Mihai Tudose, asociat cu fiul partenerului ”grupării RAFO”, cea care i-a garantat lui Virgil Măgureanu credite de 500.000 euro

Brăileanul Mihai Tudose are o pasiune interesantă, filatelia, având și o colecție de timbre estimată la 30.000 euro. Cam cât prețul unui apartament cu 2 camere în orașul cu economie deloc roz, de pe malul Dunării. Două județe mai sus pe hartă, în Bacău, spre finalul anilor 2000, un alt filatelist împătimit, pe nume Vasile Doroș, este elogiat la superlativ în presa locală băcăuană datorită posturii elegante cu care s-a plimbat printre exponatele filatelice la un eveniment de profil al ONG-ului pe care-l conduce: ”Generalul Vasile Doros poarta epoleti aurii si in tinuta civila, ca un veritabil lord printre colectionari si colectii”.

Apelativul ”lord” e unul laudativ la adresa colecționarului de timbre, însă cel de ”general” e pe bune și se datorează gradului său militar. Asta fiindcă Vasile Doroș, ofițer de carieră, a slujit mai întâi în securitate și apoi a fost timp de 8 ani șef al secției SRI Bacău.

Fiul SRI-istului șef, Claudiu, a fost mediatizat după ce a condus filiala băcăuană a FNI-ului lui Sorin Ovidiu Vântu, dar și funcția de director general al SIF Moldova, controlat cândva de Corneliu Iacobov. Peste ani filatelistul Mihai Tudose (absolvent de multe școli din domeniul securității naționale) și fiul filatelistului Vasile Doroș (Securitate-SRI) s-au asociat în firma 1001 Net România SRL. Partenerul de business al premierului desemnat, Claudiu Doroș, a fost asociat și cu firmele milionarului Liviu Tudor în cadrul Diginet SA. Despre Liviu Tudor ziarul Ziua afirma în 2006 că a fost unul din protejații lui Viorel Hrebenciuc (vezi și aici)

Despre o parte din afacerile în care a fost prezent bătrânul SRI-ist Doroș,  am descoperit că duc pe de o parte înspre un personaj controversat, asimilat grupării RAFO, dar și spre primul șef al SRI de după revoluție, Virgil Măgureanu.

Tatăl asociatului lui Mihai Tudose a deținut la începutul anilor 2000 două felii (una pe persoană fizică, alta prin intermediul firmei sale Sfera SRL,  firmă al cărei administrator l-a pus ulterior pe fiul său- vezi extrasul din Monitorul Oficial de mai jos),  din societatea de transport în comun Carpatest Grup SA, alături de Gheorghe Chealfă. Vasile Doroș și firma sa Sfera SRL au fost prezenți în Carpat Grup SA până în 2003, ieșind din societate deodată cu Gheorghe Chealfă. În plus, firma Carpatest Grup SA din care a făcut parte și ex-șeful SRI Bacău, s-a asociat în 2004 în Cobarom SRL cu Costel Băncilă (care a fost membru în CA-ul Carom Onești și asociat în Rafo GMBH Viena).

liviu doros vasile doros sfera srl

Numele Chealfă a fost vehiculat întâia oară în Guvernarea Năstase, când s-au lansat în spațiul public acuze de devalizare a rafinăriei Dărmănești.

Într-un articol publicat de jurnalistul Paul Radu la CRJI în 2003, Chealfă e menționat într-o companie selectă de potentați ai tranziției. Chealfă apărea ca asociat în firma Rafo GMBH Viena cu Corneliu Iacobov (consilierul din perioada 1990-1992 al lui Viorel Hrebenciuc ), cu Andrei Șerban (fostul primar PSD din Slănic Moldova, personaj care a luat bani de la Bancorex și fin al lui Viorel Hrebenciuc) și cu Răzvan Temeșan, fost șef al Bancorex și ofițer SIE.

De asemenea EVZ în apropierea prezidențialelor din 2004 scria că Gheorghe Chealfă, în calitate de membru al grupării Iacobov, ar fi vândut rafinăriei mărfuri la prețuri de 1000 de ori mai mari decât valoarea lor reală. O cităm pe jurnalista Ondine Gherguț: ”Potrivit documentelor, resursele financiare ale rafinariilor Darmanesti, Rafo Onesti si Carom au fost consumate prin cumpararea unor marfuri deteriorate sau nefolositoare, cu sume si de 1000 de ori mai mari. Pentru aceste manevre financiare au fost folositi fratii Gheorghe Chealfa si Florin Cheptanus, lideri ai lumii interlope din Bacau”.

Dacă afirmațiile EVZ, preluate și de Hotnews sunt adevărate, atunci înseamnă că viitorul premier Mihai Tudose a fost asociat cu partenerul unui ”interlop” .

În 2005, jurnalistul Adrian Carlescu, din presa constănțeană, publică un material în care vorbește despre Chealfă ca patron al rafinăriei poluante Eco Petroleum SRL din curtea companiei Oil Terminal Constanța, în jurul căreia au orbitat enorme interese politice de-a lungul anilor. În Eco Petroleum, Chealfă l-a avut asociat și pe Antonio Valentin Rocsin, fiul lui Teodor Rocsin, fost consilier al premierului Adrian Năstase pe probleme de mediu. Amuzant, Eco Petroleum a fost la un moment dat furnizor de combustibil petrolier pentru Centrala Nuclear Electrică de la Cernavodă.

În 2012, numele lui Chealfă e pomenit din nou în legătură cu un control al organelor de anchetă, referitor la vânzări de motorină la Constanța cu eludarea taxelor.

Ulterior, firma Afinul SRL a lui Virgil Măgureanu, a luat credite în valoare de 2.1 milioane lei (aproape 500.000 euro) garantate de societatea Trotușul SA, controlată de Gheorghe Chealfă.  Vezi extrasul de mai jos din Monitorul Oficial:

chealfa magureanu vasile doros

Iar în firma Trotușul SA, cea care a garantat în 2013 creditele fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu, a intrat alături de Chealfă ca asociat în 2003 și Vasile Doroș. Adică firma în care a deținut acțiuni subalternul lui Măgureanu din SRI-ul anilor 90, l-a creditat peste ani pe ex-șeful SRI. Vezi extrasul de mai jos din Monitorul Oficial:

doros vasile sri mihai tudose

În acest context al orbitării în jurul grupării RAFO, merită amintit că între asociații lui Tudose din firma 1001 Net România SRL se numără și finul lui Corneliu Iacobov, Gabriel Vlase, nume vehiculat public pentru o posibilă nominalizare la șefia MAI în Guvernul Grindeanu. O altă nominalizare pentru un posibil portofoliu la MAI sau MAPN în Guvernarea Grindeanu a fost Georgian Pop, fost șef al comisiei de control a SRI. Să vedem dacă aceste nume care au ratat desemnarea pe funcții ministeriale în urmă cu 6 luni, vor izbuti să își facă entry-ul în Guvernul Tudose.