EPISODUL XIII. Firma cumnatului lui Victor Ponta a primit contract pe bani europeni de la Liviu Dragnea, cu o lună înainte ca șeful PSD să devină premier

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE

dragnea-ponta

sursa foto: stiripesurse.ro

Victor Ponta a fost înscăunat prim ministru al României începând cu data de 7 mai 2012. Azi suntem în 29 martie 2014. Deci acesta conduce România de doi ani fără o lună și o săptămână, prețul plătit de familia premierului (cumnat, soră), este uriaș, dacă calculăm matematic cât a pierdut familia Ponta din contractele cu statul și cât a câștigat premierul din leafa sa lunară de la Guvern: 6.184 de lei net

Bunul simț mioritic ne-a învățat că pe măsură ce personajele politice acced în poziții de putere, cresc exponențial și afacerile din jurul famililiilor și apropiaților acestora. La Victor Ponta acest lucru a fost total valabil anterior ajungerii sale pe fotoliul de premier. Firma de construcții a cumnatului prim-ministrului a câştigat începând din 2007, de când există înregistrări în SEAP, până când Victor Ponta a ajuns prim-ministru, un număr de 25 de contracte cu statul, în valoare de 100 milioane lei noi. Se poate, din înșiruirea de mai jos, observa limpede o relație de directă proporționalitate între creșterea influenței și puterii lui Ponta în PSD, și sporirea veniturilor din contracte cu statul a firmei lui Iulian Herțanu, soțul surorii lui Victor Ponta (aspect care se încadrează în logica mioritică a prosperării familiilor politicienilor ajunși în funcții de putere).

Astfel, în ianuarie 2012, firma cumnatului lui Ponta, în tandem (echipă) cu firma apropiaților Cotroceniului și ai ex-cuplului Udrea-Cocoș, Euroconstruct Trading 98 SRL câștiga un contract de 49.160.961 RON cu statul român,dacă per total în intervalul 1 ianuarie 2012-7 mai 2012 încheia (singură sau în consorții) contracte în valoare totală de 72.450.000 RON (16 milioane euro).

După  data de 7 mai 2012,de când Ponta a ajuns premier, deținând controlul robinetului cu zeci de miliarde de RON pentru investiții în modernizarea României, firma Grossmann, care anterior a prosperat tocmai din contracte pentru modernizarea României, n-a mai câștigat decât firimituri. Astfel, în restul anului 2012, Grossmann Engineering Group a încheiat cu statul contracte în valoare de 148.670 EURO însumate (curs valutar mediu în 2012 de 4,5028 RON/euro), iar în 2013  în valoare de 123.206 de euro însumate. (curs valutar mediu în 2013 de 4,419 RON/euro).

Acest aspect contrazice setea de contracte a cumnatului premierului, anterioară datei de 7 mai 2012, când a fost înscăunat Ponta, transformare interioară care reprezintă o virtute într-o Românie politică profund coruptă.

grossmann engineering group scadere masiva

STUDIU COMPARATIV AL EVOLUȚIEI CONTRACTELOR GROSSMANN ante/post 7 mai 2012

În felul acesta se poate observa comportamentul atipic al firmei cumnatului lui Ponta, care, deși specializat în contracte cu statul român, ulterior ajungerii lui Victor Ponta în poziția în care deține controlul resurselor economice ale țării, în mod inexplicabil, a ajuns să se auto-priveze de o felie uriașă din tortul banului public, favorizând astfel, prin această mișcare de reorientare a afacerilor sale dinspre stat spre alte surse, sau poate prin restrângerea afacerilor (până când nu depune bilanțul pe 2013 pe site-ul Ministerului Finanțelor nu vom ști).

Un precedent de acest fel s-a mai constatat în politica românească la alt președinte de partid politic. E vorba de Vasile Blaga, liderul PDL, al cărui ginere, stomatologul Ionuț Rudeanu, a câștigat, prin firma sa de pază Axis  Security, contracte de pază cu statul, fix în mandatul lui Blaga la interne (avizele Ministerului de Interne sunt esențiale pentru funcționarea firmelor de pază).

Image

Conform unei anchete a HotNews și Kamikaze, în 27 noiembrie 2009, Axis obținea de la Poliţia Română licenţa de funcţionare, iar pe 31 decembrie (sărbătoare legală), harnicii angajați ai CNADR lansau anunţul licitaţiei pentru “servicii de asigurare pază, securitate şi protecţie pentru obiectivele din cadrul DRDP Timişoara”, contractul în valoare de 2.518.675 RON, câștigat de firma ginerelui lui Blaga. La data de 14 aprilie 2012, în guvernarea Ungureanu, Axis, în tandem cu alte două firme, primea un contract de 36 milioane RON de la CNH Petroşani.

Ulterior vâlvei din presa vremii, Blaga i-a cerut ginerelui să renunțe la milioane, pentru a nu-i păta imaginea politică: “Nu ştiam despre afacerile ginerelui meu. (…) Dar i-am zis că atât timp cât am eu o funcţie publică, să nu mai participe la o astfel de licitaţie, pentru că este interpretabilă… I-am spus să se retragă din contractul ăsta imediat ce am aflat… Faptul că are activitate privată nu mă deranjează, dimpotrivă. Nu îmi doresc să lucreze la stat. Nu mă deranjează”.

Ulterior, într-un interviu acordat Revistei 22, Blaga a fost și mai virulent: “Ginerii nu ţi-i alegi. I-am spus-o foarte clar, mai ales după ultima ispravă, cea cu Timişoara, de acum trei săptămâni, când a luat un contract de 200.000 lei pentru pază sau nu ştiu ce: nu mai are ce căuta în casa mea. Mai mult n-am ce să fac. E căsătorit cu fiica mea, am un nepot foarte reuşit, eu nu pot să mă duc mai departe. Ştiu că e foarte greu ca lumea să mă creadă, asta i-am şi spus-o între patru ochi: poţi să-ţi dai seama că nimeni nu crede că dacă n-ai fi ginerele meu ai lua contractele respective?. Ar putea sta în banca lui, că are destul de lucru”.

O vreme ginerele s-a conformat, dar până la urmă magnetismul banilor a fost mai puternic, acum fiind mușteriul CNADNR (în Guvernarea Ponta), Primăriei Sectorului 3 (în mandatul lui Robert Negoiță, de la PSD) și Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului SA (fieful politic al lui Victor Ponta, deputat de Gorj, tot în Guvernarea PSD).

Blaga e cunoscut ca un apropiat al lui Ioan Rus și Ilie Sârbu, competitorii săi politici, acesta câștigându-și de altfel, la mustață, prin redistribuire, mandatul de senator, la alegerile din decembrie 2012, în Timiș, județ unde Ilie Sârbu deține o mare nfluență.

După Ionuț Rudeanu, care a dat dovadă de sacrificiu de sine (o perioadă), pentru a salva onoarea politică a socrului său Vasile Blaga, urmează cazul lui Iulian Herțanu, căruia fără ca premierul să-i fi cerut public să o lase mai moale cu contractele cu statul, a renunțat la propria bunăstare (fără să avem elemente publice asupra motivelor din culise), fix când cumnatul său deținea controlul total al resurselor de investiții ale României.

Nu știu resorturile care l-au mânat pe cumnatul lui Victor Ponta să-și diminueze contractele cu statul de la peste 70 milioane RON în primele 4 luni din 2012 la doar  544.000 RON în 2013. Cert este că această diminuare subită cu între unul și două ordine de mărime, a afacerilor cu statul al soțului surorii lui Victor Ponta, e benefică succesului politic din ultimii doi ani al premierului, ajutând (sau cel puțin nefăcând mai mult rău) la imaginea de om politic care în trecut nu s-a sfiit să câștige bani frumoși atât din consultanța juridică oferită complexurilor energetice din Oltenia (via Dănuț Șova), fie să primească în mod imoral bani de la Parlament doar fiindcă în buletinul său scria că domiciliul lui e în Gorj, ori să primească sponsorizări pentru hobby-ul său de la firme deținute de persoane abonate la contracte cu statul.

Dacă ținem cont atât de precedentul Vasile Blaga/Ionuț Rudeanu și acum de Victor Ponta/Iulian Herțanu, constatăm că familiile politicienilor de top, sacrifică benevol milioane de euro din afacerile lor private (cu statul), pentru liniștea celor dragi, ajunși pe cele mai înalte fotolii în statul român, unde au salarii de 1500 euro/lună.

grossmann crestere

  1.               Lista afacerilor cu statul a firmei Grossmann Engineering Group ulterior înscăunării lui Ponta

 

SEMESTRUL II 2012, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia– Studiu privind evaluarea potentialului de dezvoltare din zona dunareana a regiunii Sud Muntenia 197.000 RON  (data atribuirii 04.09.2012). Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare DA (POR 2007-2013. DMI 6.1) (ADR Sud Muntenia a fost condusă de-a lungul anilor de o mulțime de somități PSD, dintre care îi enumăr doar pe apropiații premierului: Constantin Nicolescu, Mircea Cosma și Liviu Dragnea).

SEMESTRUL II 2012, Primaria Turnu Magurele– Servicii de Consultanta privind  managementul proiectului “ Developing Road Infrastructure for a Valuable Economy – Turnu  Magurele – Nikopole cross-border road  ( D.R.I.V.E.- Dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru o economie valoroasa – drumul transfrontalier Turnu Magurele – Nikopole  (nr anunț participare 28 iunie 2012, data atribuire: 14 august 2012, un singur ofertant: Grossmann). (contractul a fost atribuit în mandatul primarului PSD Nicolae Mohanu, la câteva luni după aceasta, primarul fiind propulsat senator PSD).

298.000 RON

SEMESTRUL II 2012, MUNICIPIUL MANGALIA– Prestare servicii consultanta in management in vederea implementarii proiectului si consultanta in organizarea procedurilor de achizitii publice in cadrul proiectului  “Callatis Nautical Club”. (Primarul Mangaliei, Cristian Radu, oficial este independent, dar a fost susținut în alegerile din 2012 de USL, candidatul PSD chiar retrăgându-se din cursă pentru a-i crea culoar lui Cristian Radu).

174.450 RON

ANUL 2013, ORASUL CHITILA (CONSILIUL LOCAL CHITILA)  Consultanta în domeniul managementului proiectului finantat va consta în realizarea de activitati manageriale necesare atingerii obiectivelor propuse si implementarii cu succes a proiectului “Regenerarea infrastructurii rutiere si edilitare în orasul Chitila, judetul Ilfov”, cod SMIS 7740, finantat în cadrul Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara: 1- “Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor- poli urbani de crestere”, Domeniul de interventie: 1.1 “Planuri integrate de dezvoltare urbana”, Centre urbane

219.450 RON

ANUL 2013, Orasul Bechet (Primaria) Consultanta în domeniul managementului proiectului pentru implementarea “Road to the Danube – Road infrastructure development in the cross-border area Bechet – Oryahovo, premise for a higher level of mobility between Romania and Bulgaria” (Primăria Bechet e condusă de PSD-istul Gheorghe Ionele).

325.000 RON

Despre afacerile cu statul ale firmei Grossmann din  Trimestul I al anului 2014 nu am cules date, deoarece trimestrul nu este încheiat și Guvernul nu le-a pus încă la dispoziția presei.

 

  1.             Lista afacerilor cu statul a firmei Grossmann Engineering Group anterior prim-ministeriatului lui Ponta

 

Pe 20.04.2012, contract în valoare de 23.096.145 RON pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Târgovişte, câştigat în consorţiu cu SC PROMS CONCEPT GROUP SRL & SC COMPLIS SA. Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare DA (POS Mediu Axa Prioritara 1 Extindere si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata cod SMIS: 19353.)

Pe 28.03.2012, contract în valoare de 139.000 RON pentru realizarea studiului privind disparităţile intra şi interjudeţene în Regiunea Sud Muntenia. Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare DA (Programul Operational Regional- Axa proiritara 6). Acest contract a fost atribuit cumnatului lui Victor Ponta (pe atunci doar președinte al celui mai mare partid din România, PSD), de către ADR Sud Muntenia. La acel moment, președinte al CpDR Sud Muntenia era Liviu Dragnea. Ulterior, Victor Ponta a ajuns premier, iar Liviu Dragnea vicepremier.

Mai jos aveți o hotărâre a ADR Sud Muntenia din 29 martie 2012 (la o zi după semnarea contractului cu Herțanu), semnată de Liviu Dragnea, în calitate de președinte, dar și hotărâri semnate de celebrii Constanin Nicolescu și Mircea Cosma: 

dați click: muntenia sud liviu dragnea

dați click: muntenia sud constantin nicolescu

dați click: muntenia sud mircea cosma

dați click: muntenia sud 2011

Image

 

În ședința din 18 aprilie 2013 a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, aflăm că Grossmann nu și-a făcut treaba și cele două contracte (inclusiv cel încheiat în mandatul lui Dragnea) pe care le încheiase au fost reziliate. Premierul României (foto dedesupt în vizită la ADR Sud Muntenia, ulterior rezilierii de către Agenție a contractelor cumnatului). Dați click aici pt a citi decizia de reziliere pe motive de incapacitate a Grossmann de a respecta contractul: adr muntenia sud reziliere contracte grossmann

Image

Pe 16.02.2012, contract în valoare de 53.956 RON, pentru refacerea zonelor urbane cu deficit major în lucrări de alimentare cu apă potabilă şi canalizare zona Andronache lot 3 – 11 străzi, Sector 2. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare

Pe 20.01.2012, contract în valoare de 49.160.961 RON pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic, câştigat în asociere cu SC EURO CONSTRUCT TRADING’98 SRL. Contractul de fata e legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA (PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL MEDIU)

Alte informatii: FONDURI EUROPENE: 79.69% CO- FINANTARE NATIONALA: 20,31 %

Pe 18.11.2011, contract în valoare de 374.500 RON ce prevede servicii pentru managementul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement Complex Parc Kretzulescu”. Contractul de fata e legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA(POR 2007-2013, Axa prioritara 5. Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, Domeniul de interventie 5.1 Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe)

Pe 03.03.2010, contract în valoare de 1.736.939 RON, pentru extinderea reţelei de canalizare în zona N-E a oraşului Pantelimon. Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare DA(PHARE 2006 CES “Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu” -Schema de granturi: Investitii publice in sectoarele de mediu)

Pe 26.06.2009, contract în valoare de 6.002.760 RON pentru construirea sediului administrativ al administraţiei fluviale a Dunării de Jos RA Galaţi. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare (a fost atribuit când Ponta era ministru în Guvernul Boc 1)

Pe 18.09.2007, contract în valoare de 3.943.085 RON pentru extinderea reţelei de canalizare pentru colectarea şi evacuarea apelor uzate menajere şi industriale din zona de vest a localităţii Chitila. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare (oficial primarul este PNL-ist. În realitate, Ponta este extrem de legat de Chitila, acesta deținând o casă la începutul anilor 2000 în Chitila, ulterior cedată primei soții, Roxana. De asemenea în zona cea mai exclusivistă a Chitilei, pe malul lacului, și-a construit o vilă în stil românesc Robert Cazanciuc, soț al verișoarei lui Ponta. Chitila e locul unde firma Grossmann a încheiat mai multe contracte bănoase de-a lungul timpului, anterior și ulterior ajungerii lui Ponta pe fotoliul de premier. Inclusiv firma de publicitate a familiei Ponta, SC Herțanu Projects SRL, a trimis către Mediafax Biz, un comunicat de presă privind unul din proiectele Grossmann din Chitila, deoarece orice proiect pe bani europeni cuprinde și o componentă publicitară).

Pe 12.04.2011, contract în valoare de 1.850.600 RON pentru lucrări suplimentare la obiectivul Complex administrare căi navigabile Giurgiu. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Pe 15.07.2009, contract în valoare de 4.689.178 RON, pentru servicii de proiectare, studii de teren şi execuţie de lucrări pentru “Extinderea şi reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în oraşul Chitila”. Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare DA (Proiectul “Extinderea si reabilitarea retelei de alimentare cu apa in orasul Chitila” finantat in cadrul Programului PHARE CES 2006 – “Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor)

Pe 03.07.2007, contract în valoare de 1.250.234 RON pentru ridicarea sediului primariei din comuna Hangu (Neamţ). Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Pe 16.02.2009, contract în valoare de 42.000 RON de servicii de proiectare pt. proiectul de Modernizare, dezvoltare şi echipare a ambulatoriului de specialitate la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Pe 03.02.2009, contract în valoare de 1.761.604 RON pentru extindere reţea canalizare pe str. 1864 şi str. aferente + 9 Mai, intr. Eroului, Zorelelor şi prel. Cap.Pipercu comuna Chiajna, judeţul Ilfov. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Pe 02.02.2009, contract în valoare de 1.761.604 RON pentru extindere reţea canalizare pe str. 1864 şi str. aferente + 9 Mai,intr. Eroului, Zorelelor şi prel. Cap.Pipercu comuna Chiajna, judeţul Ilfov. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Pe 06.09.2010, contract în valoare de 840.101 RON pentru reabilitarea zonelor urbane cu deficit major în servicii de alimentare cu apă şi canalizare sector 2 zona Andronache – lot 3 – 11 străzi, în asociere cu Straco Grup SRL. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Pe 10.09.2010, contract în valoare de 135.000 RON pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectului “Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de Ugenţă Călăraşi”. Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare DA (fonduri FEDR POR 2007-2013, AXA Prioritara 3 DMI 3.1)

Pe 05.02.2008, contract în valoare de 3.498.600 RON pentru alimentarea cu apă a localităţilor Păhăneşti şi Arsura, din judeţul Vaslui. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare

Pe 06.06.2009, contract în valoare de 862.086 RON pentru servicii de proiectare pentru obiectivul de investiţii “O clădire de patrimoniu – muzeu pentru mileniul III”, judeţul Suceava. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare

Pe 22.09.2008, contract în valoare de 5.083.528 RON pentru extinderea reţelei de canalizare ape uzate menajere Cartier Deal (Zona de Nord), localitatea Chitila, judeţul Ilfov. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare

Pe 05.09.2007, contract în valoare de 2.916.119 RON pentru lucrări de extindere a reţelei de canalizare comuna Chiajna, judeţul Ilfov. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare

Pe 15.02.2010, contract în valoare de 380.000 RON pentru servicii de elaborare a Strategiei de dezvoltare a judeţului Ialomiţa, perioada 2009-2020. Contractul de fata este legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA (Document Strategic cu Scenarii de DezvoltareSocio-Economica si Demografica a judetului Ialomita, peperioada 2009-2013, cu orizont2013-2020-Realizarea Strategiei de dezvoltare a judetului Ialomita COD SMIS 2817este finantat in cadrul P.O. Dezvoltarea Capacitatii Administrative, Axa Prioritara 1).

Pe 05.09.2007, contract în valoare de 586.680 euro, pentru reabilitare/reconstruire unităţi de învăţământ, JUDETUL VASLUI. Contractul de fata NU este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare.

Lista acestor contracte se completează cu alte câteva nepublicate în SEAP (unele încheiate anterior anului 2007 (când s-a implementat e-licitaţii). Iată celelalte contracte cu statul din portofoliul firmei cumnatului lui Victor Ponta:

Reparaţie capitală a stației CFR Botoşani.

Reabilitare sistem de alimentare cu apă al comunei Merei (Buzău).

Extindere reţea de canalizare în comuna Bascov, (Argeș).

Realizarea de diverse obiective pentru Petrom.

Mostră de anturaj politic în afacerile cu statul pentru Grossmann Engineering Group 

În 2008 CJ Vaslui organiza o licitație pentru renovarea mai multor școli din județ, pe care le-au grupat în loturi, scoase la licitație simultan. În cadrul licitației, câștigătoare au ieșit trei firme. Două dintre acestea sunt firme patronate sau conduse de PSD-iști cu influență locală, iar a treia, apolitică, venită tocmai de la București, a fost firma cumnatului președintelui TSD de la acel moment, Victor Ponta.

Licitație publică:

Organizator:  Consiliul Județean Vaslui în 13.02.2008

Obiectul licitației:Reabilitare/Reconstruire unitati de invatamant – repetare procedura pt. 4 loturi

Executarea: Locul principal de executare: Localitatile: Grivita, Berezeni, Tanacu, Birlad, Ivesti, Salceni, Husi, Vetrisoaia

 

Lot 8- Reabilitare/Reconstruire Scoala gen. Ivesti si Scoala gen. Salceni, com. Pochidia

Câștigător Grossmann Engineering Group

Valoarea1.097.389,43 RON

Contractul de fata este legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA (Program PHARE 2003)

 

Lot 7- Reabilitare/Reconstruire Scoa gen. Ivesti si Scoala gen. Salceni, com. Pochidia

Câștigător S.C. URBAN PROIECT S.A.

Valoarea 1.588.359,27 RON

Contractul de fata este legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA (Program PHARE 2003)

 

Lot 6- Reabilitare/Reconstruire Scoala generala nr. 1 Barlad

 Câștigător S.C. URBAN PROIECT S.A.

Valoarea 1462673.35 Moneda RON

Contractul de fata este legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA (Program PHARE 2003)

Lot 4- Reabilitare/Reconstruire Scoala Grivita, Gradinita Tanacu si Scoala 3 Berezeni

Câștigător S.C. SOVCON S.R.L.

Valoarea 1.360.182.79 RON

Contractul de fata este legat de un proiect finantat din fonduri comunitare DA (Program PHARE 2003)

 

URBAN PROIECT S.A. (firmă politică)

Deținută de Viorel Dumitrașc, ex-consilier local PSD, înscuscrit, conform presei locale, cu primarul PSD-ist al Bârladului, Constantin Constantinescu, abonat de cursă lungă la contracte cu autoritățile locale din județul Vaslui.

ImageImage

 Image

SOVCON SRL  (firmă politică)

Fondată în 4 mai 2005 de următorii asociați:

Stativa Irinel Ioan, asociat, 33,3%

Turcu Tiberiu, asociat, 33,3 %

Chiriac Constantin Florin, asociat, 33,3 %,

Popescu C. Toader, intră în 2006, achiziționând 99% din firmă

Mai jos analizez fiecare asociat relevant pe rând (dați click pe capturile foto pentru mărire):

Stativa Irinel Ioan, asociat, 33,3% (ex-președinte al TSD Vaslui, când șef al TSD pe țară era Ponta, actualmente ales al neamului în Parlamentul României).

ImageImage

Chiriac Constantin Florin, asociat, 33,3 % Director coordonator – ing. Chiriac Constantin Florin Oficiul de Consultantã Agricolã

Image

Image

În plus, unul din consilierii județeni a fost la rându-i șef al TSD Vaslui și angajat al SOVCON, cel puțin până în 2009.

ImageImageImageImage

 

Grossmann Engineering Group (firmă apolitică într-un anturaj 100% politic)

ImageImage

Grossmann Engineering Group, la care asociat principal este Iulian Herțanu, a licitat cu o precizie uimitoare, diferența între estimările CJ Vaslui privind valoarea lucrării și suma oferită de firma cumnatului lui Victor Ponta fiind de 3,69 lei (adică sub 1 euro)

 

Lot 8– Reabilitare/Reconstruire Scoala gen. Ivesti si Scoala gen. Salceni, com. Pochidia

Estimarea initiala a valorii contractului: 1.097.393,12 RON

Valoarea Totală finală:1.097.389,43 RON

Procentual, firma Grossmann, a ghicit valoarea estimată lucrării cu o precizie de 99,9999639% (marja de abatere fiind 0,0000361%). Asta pentru că firma cumnatului lui Ponta a concurat cu sine însuși, fiind unic concurent pentru acel contract. Deși la celelalte loturi atribuite de CJ Vaslui nr concurenților a variat între 2 și 5 și au existat chiar contestări la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cu Herțanu, cumnatul șefului TSD de la centru, nu a vrut să se bată nimeni.

 

La final o întrebare cu răspuns deschis pentru cititori: Voi ce ați face dacă ați avea o rudă pe cai mari în politică și ați avea o firmă care trăiește din contracte cu statul? Ați renunța de bunăvoie la milioane de euro pentru a păstra neîntinată reputația de politician cinstit a rudei dumneavoastră? Cum ați putea fi compensat pentru sacrificiul dumneavoastră de milioane de euro? Ar fi suficient statutul nobiliar (pedigree-ul) că faceți parte din familia unui om care a intrat în cărțile de istorie ca personajul ales care a condus o țară?

 

Daniel Befu

 

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro:

Donate Button with Credit Cards

 Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti:

Donate Button with Credit Cards

Poți dona și în contul: RO53INGB0000999900483987 deschis la ING pe numele Daniel Befu

mar 30