Toți oamenii premierului. De ce nu poate scăpa Victor Ponta din capcana Microsoft? Fundația casei sale e construită pe șpagă

toti oamenii premierului

http://romaniacurata.ro/toti-oamenii-premierului-victor-ponta-si-afacerea-microsoft/

EPISODUL IX. DOVADA că prim ministrul Victor Ponta ascunde în declarația de avere un fals în declarații. La fel și Daciana Sârbu, soția premierului României. ANI s-a făcut că plouă

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE 

befu cadastru ponta

Prezentul episod e ultimul dintr-o serie: I, II, IV, V, VI, VII, de anchete de presă (CENZURATE DE PRESA CENTRALĂ), focalizate pe locuințele de lux în care sălășluiește în prezent familia prim-ministrului. Dovezile prezentate în investigația de față ar trebui să determine un gest de decență din partea premierului, acela de a ieși public ca să lămurească introducerea din senin a Dacianei Sârbu în declarația sa de avere, după ce, timp de mai bine de un an, a figurat ca unic proprietar al apartamentului în care acum apare coproprietară și soția, deși nimic nu s-a schimbat în raporturile de proprietate între cei doi. De asemenea obiectivitatea funcționării unor instituții care se bucură de o bună reputație, precum ANI, ar trebui să fie pusă sub semnul întrebării. Precizez și că instrucțiunile editoriale primite în speța de față, în clipa când încă speram că ar avea șanse de publicare, au fost să nu mă focalizez pe ANI. 

 sarbu ponta sursa foto evz

Indiciile că premierul a comis un fals în declarații 

Victor Ponta era obligat, conform “Ghidului de completare a declarațiilor de avere”, ca din clipa în care s-a căsătorit cu Daciana Sârbu, să menționeze în declarația sa de avere fiecare dintre imobilele și terenurile la care soția sa este proprietară în proporție de 100%, dar și pe cele la care aceasta este coproprietară. Cum în decembrie 2007, Daciana Sârbu încheia un contract de vânzare-cumpărare cu “Central Residential Park S.A.” (pentru detalii vezi EPISODUL I), pentru un apartament de 167 mp, pe care a plătit 766.000 LEI, acest apartament ar fi trebuit să se regăsească în declarația de avere a premierului în funcție, din clipa în care cei doi și-au unit destinele.

La fel ar fi trebuit să se întâmple și cu cele două vile și terenul aferent pe care Daciana Sârbu le deține în comuna VIP-urilor, Cornu (județul Prahova), care la rându-le nu au apărut niciodată menționate în căsuțele dedicate “clădirilor”, sau în căsuța dedicată “terenurilor”, din declarația de avere a primului ministru.

La fel ar fi trebuit să se întâmple și cu apartamentul de lux pe care Daciana Sârbu l-a deținut lângă Arcul de Triumf din Capitală.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul Dacianei Sârbu, care nu a menționat în câmpurile dedicate din declarația sa de avere, proprietățile deținute de soțul său, Victor Ponta.

Dacă citim declarația de avere a premierului, o să constatăm că nici măcar în 2013, achiziția din 2007 făcută de Daciana Sârbu în “Central Park” nu apare în declarația de avere a soțului. (Pentru a vă convinge că cei doi au omis să-și treacă bunurile imobiliare unul în declarațiile de avere ale celuilalt, puteți consulta site-ul www.cdep.ro și pe site-ul Autorității Electorale Permanente, unde găsiți toate DECLARAȚIILE DE AVERE ale soților Ponta. Vă ofer doar o mostră, mai jos):

ImageImage

Image

E puțin probabil, ținând cont că premierul Victor Ponta nu știa cum se completează corect o declarație de avere, ținând cont că Victor Ponta este absolvent de drept (și ghidul de completare a declarațiilor de avere e clar), ținând cont că Victor Ponta a fost procuror (a instrumentat un dosar sensibil al controversatului Elan Schwarzenberg, prezentat de presă ca apropiat al lui Traian Băsescu și Udrea-Cocoș), a fost avocat (l-a reprezentat pe Ovidiu Tender, controversatul multimilionar apropiat de Ion Iliescu),că Victor Ponta a fost membru în Comisia Juridică, de disciplină și Imunități (oct. 2009 – mar. 2011), că Victor Ponta a fost ministru pentru Relația cu Parlamentul (adică știe să lectureze o lege și niște regulamente), ținând cont  că Victor Ponta nu este un novice în Parlament (este deja la al treilea său mandat de deputat) și mai mult, ținând cont că Victor Ponta a declarat despre sine că are respectarea legii “în sânge”.

Deși sunt căsătoriți, premierul și soția sunt fiecare cu bunurile lui

Nu știu resorturile pentru care an după an, începând din momentul căsătoriei, cei doi membri ai cuplului Sârbu-Ponta, au omis să-și treacă la comun imobilele deținute. Acest lucru a fost valabil până în primul trimestru al anului 2013.

Am identificat două posibile motive, cu precizarea că nu avem dovezi că acestea sunt resorturile reale care i-au mânat pe cei doi să completeze greșit,  “în formă continuată” declarațiile de avere din ultimii 5 ani.

În primul rând din “decență”, ținând cont că cei doi, dacă și-ar fi pus împreună averile “în vitrină”, ar fi ieșit o avere destul de consistentă (două vile, o casă, două apartamente de lux, sau chiar trei, în anumite momente, asta dacă nu punem la socoteală cele două apartamente deținute de premier sub umbrela cabinetului său de avocat), ceea ce nu dă bine, pentru niște “tineri social democrați” cu ambiții politice mari.

Fiindcă totuși “casele” nu se pot evapora, constatăm în declarațiile de avere ale celor doi,  “un tertip” ingenios și anume, la capitolul venituri, Victor Ponta face trimitere la declarația de avere a Dacianei Sârbu și viceversa. Astfel, deși încalcă prevederile “Ghidului de completare a declarațiilor de avere”, cei doi au o pseudo-acoperire legală, putând să iasă public cu scuza că nu și-au ascuns averea, ci doar au omis să o treacă unul în declarația de avere a celuilalt, făcând-o astfel mai greu vizibilă.

Am folosit termenul “pseudo-acoperire”, deoarece în realitate, capitolul venituri din declarația de avere nu are nimic de-a face cu secțiunea dedicată “clădirilor” și cea dedicată “terenurilor” din formularul Declarației de Avere, câmpuri în care se completează patrimoniul imobiliar, atât cel al semnatarului declarației de avere, cât și al soțului/soției. La capitolul bunuri imobiliare, nici premierul, nici consoarta sa, nu fac trimitere unul la declarația de avere a celuilalt.

În al doilea rând, e posibil ca cei doi să-și fi ascuns imobilele în declarațiile de avere pentru ca Victor Ponta, să fie mai greu de asociat cu “NIRO”, dezvoltatorul “Central Residential Park”. Astfel, pentru jurnaliștii sau ONG-iștii care scotocesc uneori prin declarațiile de avere, e imposibil să vadă “din prima” că Ponta și-a tras două apartamente de lux în cartierul lui “NIRO”, despre care se spune că i-ar fi nășit pe Cămătari, că e un afacerist conectat la serviciile secrete, că e proprietar peste “Dragonul Roșu”, business despre care presa a scris în mai multe rânduri că e un focar de evaziune fiscală pe filieră asiatică. Această asociere de imagine în anii 2008-2012, ar fi riscat să șifoneze imaginea politică a tenacelui politician Victor Ponta, cu ambiții guvernamentale (împlinite).

ANI și-a prins urechile într-un caz prea greu?

Am trimis la Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) două solicitări, pentru a lămuri subiectul. Prima solicitare din februarie 2013 a fost în “blind”, adică l-am întrebat pe Horia Georgescu, președintele ANI, ce se întâmplă când doi soți, ambii parlamentari, omit să treacă unul în declarația de avere a celuilalt, bunurile imobiliare (clădiri și terenuri) deținute de celălalt soț. Răspunsul A.N.I. a fost limpede:

Referitor la întrebarea dumneavoastră, vă aducem la cunoștință că persoanele care au obligația legală de depunere a declarațiilor de avere și interese, trebuie să menționeze, pe lângă drepturile și obligațiile proprii, și drepturile și obligațiile soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere. (vezi capturi foto mai jos cu întrebarea completă și răspunsul complet al Agenției): 

ImageImage

ImageImageImageImage

Ulterior am trimis A.N.I. altă solicitare (în mod repetat, fiindcă inițial nu au răspuns) în care expuneam aceeași speță, însă, spre deosebire de precedenta solicitare, îi menționam domnului Horia Georgescu numele celor doi aleși ai neamului: Daciana Sârbu și Victor Ponta. Răspunsul Agenției Naționale de Integritate a fost unul diferit, sau cel puțin asta am înțeles din emailul cu pricina:

“În urma evaluării declarațiilor de avere, a veniturilor realizate împreună cu soția și a bunurilor dobândite în perioada exercitării funcției / demnității publice, nu au fost identificate niciun fel de elemente sau nereguli privind încălcareaprevederilor Legii nr. 176/2010 de către domnul Victor Viorel Ponta, Prim-ministru al României, lucrarea fiind clasată.”  (vezi capturi foto mai jos cu solicitările complete și răspunsul complet al Agenției):

ImageImage

ImageImageImage

ImageImageImage

Din cele două răspunsuri ale instituției conduse de Horia Georgescu (cel din luna februarie 2013, când ANI nu știa despre ce cuplu de demnitari fac referire și cel din luna mai 2013, când am întrebat ANI în mod concret despre cazul Ponta-Sârbu), rezultă în mod limpede că fie soții Ponta-Sârbu și-au completat în mod legal declarațiile de avere așa cum le-a priit, fie toți angajații la stat cu soți/soții angajați tot la stat, pot de acum încolo să ascundă în declarațiile de avere bunurile imobiliare aparținând în procent de 100% soțului/soției, netrecându-le, ci făcând pur și simplu trimitere, la câmpul “venituri”, din DA, către veniturile consortului/consoartei (aspect care favorizeaza indubitabil corupția- editat la 1.25 AM).

Indicii că premierul a comis un fals în declarații în cuplu

În cursul investigației mele am descoperit că dacă în declarațiile de avere completate în perioada 2012- martie 2013 de cuplul Ponta, primul ministru apare drept  “unic” cumpărător al apartamentului de 94,88 mp, din Central Residential Park (Vezi aici EPISODUL I pentru detalii despre epopeea acestui apartament, care a trecut inclusiv printr-un offshore cu acționariat ascuns din Panama). 

Mai jos prezint capturi foto din declarațiile de avere, doar pentru a reliefa indiciile care duc spre concluzia de fals în declarații (zonele hașurate de mine cu roșu, într-un mod stângaci, în programul Paint al celor de la Microsoft, soft cu licență, pe care îl utilizează în mod frecvent fiica mea de 3 ani. Îmi cer scuze cititorilor pentru lipsa mea de instrumente profesionale de procesare grafică).

ImageImageImageImageImageImageImageImageImage

Însă, conform extrasului de CF de la ANCPI solicitat de subsemnatul, europarlamentara apare ca și coproprietară a apartamentului alături de președintele PSD începând cu data achiziției apartamentului, adică din martie 2012, înainte ca Ponta să ajungă premier. Din moment ce soții Daciana-Victor au devenit proprietari în martie 2012, în mod normal ar fi trebuit ca acest aspect să apară și în declarațiile de avere completate începând cu luna martie 2012, însă pur și simplu coproprietara Daciana Sârbu nu a existat în declarațiile de avere ale niciunuia dintre soți, soția premierului răsărind ca din joben în declarația lui Victor Ponta de-abia în aprile 2013, deși în urma verificărilor făcute de subsemnatul la ANCPI, în intervalul martie 2012-mai 2013, nu a apărut absolut nici o modificare privind raporturile de proprietate asupra apartamentului din Central Residential Park.

Interesant este că, aceste modificări în declarația de avere prin introducerea Dacianei Sârbu, au apărut după ce subsemnatul, în timpul documentării investigației prezente, i-a solicitat clarificări atât premierului Victor Ponta, lui Andrei Zaharescu, (purtător de cuvând al Guvernului la acel moment), cât și președintelui PSD Victor Ponta.

Așa se face că în actualizările declarației de avere completate de Victor Ponta în 19 aprilie 2013, respectiv 30 aprilie 2013 (ce pot fi lecturate pe site-ul Guvernului și pe site-ul Camerei Deputaților), premierul nu mai apare ca singur proprietar al apartamentului din Central Residential Park, ci apare subit și Daciana Sârbu, însă modificarea este greu sesizabilă pentru un ochi neformat, deoarece premierul a strecurat-o printre alte modificări, care au vizat introducerea în patrimoniu a altor două apartamente provenite din lichidarea cabinetului său de avocat.

Însuși premierul recunoaște că între momentul cumpărării apartamentului și momentul modificării declarației de avere, în 18 aprilie 2013, nu a apărut nici o modificare în structura de proprietate. Astfel, în D.A-ul lui Ponta, la capitolul modul de dobândire, citim: ”contract de vânzare-cumpărare”, iar la anul dobândirii “2012”, asta deși în D.A.-ul Dacianei Sârbu din 8 martie 2013, aceasta nu  declară că ar fi  coproprietară la apartamentul cu pricina, locuința pur și simplu neexistând în declarația ei.

Concluzia: primul ministru “a uitat” să-și treacă soția coproprietar în declarațiile lui de avere din anul 2012, iar europarlamentara, la rândul ei a uitat să treacă apartamentul la care e coproprietară în propria declarație de avere.

ANI îl anchetează cu sârg pe prim ministru, în perioada când el a fost cuminte

AM solicitat Agenției Naționale de Integritate lămuriri referitoare la modificarea raporturilor de proprietate în privința apartamentului de lux achiziționat de premier în 2012.

Image

Image

Deoarece A.N.I. mi-a răspuns în scris că este vorba de o “lucrare” de verificare a averii premierului Ponta, ce vizează perioada 2008-2012, concluzia mea logică este că nu a analizat și modificarea survenită în declarația de avere completată de premier în 18 aprilie 2013, respectiv în 30 aprilie 2013. Din acest motiv am cerut președintelui Horia Georgescu lămuriri, însă instituția condusă de domnia sa mi-a transmis că solicitarea a fost clasată “conform legii”, deoarece abordează același subiect ca precedenta solicitare.

Image

ImageImageImage

Am revenit la A.N.I. cu o nouă sesizare, aducând la cunoștință conducerii că evenimentul rectificării declarației de avere, prin care Daciana Sârbu devenea din senin coproprietară (după ce timp de un an a fost “inexistentă” în declarațiile de avere ale premierului referitor la apartamentul cumpărat  în martie 2012), s-a petrecut în 2013, nefăcând obiectul “lucrării A.N.I.” (lucrare care a analizat intervalul 2008-2012), motiv pentru care l-am atenționat pe președintele Horia Georgescu asupra acestei scăpări a ANI (că instituția face referire la intervalul 2008-2012, iar eu la intervalul 2012-2013), ca să înceapă o investigație pe această temă.

ImageImage

Fiindcă ANI nu mi-a oferit nici un răspuns la această sesizare concretă, nu știu dacă subiectul prezintă interes pentru Horia Georgescu și pentru instituția pe care o păstorește. Nu am informații că din momentul sesizării mele s-a declanșat o investigație a ANI privind un posibil fals în declarația de avere, din partea premierului Ponta. De atunci au trecut mai bine de 9 luni, adică cam cât durează o gestația la partea feminină a speciei Homo Sapiens Sapiens. O întârziere nepermisă pentru ANI, dacă ținem cont că un jurnalist nu are acces la informații cu aceeași operativitate cu care au inspectorii ANI și cu toate astea eu am cules toate aceste date în doar o săptămână.

Image

Image

În paralel cu ANI, i-am trimis premierului și purtătorului său de cuvânt în mai multe rânduri rugămintea de a clarifica nebuloasele din declarațiile sale de avere, însă domniile lor nu au răspuns. Ulterior episodului delicat, taciturnul purtător de cuvânt Andrei Zaharescu s-a retras pe tărâmuri mai însorite, fiind numit de prim ministrul Ponta consul în Africa de Sud.

text de Daniel Befu

 CREDE-MĂ, MERITĂ SĂ CITEȘTI ȘI  SOFT STORY: În primul mandat de deputat, premierul a comis și “imoralități” imobiliare, întocmai ca socrul său, Ilie Sârbu, în primul mandat de ministru

Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.  

Daca ești un simpatizant (nu politic) al site-ului “Investigatii cenzurate”, ma poti sprijini donand 5 euro:

Donate Button with Credit Cards

Daca ești îndragostit(ă) de site-ul “Investigatii cenzurate”, înseamnă că e posibil să ai o mică problemă cu singurătatea și îți recomand sincer să te îndrăgostești de un el sau de o ea în carne și oase. Dar totuși, mă poti sprijini donand 10 euro:

Donate Button with Credit Cards

Daca vrei sa adopți o investigație de pe site-ul “Investigatii cenzurate”, donează 50 euro și numele îți va apărea la începutul sau la finalul investigației, dacă mi-l trimiți pe email (și nu ești Nuțu Cămătaru sau vreun interlop, corupt sau politcian suspect că ești băiat deștept):

Donate Button with Credit Cards

Daca vrei să fii un tată adoptiv sau o mamă adoptivă a site-ului “Investigatii cenzurate”, ma poti sprijini donand 100 euro și numele îți va apărea pe site, dacă mi-l trimiți pe email (și nu ești Nuțu Cămătaru sau vreun interlop, corupt sau politcian suspect că ești băiat deștept):

Donate Button with Credit Cards

Dacă esti student (nu videochatistă), începător în câmpul muncii, pensionar sau profesor, medic, preot, actor, polițist comunitar, șofer, măcelar (nu de oameni), muncitor, căpșunar, îngrijitor de bătrâni peste granițe sau membru în diaspora stabilită peste granițe de mult timp și consideri că e bine ca oamenii să aibă șansa să citească anchetele de pe site-ului “Investigatii cenzurate”, te invit să mă sprijini donând cat poti. Pentru tine 1 euro e suficient:

Donate Button with Credit Cards

10f14.32

EPISODUL VI. SOFT STORY: În primul mandat de deputat, premierul a comis și “imoralități” imobiliare, întocmai ca socrul său, Ilie Sârbu, în primul mandat de ministru al agriculturii în Guvernul Năstase

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE.

ilie ponta

sursa foto: epochtimes

Bani “moca” pentru Ponta, doar “cu buletinul”

Victor Ponta nu e la prima epopee imobiliară, practicând și în trecut o combinație “imorală” dar “legală”, care, dacă ar fi fost divulgată într-o țară nordică ca Norvegia sau Suedia ar fi terminat orice carieră politică. Nu și în România. Iată elementele:

Deoarece în mandatul 2004-2008, statutul deputaților şi senatorilor prevedea că parlamentarilor care nu au domiciliul în Bucureşti li se asigura cazare gratuită la un hotel din Capitală pe durata mandatului, fie, în cazul în care nu vroiau să beneficieze de cazare gratuită, li se acorda, pe noapte, pe baza de declarație pe proprie răspundere, 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere, Victor Ponta, a încasat bani frumoși de la Parlament, folosind în interes personal, abuzând în mod imoral de o chichiță din lege. Astfel, Victor Ponta, bucureștean sadea, născut și crescut lângă Gara de Nord și care deținea un apartament pe “Calea 13 Septembrie”, adică pe aceeași stradă cu Parlamentul, profitând de faptul că este deputat PSD de Gorj, și-a prezentat “buletinul de Gorj” și a încasat lunar sume pentru chirie, sfidătoare pentru nivelul de trai de la acel moment al românilor de rând.

Conform datelor contabile ale Camerei Deputaților, premierul în funcție Victor Ponta, în intervalul decembrie 2004-septembrie 2005 și ianuarie 2006-octombrie 2006, profitând de “buletinul de provincie”, a solicitat și primit lunar între 1550 și 2387 lei lunar cu titlu de “ajutor de chirie”, din bani publici. În total Ponta a încasat suma de 44.082 LEI (aproximativ 10.000 euro). Defalcăm mai jos sumele “cerute” și “primite” de deputatul Ponta pentru decontarea chiriei:

Decembrie 2004: 2387 LEI (de 3,47 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din decembrie 2004, care era estimat de INSSE la   687,5 LEI)

Ianuarie 2005: 2278.5 LEI (de 3,15 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din ianuarie 2005, care era estimat de INSSE la   723 LEI)

Februarie 2005: 2058 LEI (de 3,05 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din februarie 2005, care era estimat de INSSE la   674 LEI)

Martie 2005: 2278.5 LEI (de 3,21 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din martie 2005, care era estimat de INSSE la   708 LEI)

Aprilie 2005: 2205 LEI (de 2,96 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din aprilie 2005, care era estimat de INSSE la   743 LEI)

Mai 2005: 2278,5 LEI (de 3,16 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din mai 2005, care era estimat de INSSE la   720 LEI)

Iunie 2005: 2205 LEI (de 3,05 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din iunie 2005, care era estimat de INSSE la   722 LEI)

Iulie 2005: 2294 LEI (de 3,14 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din iulie 2005, care era estimat de INSSE la   730 LEI)

August 2005: 2294 LEI (de 3,12 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din august 2005, care era estimat de INSSE la   734 LEI )

Septembrie 2005 1628 LEI (de 2,21 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din septembrie 2005, care era estimat de INSSE la   736 LEI)

Ianuarie 2006: 2387 LEI (de 2,88 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din ianuarie 2006, care era estimat de INSSE la   826 LEI)

Februarie 2006: 2156 LEI (de 2,81 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din februarie 2006, care era estimat de INSSE la   767 LEI)

Martie 2006: 2387 LEI (de 2,88 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din martie 2006, care era estimat de INSSE la   828 LEI)

Aprilie 2006: 2310 LEI(de 2,75 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din aprilie 2006, care era estimat de INSSE la   839 LEI)

Mai 2006: 2387 LEI (de 2,86 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din mai 2006, care era estimat de INSSE la   833 LEI )

Iunie 2006: 2310 LEI (de 2,76 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din iunie 2006, care era estimat de INSSE la   835 LEI)

Iulie 2006: 2387 LEI (de 2,83 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din iulie 2006, care era estimat de INSSE la   842 LEI )

August 2006: 2387 LEI (de 2,83 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din august 2006, care era estimat de INSSE la   841 LEI)

Septembrie 2006: 2310 LEI (de 2,68 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din septembrie 2006, care era estimat de INSSE la   860 LEI)

Octombrie 2006: 1155 LEI (de 1,33 ori mai mult decât câștigul salarial mediu net din octombrie 2006, care era estimat de INSSE la   866 LEI)

PARANTEZĂ (Mulțumiri domnului Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, care, după solicitări repetate și amenințări că fac publică lipsa sa de transparență, mi-a furnizat cu operativitate datele privindu-l pe Victor Viorel Ponta, comunicatorii săi rugându-mă prietenos, nu știu de ce, să fiu de acord să renunț la solicitarea de date despre ceilalți aleși ai neamului și sumele primite de aceștia).

Image

Însumând sumele enumerate mai sus și raportându-le la câștigurile salariale medii nete estimate de INSSE pentru lunile când Victor Ponta a fost beneficiarul “ajutorului” pentru chirie, rezultă că în numai 20 de luni, “Prim-Ministrul României” a beneficiat de 57,13 câștiguri salariale medii nete (conform statisticilor INSSE), fără să facă nimic. Asta pe lângă “leafa” (n.r. remunerația) de deputat.

În fapt, prevederea legislativă de care Victor Ponta a profitat ca să facă acest giumbușluc financiar, avea menirea nobilă de a-i ajuta pe parlamentarii din provincie să aibă un acoperiș deasupra capului câtă vreme stau departe de casă și familie, luptând pentru binele cetățenilor care i-au ales să le reprezinte interesele în Parlament.

Fiind bucureștean get-beget și posesorul unui încăpător apartament pe râvnitul bulevard “Calea 13 Septembrie”, dacă ar fi respectat legea în “spiritul” ei, nu s-ar fi calificat pentru “banii de chirie” destinați parlamentarilor din provincie. Însă actualul premier a preferat să respecte “litera legii”, și cum nu avea buletin de București, ci de Gorj, a fost perfect eligibil pentru cei 10.000 euro primiți “moca” de la Parlament.

Cosmin Gușă, prieten al lui Victor Ponta, afirma în 2007, când s-au descoperit matrapazlâcurile cu banii de chirie ale parlamentarilor: “În primul rând înseamnă o mare nesimțire și apoi o chestie ilegală. Păi dacă eu am o proprietate imobiliară în București cum să mai încasez bani din suma forfetară să mai stau și într-o chirie? Sunt niște nesimțiți, dar s-ar putea să fie și niște penali. Am pregătit un proiect de lege prin care solicit ca decontarea chriilor să nu se mai facă decât către parlamentarii care nu dețin imobile în București”.

În 2007 a ieșit la lumină că 118 deputați şi 38 de senatori din totalul de 469 de parlamentari, completaseră declarații pe proprie răspundere prin care au solicitat respectivele “sume pentru chirie”, în valoare de 2.500 LEI lunar. Printre ei s-au numărat mai mulți politicieni care au recurs la același tertip ca “premierul în funcție”. Unul dintre ei este “vicepremierul în funcție”, Gabi Oprea, deținător la acel moment  al  mai multor vile în București și Ilfov, dar care nu s-a sfiit de acest lucru, solicitând să primească “bani de chirie”, fiind parlamentar “de provincie” și neavând buletin de Capitală. După izbucnirea în presă a scandalului, “generalul UNPR“ Gabi Oprea a simțit o mustrare interioară, așa că a hotărât să-i dea. Dar nu înapoi, ci  i-a donat Direcției de Protecția Copilului Ilfov, punctând la capitolul imagine.

L-am întrebat în scris pe premierul Victor Ponta: “Ați returnat banii primiți ca indemnizație de chirie?”, însă nu a răspuns. Prim-ministrul nu a răspuns nici la întrebarea pe care i-am adresat-o “face to face”, pe holul din fața plenului Parlamentului: “Cum comentați faptul că ați încasat bani pentru chirie de la Camera Deputaților, deși aveați apartament în București?”.

“România”, văzută ca o “fundație” pentru profitul politicienilor

Nici Ilie Sârbu nu e un “sfânt imobiliar”. În perioada în care Sârbu a șezut pe fotoliul de ministru al agriculturii în Cabinetul Năstase, acesta și-a achiziționat o vilă pe trei nivele și 160 mp de curte în centrul Capitalei, lângă Grădina Icoanei, pe strada Sfântul Spiridon nr . 10, cu 200.000 euro, deși valoarea ei de piață era de aproximativ 1 milion de euro (conform investigațiilor de presă din anul 2005, cum ar fi cele publicate de evz si hotnews).

Vila de protocol a făcut parte din portofoliul de “bijuterii imobiliare” ale RAAPPS., însă Sârbu a avut grijă să nu cumpere vila direct, ci PSD-ul a dat o Hotărâre de Guvern care dădea dreptul ONG-urilor care erau chiriași ai RAAPPS,  să cumpere imobilele unde își aveau sediul. După aprobarea H.G.-ului, un ONG cu nume simbolic: “Fundația România”, a achiziționat vila de la RAAPPS la preț de chilipir, iar a doua zi cetățeanul Ilie Sârbu a cumpărat vila de la “Fundația România”.  Astfel, Ilie Sârbu nu poate fi acuzat că a făcut afaceri cu statul, cum e cazul cetățeanului Traian Băsescu, care și-a cumpărat vila (tot) din buricul Capitalei, (tot) la preț de chilipir, direct de la Primăria Capitalei, pe care o conducea la acel moment.

Ulterior Ilie Sârbu și-a vândut vila cu 540.000 euro lui Sebastian Bodu, coleg în Parlamentul European cu Daciana Sârbu. Bodu mi-a declarat că tranzacția cu Ilie Sârbu nu denotă o “relație de apropiere” între cei doi, ci pur și simplu a fost auzit de o altă europarlamentară, Corina Crețu, întrebând în stânga și în dreapta dacă nu știe careva vreun imobil interbelic în centrul Bucureștiului și atunci a fost abordat de Daciana Sârbu, care i-a spus că știe ea pe cineva.

Românii nu trebuie să-l invidieze pe  socrul premierului, Ilie Sârbu, pentru flerul său imobiliar, care i-a permis să cumpere o vilă ultracentrală la preț de chilipir, deoarece, conform spuselor sale, experimentatul politician și-a cam luat țeapă cu vila de protocol a RAAPPS luată la 25% din valoarea de piață: “Eu nu am cumpărat de la RAPPS. Am luat- o cu 200.000 de euro de la o fundaţie. De acte s-a ocupat nevastă-mea. Casa era o mizerie. Ulterior cumpărării am aflat că, de fapt, fundaţia a făcut cu mine o adevărată afacere pentru că imobilul a fost luat de la stat cu 150 de mii de euro , iar mie mi-au vândut- o cu 200 de mii de euro!”. De fapt în poezia ei, casta politică a definit sublim ce reprezintă această țară pentru bunăstarea lor și a familiilor lor: “Fundația România”

text de Daniel Befu

BEFU’S SOFT QUESTION: Va demisiona premierul de stânga Victor Ponta, care “a trăit bine” în perioada guvernării DA, ca urmare a găinăriilor cu banii de chirie luați în mod imoral de la Parlament, bani aparținând contribuabililor români?

 CREDE-MĂ, MERITĂ SĂ CITEȘTI ȘI 

HARD STORY CENZURAT: Indiciile că prim ministrul Victor Ponta ascunde în declarația de avere un fals în declarații. La fel și Daciana Sârbu, soția premierului României. ANI s-a făcut că plouă

Afacerile familiei Ponta scot la iveală un “dans al pinguinului” transpartinic: mama și sora premierului Victor Ponta, partenerii lui Octavian Morariu, nepoata lui Emil Boc, Silvian Ionescu, contabila familiei Blejnar, Sulfina Barbu, cumnatul lui Victor Ponta, soacra Andreei Paul Vass, aghiotantul lui Dorin Cocoș și o domnișoară de încredere a lui Dinu Patriciu, asociată cu protectorul financiar al familiei Geoană

Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.  

 

 

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro:

Donate Button with Credit Cards

 Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti:

Donate Button with Credit Cards

 

10f