cred ca ai procedat corect, ai avut o reactie cel putin stranie, de parca ai fi fost pe vremea KGB-ului si mureai de frica. Iti poti da seama ca acel om, daca era ofiter SRI, intr-adevar nu dorea sa afle informatii din presa asa, de placere, sa mai aiba topic/uri interesante, ci pentru ca era un scop clar la mijloc. Aceasta institutie este una secreta si chiar lucreaza la securitatea nationala. Nu ai vrut sa torni, dar l ai turnat pe el, nu ai vrut sa te compromiti, compromitandu-l pe el.Tacerea trebuie pastrata in acest caz, puteai sa refuzi, nu cred ca te/ar fi santajat cineva sau te-ar fi obligat. Dar, un lucru etic este clar: nu vrei, nu vrei, dar pastreaza tacerea. Ai mai si fugit si ai mai si povestit colegilor.Crezi ca daca ar fi fost ceva, ti-ar fi salvat pielea?Sa fim seriosi

      • Marius 45, eu nu am făcut asta ca să-mi salvez vreo piele….eu credeam in onestitatea redactiei Gandul la acel moment și nu am vrut să fiu cal troian în propria-mi casă. Desigur că propria-mi redacție nu mi-a salvat nici o piele…odată ce s-au apropiat băieții ăștia de mine, inclusiv în redacție au început să apară bănuieli în ce mă privește…fără să am vreo vină, alta decât că exist și ei m-au contactat….consider că ce am făcut e 100% corect…din păcate povestea nu e ce îmi doream nici eu și nici o parte din colegii mei…am vrut mai mult…e tot ce am putut obține….voi, românii, e bine să știți…dacă tu, Marius 45, crezi că e ok să lucrezi pentru doi stăpâni, nici o problemă. Eu n-am putut. să nu comparăm redacția Gândul cu Franța în perioada rezistenței, în care să fii cu naziștii pe față, dar să fii BLOODY BASTARD pe la spate, era o virtute. Nu, Gândul, per total, e o publicație ok, cu bune și grele, ca noi toți, dar nu e al treilea reich.

  3. Interesant!
    Mai ales ca multi, foarte multi dintre compatriotii nostri ar da multe ca sa fie si ei racolati. S-ar simti mai importanti, cred!
    Si, sigur, nu ar face asta pentru… siguranta nationala!!!

  4. Am citit cu atentie povestea domnului Befu. Si mie asta imi spune un singur lucru: cat de Gaga (cuvantul ar trebui scris cu diacritice, dar nu am) este un ‘om din sistem’ incat subiectul de recrutat sa-i fuga de sub nas cu angajamentul si dupa aia sa-l dea la ziar!!!!!! Poti sa razi cu pofta de asa ceva o zi intreaga! Oameni buni, asta este o poveste demna de analaele oricarui serviciu de informatii, si care atesta cel mai inalt grad de amatorism al unor profesionisti. De cand am citit, rad si nu-mi trece!!!! Sa-mi dea cineva pastile de plans, va rog!

    • Eu de-aia nu l-aș fi dat afară pe băiatul ăla, ci l-aș fi plătit să țină cursuri la Academia SRI (unde apropo, conducător de doctorate este Generalul UNPR-Gabi Oprea, conform articolelor de presă. AM CORECTAT, urmare a unui comentariu de mai jos: Udrea nu a fost doctorandă la SRI, ci la UNAp.

      • Udrea era înscrisă la doctorat în partea aialtă, la UNAp, la băieţii kaki. Nu strică mai multă rigoare, dacă vrem să ne ia peoples în serios…..

      • My mistake. Ai dreptate. Da, nu am dat atentie. E corect UNAp, nu SRI… e la comentarii, nu la articol, așa că e loc de indulgență

  5. Pingback: Povestea unui jurnalist racolat de SRI - Cincinnatus

  6. Istorioara dlui Befu imi aminteste de o alta, povestita ‘din interior’. Un tanar ofiter SRI (asta e – coincidenta sau nu – era tot de acolo) a ratacit un document clasificat. Materialul nu era cine stie ce important, omul a raportat pana la urma superiorilor (dupa cateva zile), a primit un avertisment si toata treaba a fost clasata. Dupa inca un timp, cu groaza, ofiterasul nostru gaseste documentul pierdut printre hartiile din fiset. Sa spuna, ar fi insemnat alt raport si o sapuneala, de aceasta data mai serioasa, din partea sefilor. Dupa un mai scurt sau mai lung moment de introspectie si evaluare, omul nostru a luat hartia si s-a dus cu ea la toaleta, unde a facut-o bucati si a tras apa. W.C.-ul s-a imfundat si a refulat. Printre rahati, pe podeaua uda a ‘locului de meditatie’ si-au facut aparitia si bucatele din raportul pierdut. Desigur ofiterul vinovat a trebuit sa spua tot si sa indure o noua urecheala. Apoi a fost chemata o echipa de instalatori cu clearence de securitate, care a demontat toata coloana pe care se afla W.C.-ul cu belea, ca sa recupereze documentul in intregime. De unde rezulta ca la SRI uneori treaba pute.

  7. Pingback: Nasul TV » Investigaţii cenzurate! | Am ochi albaștri. Cum m-a racolat SRI. Povestea mea completă

  8. Pingback: Unde sunt jurnaliștii care au refuzat serviciile? | La colțu' străzii

  9. Pingback: Mai sunt și alte lucruri de descoperit. Călătoria merge mai departe. | Gradina de hartie

  10. Pingback: Nasul TV » Exploziv! | Cristian Tudor Popescu și Claudiu Pândaru au mușamalizat tentativa de racolare a unui jurnalist Gândul

  11. Companiile de presa declansate de cplectivele de scribi ai serviciilor care isi disimineaza materialele in presa prin intermediul colaboratorilor (acoperiti sau nu) sunt fara indoiala partea cea mai toxica a acestei activitati.Linsajul mediatic la care este supus personajul respectiv(ati remarcat in companiile de presa declansate de servicii cate articole avand acelasi continut apaar in numeroase ziare aparent fara nici o legatura inttre ele?))este o decizie grava ,fara fundament legic,de multe ori datoratal luptei diverselor grupuri de interese pentru interese economice pecuniare.De aceea controlul serviciilor de catre societatea civila este atat de necesar si lupta aceasta va avea rost totdeauna.

  12. Of. Ce inseamna sa fii tanar si fara experienta! Nu ca eu as fi mai breaz, sa nu se inteleaga altceva!

    Cred ca totul depinde de sistemul propriu de valori. Cred in mine? Cred in sefii mei? Cred in tara mea? Cred in dreptate? Si altele de genul asta… Si proiectia lor in viitor: Voi putea avea incredere in mine peste ani? Tara mea se va imbunatati sau se va inrautati? Angajamentul asta destul de benign va fi folosit in scopul pentru care l-am semnat sau va fi pervertit si voi fi santajat cu el sa fac lucruri cu care nu sunt de acord? Etc. Etc.

    Eu cred ca trebuia sa te consulti in primul rand cu sotia, abia apoi cu sefii de la ziar. In caz de balamuc, sotia trage ponoasele, nu sefii!

    Ideea de informator este destul de hulita, si pe buna dreptate. Pe de alta parte are si avantajele ei, daca stii sa le folosesti si daca detii si o busola morala zdravana, si in plus sange-n vine dupa cum spuneai 😉

  13. Pingback: “Am ochi albaștri” nu e un pamflet | Investigatii cenzurate

  14. ba idiotule tu faci “anchete jurnalistice” despre SRI?
    adica mergi voluntar si apoi divulgi informatii si altele?
    sper sa primesti niste vizite

  15. Domnule Befu, dar daca, totusi, marea gloata dezorientata si incapabila de a alege are totusi nevoie de anumite linii-ghid pe care ar fi indicat sa le urmeze in realizarea unui proiect de tara? (acum, ca acest proiect exista sau nu, ca e bun sau nu, ca e facut de specialisti sau nu, o lasam pentru alta data). Si atunci: prin ce mijloace ar putea un servicu AL TARII (nu neaparat SRI) sa- si faca publce aceste cai de urmat? Printr-o conferinta de presa? Hmm! In aceste conditii, putem accepta, (lasand la o parte deontologia) ca, un om de presa, atunci cand publica anumite anchete (clar nu jurnalistice!) poate fi apreciat macar pentru ca a publicat niste informatii prin care publicul cititor/ascultator/privitor si-a putut forma o imagine corecta despre un anumit subiect?
    Ca o paranteza, pentru a glumi putin, dar totusi legat de subiect: le-as recomanda-ca tot va urmaresc blogul- “baietilor cu ochi albastri” cu ureche muzicala sa compuna dracu’ niste imnuri mobilizatoare mai de doamne-ajuta pentru nationala de fotbal, ca ne-am saturat de “Hai, Romania!”, “Roo-ma-ni-ia Bumbum-bum-bum-bum-bum!” si “Lupta, lupta, R.S.R.!”
    In rest, sa auzim de bine!

    • Salut,

      Sunt un simplu cititor de presa. Ti-am citit povestea cu sri-isti. Interesanta, dar totusi n-am gasit nimic care sa ma surprinda.

      Mi-am adus aminte ca ti-am retinut numele, chiar din perioada in care lucrai la gandul, pt ca scriai uneori articole despre agricultura biodinamica si sistemul waldorf.
      Alea erau articole chiar faine. Retin si un titlu: Democratia rosiilor din satul Topa.

      Daca mai publici astfel de articole, ar fi o treaba de vitor.
      Succes
      Bogdan

      PS. De curiozitate, cum faci sa te angajezi in presa?

      • In presa te angajezi daca stii pe cineva. N-ai sa vezi anunturi pe site-urile de recurtare, decat de la cei mici care cauta studenti sa munceasca pe adeverinta de practica.

        De ce tot Daniel Befu a pus intrebarea asta?

      • Nu am pus întrebarea. Am dat copy paste la întrebarea venită pe mailul meu privat de la un nene pe care nu-l cunosc și nu știu de unde-mi avea adresa privată. M-a mirat că întrebarea mi-a venit în acel mod. Locul ei era pe un forum de comentarii, ca acesta. De-aia i-am dat copy-paste…

  16. Varianta 1
    Sa presupunem ca povestea e adevarata. Cineva te invita la masa. In farfurie tie ti se pare ca ai rahat. Nu esti hotarat daca vei manca sau nu. Te duci si intrebi niste prieteni daca sa mananci sau nu. Ei iti spun sa mananci si daca e asa, sa le povestesti si lor ce gust are. Si mai apoi sa le spuna mai departe si altora. Esti de acord si iei o lingurita dupa care te sperii si o iei la fuga nestiind ce ai inghitit. Prietenii dau de veste mai departe si te felicita ca te-ai sacrificat.

    Varianta 2
    De turnat tot ai turnat. Nu colegii ci colegilor. Kant te-ar arde la capitolul etica. Daca omul te-a rugat sa-ti tii gura, deconspirandu-l ai facut acelasi lucru pe care ti-l cerea si el.

    Varianta 3
    Ai talent la policieruri. Daca n-ai, e nasol.

    • Măi SD. Nu cumva tu ești ofițerul acoperit? De știi ce m-a rugat el pe mine? Desigur că nu ești, pentru că el nu m-a rugat frumos, așa, într-o discuție amicală, la ceai, să-mi țin gura. Și chiar dacă m-ar fi rugat, meseria unui jurnalist e să nu-și țină gură. Bagă-ți-l pe Kant în buzunar, aprinde-ți un Kent, stai sprijinit cu spatele și talpa piciorului drept de un zid, trage-ți borurile pălăriei peste ochi și stai asemeni unui detectiv care așteaptă turnătorul să apară de după colț. Cum apare: poc, poc…ca într-un policier. Și apoi, SD, te îndrepți satisfăcut pe lângă zidul întunecat al clădirii vechi, însă neatent, calcă cu bombeul într-un…de cățel. Dar se iartă, era întuneric

  17. Nu sunt jurnalist si nu pot judeca cu mintea ta. Ma gandeam si eu k prostu’. Cred ca n-as fi vrut sa fiu in locul nici unuia dintre voi. Ce, te-ai enervat? Apropo, cum de ti-a venit sa pui povestea?

  18. Daniel, inteleg ca de fapt l-ai turnat pe tipul de la SRI unui cacat de om ca CTP, dupa care si tu si ofiterul ati ramas fara slujba. Tare! Asta-i fapta ta de vitejie?
    Din cate se vede, nici pana acum n-ai inteles nimic din ce ti s-a intamplat. Pacat…

    • tu n-ai iubit niciodată? eu l-am iubit (nu pe sri-man). glumesc…CTP-ul are o circumstanta atenuanta…el e ultimul care a aflat de poveste, la vreo luna dupa ce s-a petrecut…eu pe el doar l-am intrebat de ce nu apare….

  19. Cam naspa asta cu iubitul unui bloc de gheata unisex :). Dar, in fine, sper ca sotia ta sa nu citeasca si comentariile…
    CTP, chiar daca face pe aerianul, se afla la varful deciziilor. Si ce ti-a raspuns?…

  20. Povestea pare a fi inceputul unui roman de Robbe-Grillet! Am citit cu aceeasi curiozitate cu care am citit si Reluarea. Cred ca aveti talent la *policieruri*( 🙂 ). In rest… no comm.

  21. Am avut o experienta asemanatoare.
    Din pacate eu nu ma invart intr-un mediu unde sa ii pot ajuta.

    Doreau sa stie de persoane care folosesc carduri de credit false, se ocupa cu infractiuni informatice etc. I-as fi ajutat, cu placere as putea spune, benevol, pentru ca am fost victima atacurilor informatice intentionate.

    Una e sa TORNI ca un coleg face nu-stiu-ce acasa, cum era in anii 80, alta e sa dai informatii de genul cum am exemplificat eu mai sus.

  22. Pingback: Veste și mai bună. Legăturile prim-ministrului cu rețeaua șpăgii din DOSARUL MICROSOFT a spart bariera de 3K de Share | Investigatii cenzurate

  23. Interesant…am o singură observație: mi se pare total neprofesionist ca un agent de informații să se descalțe în misiune, seriously acum, e foarte hilar…

  24. Am citit articolul si privesc problema inginereste. Cauta pe cineva care stie bine sa filtreze semnale in Matlab (e un program). Apoi da-i inregistrarea aia de pe care nu se intelege nimic. S-ar putea sa poata scoate toata conversatia din ea 🙂

    • om bun, era dreptunghiulară, cam de mărimea unui card ratb, daca imi aduc aminte bine, sau a unui permis auto….ceva de genul…. si stiu sigur ca avea steluta, numele lui…cred că și rangul….nu sunt sigur cu ultima …culoarea nu vreau să greșesc…e posibil să fi avut și părți deschise…asta chiar nu mai rețin

  25. Pingback: Vrei să lucrezi pentru SRI? Fă-te ziarist! : Cik.Ro Adrian Tanase Blog, Blog Securitate IT

  26. ești de o naivitate extraordinară. nasol. vezi că ai o responsabilitate ca tată și cap de familie.
    că și ăia sunt niște prostănaci și pun idioții să recruteze alți idioți, e aiurea și asta.
    am râs și eu citind deși nu prea e de râs.
    sănătatea mintală ne e pusă la încercare în vremurile în care trăim.
    pe mine m-ai făcut să conștientizez încă o dată între ce tâmpiți m-aș băga dacă m-aș angaja în presă așa cum visam o dată doar pt.că am competențele necesare.
    nu merci

  27. Un ofiţer SRI nu se legitimează în faţa unei persoane fizice pentru a demonstra că este ce este , asta o face doar poliţistul … Modul de operare al unui astfel de individ pare mai degrabă al unui escroc care încearcă să obţină informaţii pentru interes privat . Oricum dacă ceva poate fi adevărat este sigur că e vorba de un escroc şi un ziarist amator care n-a ştiut să joace poker …

    • Ferenk .. esti asa zisul ofiter ce a luat teapa ?

      “pare mai degraba ……. care poate fi adevarat este sigur”
      Ce “puii mei” maltratezi limba romana? Sau nu mai folosesti limba romana si te-ai facut prieten cu google translate. Esti “diasporist” suparat ca a stat 10 ore sa il voteze pe tonta si nu ti-a iesit ?

  28. Pingback: Klaus Iohannis: Je suis Charlie…Chaplin | Investigatii cenzurate

  29. Pingback: Mircea Geoană l-a mirosit pe Ponta ca un posibil pericol încă din 2008. Document presupus a fi fost extras din computerul lui Geoană | Investigatii cenzurate

  30. Domnule Befu,
    Sincer imi aduceti aminte de and aveam vreo 20 ani si citeam cartile lui Haralamb Zinca !
    N-am citit eu prea multe carti ca mata, ca m-as fi apucat si eu de scris. Iar acum la cele 7 decenii de viata chiar mi-ar fi greu. Insa cartile lui Zinca mi-au placut. Incepe sa-mi placa si ce scrii dumneata.
    Acum v-ati implinit, sunteti colaborator deplin, s-au ……. tot asa de ocazie? Mai va jucati dea angajamentul sau chiar……..? Intelege-ti cred ce zic. Deconspirat sunteti ce mai conteaza!
    Zice-ti ca nu va suparati orice vi s-ar spune, si sper sa nu va supar nici eu. Domnule dar aveti talent si ati putea sa face-ti o intreaga colectie.
    Dar sincer, povestea este cam cusuta cu ata alba, si eu NU VA CRED.

    • Zice o vorba din popor … Omul la batranete se prosteste. Incepe se creada si sa vada chestii !

      Varsta nu e o scuza.

      • Vezi Domnule Necula, tocmai batranetea ma obliga sa-ti doresc sa ajungi si Dta. batran ca poate tocmai atunci ti-o veni mintea la cap, ca daca as fi crescut in jungla printre primate te-as injura, dar nu o fac. Poate mai meditezi la ce ai zis.

      • No thanks… pastreaza-ti perspectivele . Te vrei subtil , dar insusi textul s-a vrut injuratura. Dar ai o scuza … batranetea.

  31. “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia cerurilor”. Povestea are ceva plauzibil dar este mai mult literatura de contrainformatii. Si d’altfel nu astea sunt procedurile de “achizitionare” a unui viitor turnator. D’altfel nu exista fluturasi de semnat in pseudonim :))) Nu te “leaga” daca n-ai trecut testele. In procedura te-ar fi pus initial sa citesti si sa inveti pe de rost “Legea Sigurantei Nationale- Monitorul Oficial” ( impetuos necesar)ca sa-ti imprime faptul ca de fapt faci ceva in bine si in bun pentru tara. SRI -ul nu procedeaza astfel cum ai descris. Racolarea ta s-ar fi produs numai in situatia in care se stia ca nu mai ai cum sa dai inapoi sau sa-ti permiti sa refuzi. D-altfel pe un viitor turnator este musai sa-l ai cu ceva la mana pentru orice eventual prejudiciu al desconspirarilor. Si asta ca o situatie extrema. Chestiunea ochilor albastrii este o utopie, o disimulare. Iar daca a fost ceva, a fost probabil un serviciu secret de sector. Fara instruire in prealabil, o minima scolarizare si testare in care sa-ti fie atribuita cea mai de joasa speta a unei munci, aceea de turnator, este imposibil de perfectat orice intelegere. Un agent instruit nu comite greselile de abordare pe care le-ai enuntat. In primul rand te-ar fi avut la mana cu chestiuni care usor deveneau penale sau foarte santajabile si nu cu discutii despre ce-ti mai face copilasul!!!!! So, daca e pe bune, sa stii ca ai fost abordat tocmai pentru a scrie ce-ai scris. Bafta, pentru ca oricum Serviciile nu te vor mai cauta vreodata :)))

  32. 1-Ma tem ca ati vrut prin atitudinea avuta,sa deveniti centrul universului!
    2-De ce ati jucat la 2 capete?
    3-V-ati fi asteptat ca lumea sa se ia la tranta cu SRI-ul,facand dintr-o racolare de rutina,care se intampla oriunde in lume un breaking news !?
    4-Cand sunteti spontan,atat de ,,curajos” ca inregistrati un lucrator SRI,CAND VA TREMURA CHILOTII!
    5-Mutati-va in alta tara tata,daca mai vreti ceva de la viata!baietii astia vor avea grija sa nu va ramana dator!O PARERE!

    • Nu prea pricep nici unul din punctele la care vă referiți. Nici măcar pe ultimul, la care vă voi și răspunde. Într-o țară normală (adică democrație) un serviciu secret nu se va supăra că un jurnalist și-a făcut treaba și nu va căuta răzbunare. Dacă vom aluneca spre un regim deviaționist, când serviciile vor putea fi folosite ca arme în mod fățiș, nu cum fac acum, implicându-se pe alocuri în mici jocuri din politică și business (tot mai puțin, pe măsură ce ne îndepărtăm de 89, sau cel puțin tot mai puțin vizibil), atunci da, se vor răzbuna…

      • Nu faceti pe naivul,ca nu sunteti;nu pot sa cred ca nu stiti ca societatea ro abunda de informatori de tot felul,la orice pas;cum va mai puteti imagina ca veti mai avansa dpdv profesional ?sa va fereasca sfantul sa aveti vreun proces,ca va veti plange de mila;nu mai vorbesc de vreo ghidusie fara de care in Ro esti fiul ploii;cat priveste restul neintelegerilor asuprra parerilor mele,sa fim seriosi;eu va inteleg pe undeva atitudinea,este specifica tinerilor din ziua de astazi ai caror neuroni s-au zidit 99% din coca-cola & cipsuri,si vor dintr-un click sa castige notorietate;nu cred ca ati fi putut face o greseala mai mare,si NU AM VRUT DECAT SA VA AJUT SA CONSTIENTIZATI MAI BINE SITUATIA CREATA DE DV ;SA NU-MI SPUNETI ACUM CA NU STITI CUM SE NUMESTE PRIN POPOR !(LUCRUL MANUAL)

      • Spui cuvantul “daca” la fel cum ar fi fost ceva concret. Consideri ca ti-ai facut treaba de jurnalist prin a deconspira cu nume si prenume un fost sau actual lucrator SRI care la randul lui isi facea treaba doar ca el in interesul statului iar tu ai dovedit ca ai facut asta in interesul cui?! Amice cred ca ai probleme de seriozitate. Materialul tau nu a facut valva, nu a fost publicat asa ca nu ai facut altceva decat sa contribui la esecul amanurora. Felicitari!

    • Decat năutul comunist la naiba daca nu coca cola. Sau mai bine pepsi cola aniversar … ala chiar aduce a pepsi adevarat. Desi Dane .. ceva strop de adevar tot e in ce zice Teodor. Si totusi .. Teodor cat năut ai baut inainte de 89 ?

  33. “Marius 45, eu nu am făcut asta ca să-mi salvez vreo piele….eu credeam in onestitatea redactiei Gandul la acel moment și nu am vrut să fiu cal troian în propria-mi casă. Desigur că propria-mi redacție nu mi-a salvat nici o piele…odată ce s-au apropiat băieții ăștia de mine, inclusiv în redacție au început să apară bănuieli în ce mă privește…fără să am vreo vină, alta decât că exist și ei m-au contactat….consider că ce am făcut e 100% corect…din păcate povestea nu e ce îmi doream nici eu și nici o parte din colegii mei…am vrut mai mult…e tot ce am putut obține….voi, românii, e bine să știți…dacă tu, Marius 45, crezi că e ok să lucrezi pentru doi stăpâni, nici o problemă. Eu n-am putut. să nu comparăm redacția Gândul cu Franța în perioada rezistenței, în care să fii cu naziștii pe față, dar să fii BLOODY BASTARD pe la spate, era o virtute. Nu, Gândul, per total, e o publicație ok, cu bune și grele, ca noi toți, dar nu e al treilea reich.”

    … sunt vorbele dvs. de răspuns ptr. Marius 45. …

    Reiau din dvs. ….” eu credeam în onestitatea redacţiei Gândul la acel moment şi nu am vrut să fiu cal troian în propria-mi casă”.

    Eu, spre deosebire de dvs. care sigur ATUNCI (” eu credeam în onestitatea redacţiei Gândul la acel moment şi nu am vrut să fiu cal troian în propria-mi casă”) SIGUR AŢI GÂNDIT SUBIECTIV, gândeam neinflienţat de nimic şi ca atare n-am crezut în onestitatea redacţiei acestui ziar. Am crezut şi cred şi în prezent că acest ziar “Gândul” este o “fostă unealtă băsistă” de linşaj mediatic, un ziar despre care se afirmă că ar avea 1001 de datorii către stat, un ziar care acum este parte dintr-un sistem de crimă organizată condus până mai ieri alaltăieri de Băsescu şi preluat acum de către această imitaţie de preşedinte Johannis, mânat de hăţuri , stânga-dreapta, de către SRI, DNA şi “alte instituţii ale statului” băsificate-n cuget şi simţiri de către Băsescu, timp de 10 ani, pe care acum, mai multe grupuri de interese doresc acum să le tragă de partea lor. Totul ptr. dărâmarea nedemocratică a guvernului şi ptr. preluarea puterii …. vorbesc despre ceea ce vedem că se întâmplă acum ….

    Întrebarea mea ptr. dvs. ar fi cam aşa ….
    Când aţi constatat că, (scuzaţi cacofonia), redacţia ziarului Gândul nu mai este “ONESTĂ” şi ce anume va determinat să trageţi această concluzie ?
    …. mai cu lux de amănunte aşa ….dacă se poate un răspuns cât de cât om serios, nu de … “pamblicar care încearcă să mă aburească, plimbându-mă aşa din colţ în colţ fără nimic concret.

    Deocamdată nu mă pronunţ asupra poveştii cu SRI-ul relatată de dvs. Răspunsul dvs. vreau să-l “leg” ulterior de povestea relatată …
    Vă mulţumesc anticipat ptr. răspuns.

  34. Tot din ceea ce este” secret omenesc” este nesecret pentru multi altii….Totul trebuie facut cu transparenta. Fa doar ceea ce simti si este moral. Doar Dumnezeu are judecata dreapta,oamenii o mai iau cotita! 🙂

    • Daca am putea discuta sincer tete a tete ,probabil ca multe lucruri s-ar fi rezolvat demult pe aceasta lume nebuna;traim intr-o societate in care ne pitulam fiecare pe dupa pomul fara de poame al neincrederii,si sfarsim in a ne plange de mila;Cat de multe s-ar fi construit daca oamenii ar fi abordat orice problema cu inima si sufletul larg deschise !?TRANSPARENTA FARA DE INCREDERE=JOC NUL

      Cand vom intelege sa ne sustinem emotional unii pe altii,nici macar de naut nu mai avem nevoie! d-nul Necula -parol!

      • Dialogul asta imita atitudinea hulitorilor neamtului. Si ei striga unitate urmat de bagarea mintilor in cap. Chiar si psd ne serveste zi de zi intelepciunea iubiri de neam si tara dar cum fu contra demonstratia de Ploiesti ? Mai lipsea un rug si cateva ghilotine. Increderea deja e cuvant mare. DIn fericire pe Dan il cunosc personal si am incredere in el. Teodore .. poti fi orice , poate nu draCnea , tonta sau mai stiu eu care nemuritor … dar poti fi un aplaudac care vorbeste despre patriotism cu ochii pe ce ar mai fi de furat. Iar tampenii video cu mesaje emotionale sau cine stie ce telenovele .. astea poate te ridica pe tine in picoare.
        Sa avem parol !

  35. De ce face to face?pt ca numai astfel nu mai este loc de interpretare;metafore;interpretarile,intotdeauna lasa loc de ….interpretat;Poate de aceea si fuge lumea de socializare si se ascunde dupa monitor;CEI SINCERI SI DIRECTI PROVOACA DERULAREA !
    Intotdeauna o intelegere durabila ,este generata de o incredere durabila in urma strangerii mainilor!Niciodata interactiunea umana nu va putea fi trecuta in somaj de tehnologie;Daca nu vom activa aceea parte din creier ce este responsabila de interactiunea si increderea umana
    .VOM TRAI IN INCERTITUDINE,BEZNA SI ….TARASENIE;

  36. Da, este credibila expunerea. Grava este lipsa ta de decizie: ori la bal, ori la spital. In general nu te poti juca cu cei din servicii. Lucrand ascuns, conspirat, te frig baietii. Si te frig atunci cand le strici jocurile. Argumentele de tip crestin cu Iuda versus siguranta nationala sunt tipice. Iar puslamalele din media ce-ar vrea? Sa faca legea in Romania?
    Din pacate, este nevoie de servicii secrete. Singurul aspect la care trebuie vegheat este derapajul. Cand acumuleaza prea multa putere omul isi pierde ratiunea si se crede Dumnezeu. Este valabil pentru orice om. De aceea numai unii devin sfinti! Cei mai multi cad in ispita…

  37. Ce mai bat unii câmpii! Văd că ai păcălit ceva oameni cu articolașul ăsta absolut infantil și mitomanic. Sper să nu pună nimeni botul la el. Cât despre investigațiile jurnalistice ai un 9 de la mine cu felicitări! Sper să le mulțumești măcar in mod anonim și celor ce iți furnizeaza informațiile reale pentru a susține veridicitatea celor prezentate. Continuă ceea ce faci.

  38. mi se pare complet naiv sa desconspiri un ofiter SRI pt un “breaking news“..te ai consultat cu sefii inainte , ce voiai sa iti spuna ? “ nu nu avem nevoie de ceva nou “ sotia era singura persoana apropiata care iti putea da un sfat bun … te ai gandit ca acel om chiar era in cadrul SRI , te ai mai gandit , ca la fel ca si tine era locul lui de munca era la bataie iar acum cel mai probabil nu mai e? de ce sa spui polititcos “nu ma bag man “ cand la bataie era un “breaking news“ si poate o promovare dupa stirea asta bomba sau un rangmai inalt neoficial in ochii sefilor poate nu toti jurnalisitii apar la tv si se pt numii vedete dar cosider ca aceasta meserie schimba oameni , calci pe cadavre pt o stire noua , sa desconspiri pe cineva sa dai cu nori in cineva ,sa arati tuturor ca minte acea persoana , ca insala , sau mai stiu eu ce
    nu stiu ce sa zic dar sunt revoltata cand oamenii nu pun in balanta inainte de a lua o decizie importanta sau relevanta ce le pun in pericol viata familia sau altceva mai importanta , mai ales cand este vorba de o institutie destul de controversata

  39. Pingback: Ce aflăm din execuția lui Dan Condrea

  40. Pingback: Ce aflăm din execuția lui Dan Condrea | România curată

  41. Pingback: Securişti şi câştigi – ColdNiuz

  42. Pingback: Vrei să lucrezi pentru SRI? Fă-te ziarist! – Cik.Ro – Adrian Tanase Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s