EPISODUL VIII. Conexiunile din jurul sponsorului (Jack Daniel’s) echipei de raliu a lui Victor Ponta duc spre familia Măgureanu și spre dezvoltatorii cartierului de lux în care familia premierului deține 3 apartamente de lux

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE 

Nicolae Dumitru, acționarul majoritar al dezvoltatorului “Central Residential Park SA”, unde familia prim ministrului deține 3 apartamente, e și proprietarul turnului de birouri unde și-a avut sediul multă vreme sponsorul echipei de raliu din care făcea parte Victor Ponta. Conexiunile duc spre un membru al Consiliului Concurenței și spre grupul de interese al lui NIRO, proprietarul Dragonul Roșu. Și această investigație a fost cenzurată de presa mainstream, într-un moment de vulnerabilitate pentru actori politici din diverse tabere. 

În mai 2009, în timpul guvernării de “stânga-dreapta” (PDL-PSD), Președintele României Traian Băsescu, dă un decret prezidențial prin care îl validează consilier de concurență pe Dan Ionescu, fostul director executiv al cartierului de lux unde locuiește prim ministrul, “Central Residential Park”, (dezvoltat de NIRO, Dan Andronic și un offshore legat de Khalil Abi Chahine, asociatul lui Victor Ponta).

Dan Ionescu, de cum se așează pe fotoliul de membru al Consiliului Concurenței, își schimbă data nașterii din CV, conform articolelor din presa vremii, care au descoperit năzdrăvănia acestui personaj și acum în funcție (verificați site-ul CC). Data nașterii nu o schimbi decât dacă vrei să nu fii identificat în cadrul firmelor în care ai fost acționar sau administrator și ți-ai lăsat datele personale “în văzul tuturor”. Așa că l-am căutat la firme pe fostul director executiv al cartierului de lux unde locuiesc familiile Sârbu și Ponta.

Dan Ionescu a cumpărat în 7 iunie 2006 o parte din acțiunile deținute în cadrul SRL-ului “R Distribution Group” de firma “Tribeca Distribuție SRL”. Asociații majoritari ai “Tribeca” erau Pepe Berciu și Ioan Biriș. Cei doi sunt distribuitorii mărcii de whisky “Jack Daniels” în România (prin intermediul unei alte firme a lor “BDG Import”).

În 2006, Biriș și Berciu au fost și parteneri de afaceri direcți (prin “Tribeca Distribuție SRL”) cu “NIRO ’95 Impex”(acționarul majoritar al “Central Residential Park”), căruia i-au vandut majoritatea părților sociale deținute în “R Distribution Group”.

În 2003-2006 Berciu și Biriș au fost parteneri și cu Clitemnestra Volschi (administratorul “Central Residential Park” și “secretar de ședință” în firma “New Global Investments” a trio-ului Udrea-Cocoș-NIRO). Sediul firmei “Tribeca Distributie SRL” a lui Biriș și Berciu este în “Str. Nerva Traian nr 184-186, Sector 2”, adresă unde este amplasat turnul de birouri al lui Nicolae Dumitru. În 2004 la aceeași adresă și-a deschis “sediu secundar” și firma “BDG Import”, distribuitorul “Jack Daniel’s” în România. Deși e doar sediu secundar, pe site-ul www.bdg.ro, blocul de birouri a lui NIRO apare ca adresă oficială a “BDG Import”.

Din 2006 până în 2010, la aceeași adresă cu “BDG Import” și-a avut sediul și compania “Brown-Forman Worldwide LLC Wilmington, Sucursala București”. Aceasta este filiala locală a concernului care produce celebra marcă de whisky “Jack”. Faptul că ambele firme au funcționat la aceeași adresă o perioadă de câțiva ani este ceva firesc, dacă ne gândim că “Brown Forman” e unul din partenerii strategici de afaceri ai “BDG”.

Fiecare dintre cele două entități are rolul ei. Astfel, “Brown Forman” se ocupă de marketing, iar “BDG” e prestator de servicii pentru Brown Forman, ocupându-se de importul și distribuția mai multor mărci de produse spirtoase, printre care și Jack Daniel’s. O perioadă “Brown-Forman București” s-a ocupat și de scponsorizarea “Jack Daniel’s Rally Team”, cheltuind câte 20.000 euro/an/echipaj pentru asistența tehnică a echipajului și mașinii de curse. În 2010-2011, în cadrul “Jack Daniels Rally Team” îl regăsim în componența acestei echipe și pe Victor Ponta.

La aceeași adresă, Nerva Traian 184-186, se află și sediul firmei D.A. Communications & Media SRL, controlată de familia lui Dan Andronic, firmă care a fost unul dintre dezvoltatorii cartierului unde familia Ponta-Sârbu dețin 3 apartamente de lux.

Coincidență, pe Nicolae Dumitru (alias NIRO) îl găsim și în calitate de dezvoltator al cartierului de lux unde familiile Ponta și Sârbu și-au satisfăcut nevoile locative și totodată NIRO este și cel care a găzduit o vreme firma care a sponsorizat echipa “Jack Daniel’s Rally Team”, cea care a satisfăcut hobby-ul premierului Ponta.

 

Distribuitorii “Jack Daniel’s”, asociați cu colegul de Guvern al lui Ponta

Coacționarii “BDG”, importatorul și distribuitorul “Jack Daniel’s” în România, Ion Biriș și Pepe Berciu sunt parteneri în cluburile de fițe “Loft” și “El Capitan” cu Remus Truică, fost coleg cu Victor Ponta în “Guvernul Năstase”, pe vremea când unul era “șef de cabinet”, iar celălalt era “șef al Corpului de Control al primului ministru”.

În cadrul “Asociației Snagov Plus”, Remus Truică apare cofondator, alături de Ioan Biriș (acționarul BDG, distribuitorul Jack Daniels) și Radu Dimofte (asociat cu membrii familiei Creștin, familie despre care în EPISODUL II am arătat că e implicată în afacerile “Central Park Doi” și “Piața Crângași”). În august anul trecut, revista “OK Magazine” menționa într-un articol evenimentul prilejuit de lansarea paginii de Facebook “Finlandia Explore Midnight”, care a avut loc pe exclusivista plajă Nikki Beach de la Saint Tropez.

Organizatorii evenimentului monden au fost “Finlandia Vodka România” și “Fratelli Social Events”. La evenimentul monden, unde a cântat o pleiadă de cântăreți dâmbovițeni, în frunte cu Loredana, printre oaspeți s-au numărat fostul patron al echipei de fotbal “FC Național”, Gino Iorgulescu și nevasta (adică asociatul lui Victor Ponta din “FC Național 2000 SA”, acum șef al LPF, cu ajutorul lui Ponta, așa cum am arătat în EPISODUL IV) și cuplurile Silvana și Petru Berciu și Anca și Ion Biriș  (patronii “BDG”, importatorii “Finlandia” și “Jack Daniel’s”, brandul de whisky care inscripționează echipa de raliu din componența căreia a făcut parte și premierul Ponta).

Ioan Biriș și Pepe Berciu mi-au declarat că nu-i cunosc pe Victor Ponta și pe Daciana Sârbu, iar cu Nicolae Dumitru (alias NIRO), Berciu susține că nu a făcut niciodată afaceri, deși datele de la Registrul Comerțului spun altceva și anume că în data de 7 iunie 2006, compania “Tribeca Distribuție” (unde Biriș și Berciu erau coacționari), și-a înstrăinat părțile sociale din “R Distribution Group” către “NIRO ’95 Impex” și către Dan Ionescu, vicepreședintele în funcție al Consiliului Concurenței (și ex-director executiv în “Central Residential Park”, unde familia Sârbu-Ponta deține 3 apartamente).

În mod bizar (întocmai ca Elena Udrea, care declara că nu cunoaște nici o Clitemnestră, deși a fost secretar de ședință în firma New Global Investments SRL), patronii “BDG” spun că nu o cunosc și că nu au auzit niciodată de Clitemnestra Gâdea, deși au derulat o afacere împreună. Astfel, pe 19.11.2002, Clitemnestra și firma “B.D.G. IMPREST” (unde acționari, printre alții, erau Biriș și Berciu) deveneau asociați (50%-50%), în compania “Romanian Distribution Tobacco”. Asocierea cu Clitemnestra Gâdea (Volschi) a durat 3 ani, iar în final, Berciu și Biriș și-au vândut majoritatea părților sociale deținute în “R Distribution Group” către firma “NIRO 95” reprezentată de aceeași Clitemnestra.

Reprezentanții corporației “Brown Forman USA” mi-au declarat că Victor Ponta a beneficiat de sponsorizarea lor doar în 2011, însă sunt contraziși de o serie de articole de presa anilor 2010-2011, inclusiv unul de pe www.promotor.ro, datat 19 aprilie 2010, care titrează că Victor Ponta era integrat în echipă (deci în relații cu “Brown Forman”) încă din anul precedent. Reproducem fragmentul respectiv: “Jack Daniel’s Rally Team, aduce în 2010 mesajul său de responsanbilitate, cu urmatoarele echipaje: Edwin Keleti şi Victor Ponta la grupa A pe Renault Clio R3 Maxi Evo”.

Vezi capturi foto mai jos:

Prezența lui Ponta în echipa Jack Daniel’s în 2010 e confirmată și de http://www.topgear.ro.  De asemenea, “Brown Forman” a negat orice legătură cu Nicolae Dumitru sau vreuna din firmele din cadrul “NIRO Group”, deși “Brown Forman București” a fost chiriașă în clădirea lui NIRO. Un vicepreședinte al Brown Forman a revenit ulterior cu clarificări, susținând că e vorba de o nuanță și anume că dintre “actualii” angajați nu-l cunoaște pe Nicolae Dumitru și nu are relații cu firmele la care acesta e acționar, reprezentantul companiei americane declarând că nu știe dacă în trecut “foștii angajați” au avut legături cu NIRO.

Nici NIRO, nici premierul Ponta, nici purtătorul său de cuvânt nu au răspuns solicitărilor noastre legate de episodul sponsorizării de către Jack Daniels a hobby-ului său.

Nu știu de ce subiecții care fac obiectul investigației de față, s-au încurcat în miniciuni, de la patronii BDG, până la reprezentanții Brown Forman, în ciuda dovezilor care îi contrazic. Cert este un lucru, că atunci când, în preajma alegerilor parlamentare din 2012 s-a zvonit că Nicolae Dumitru ar urma să candideze pentru un loc în Parlamentul României pe listele USL, atunci însuși premierul României a simțit nevoia să iasă personal cu o declarație de negație: “Nu există nici un Niro pe listele de candidaţi! La Sectorul 2 din partea UNPR candidează Gabriel Oprea şi doctorul Iulian Popescu, nu Niro!”

Măgureanu gravitează în jurul nevoilor ambilor lideri ai USL

Ioan Biriș, unul din asociații “BDG Import” (partener strategic în România al “Brown Forman”- sponsorul echipei de raliu din care a făcut parte Ponta), e căsătorit cu Anca Biriș, fiica lui Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI. Fiica lui Măgureanu, și Ion Biriș, apar ca parteneri în alt SRL cu Marian Măgureanu, băiatul lui Virgil Măgureanu.

În 2011, Marian Măgureanu apare ca reprezentant al părinților lui (Maria Măgureanu și Virgil Măgureanu) într-o tranzacție imobiliară prin care au înstrăinat un apartament de lux în nordul lacului Herăstrău, cuplului Adina Vălean-Crin Antonescu (puteți vedea contractul de vânzare-cumpărare pe www.investigatiimedia.ro).

Președintele Senatului, Crin Antonescu mi-a explicat că a ajuns să facă tranzacții imobiliare cu familia Măgureanu printr-o pură coincidență: “Soția mea știe detalii, că ea s-a ocupat. Contextul e comercial. Am căutat pe piață și am găsit un loc care mă interesa”.

Urmează EPISODUL VI (Fiind weekend, mă gândeam ca pe duminică să pun o poveste mai pentru suflet, care dă rotunjime EPISOADELOR I, II, IV și V), scris nu de mine, ci de cineva care chiar merită citit. Iar după EPISODUL VI, urmează EPISODUL VII, care va fi un pic mai neplăcut decât toate celelalte dinainte.

Crede-mă, merită să citești și EPISODUL IV

Dar și EPISODUL II

Și EPISODUL I

Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.  

 

 

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro:

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro:

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro:

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro:

 Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti:

 

7f17.50

EPISODUL VII. Apartamentele premierului Ponta- Mircea Cărtărescu a crescut lângă ruina Morii Dâmbovița, demolată de NIRO, pentru a ridica “Central Residential Park” cu ajutorul unor offshore-uri, al lui Dan Andronic și al unor politicieni de top

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE (E un mic bonus romantic pentru cei care au citit seria de investigații despre actualul domiciliu al premierului, anchete cenzurate de presa centrală)

Mircea Cărtărescu, unul din cei mai valoroși prozatori ai generației actuale, vede prin alți ochi povestea cartierului de lux ridicat de NIRO în spatele IGPR și lângă  Centrala de Informații a SRI. Asta pentru că părinții săi locuiesc într-un apartament de bloc communist, amplasat fix lângă “Central Residential Park”. Prozatorul a scris, la momentul demolării morii Dâmbovița, două texte în care jelește topirea sub cupele excavatoarelor, a ruinei de poveste a Morii Dâmbovița, pentru a le lua locul betoanele-armate ale grupării de afaceriști conectați cu potenții zilei, care stăpânesc peste malurile Dâmboviței. Mircea Cărtărescu ne-a permis să publicăm textele sale în cadrul seriei noastre de investigații”.

Textul 1:

MI-AU DARÂMAT MOARA!

 de Mircea Cărtărescu

Drag cititor, stiu ca “traim in miezul unui ev aprins”, ca alegerile bat la usa, ca in Rusia se dau legi ce sugruma democratia, ca sunt zeci de victime in Peninsula Sinai, ca Bush are inca un avantaj in sondaje si ca am pierdut meciul cu Cehia. As fi putut scrie ceva pe oricare dintre aceste teme. Da-mi voie s-o fac altadata. Mai stiu ca ziarul care-mi adaposteste rubrica e un cotidian de mare tiraj, in care fiecare rand costa bani si are datoria sa fie de interes general. Cer scuze ziarului de data asta. Stiu, in al treilea rand, ca esti departe de-a nu mai dormi noaptea de grija unui biet autor roman ale carui carti e mai mult decat probabil ca nu le-ai citit. Si totusi nu ma pot stapani sa nu te informez, cu jale si furie neputincioasa, despre o drama strict personala: mi-au daramat moara! Cine? Habar n-am. Care moara? Moara mea, moara “Dambovita” din spatele blocului de pe Ștefan cel Mare unde am locuit 25 de ani si unde mai stau ai mei si acum. Moara din “Nostalgia” si din “Orbitor”, moara in umbra careia Mendebilul isi spunea fantasticele povesti. Moara care-mi domina visele, colosala de parca toate fortaretele si mausoleele si magaziile portuare ale lumii ar fi fost puse la un loc. Constructia cu cea mai impresionanta arhitectura industriala din lume. Cum as putea sa-ti sugerez macar insemnatatea pe care ea a avut-o pentru mine? Am copilarit in campul ei magnetic, care curba spatiul lumii mele in jur. Am trait in vuietul continuu al sitelor ei. Am sarit gardul noaptea si-am alergat prin curtea ei pustie sub stele ca sa-i ating cu degetele suprafata gigantica incinsa de luna. Am vazut, de-a lungul anilor, cum miile de metri patrati de zid ai fatadei ei s-au acoperit de faina pietrificata si de

 

copacei rasariti, la etajul al cincilea si al saselea, direct din zid, din vreo samanta aruncata acolo de vant. Am vazut-o-ntr-o zi (“nu stiu daca-n trup sau afara din trup. Domnul stie”) transformata intr-un sarcofag de cuart stralucitor, de doua sute de metri lungime, iar cand capacul raclei s-a ridicat, am zarit culcat in ea un batran urias. Intr-un poem despre Nichita Stanescu (“Seminte de floarea lunii, seminte de floarea stelelor”) am folosit moara ca piedestal pentru statuia unui armasar escoriat, inalt cat un bloc de zece etaje.

E de parca pe mine m-ar fi distrus, zilele astea, cu lovituri de buldozer. Era o constructie veche si nobila, din veacul al nouasprezecelea. Era puternica si melancolica. Isi ridica foarte sus frontonul cu fereastra rotunda ca-n Chirico. In lumea civilizata, astfel de cladiri din vremuri mai bune nu se darama. Se conserva fatadele si in interior se reconstruieste ultramodern. Cele mai frumoase hoteluri si magazine occidentale sunt facute in acest fel. Noi stim doar sa radem de pe fata pamantului. Si nu doar moara va fi data jos. Va disparea si fabrica de paine “Pionierul”, pe fantasticele tevi ale careia ne cataram si-n ochiurile de geam ale careia bateam pana ieseau muncitorii rubiconzi ce ne dadeau japoneze fierbinti. Va fi data jos si fabrica de cauciuc “Quadrat”, cladire la fel de inalta ca si moara, la fel de enigmatica: enorm calcan fara ferestre, artefact egiptean, parca. Foarte curand, pe un imens cvartal bucurestean se va intinde un desert de zgura, fiare rasucite din armatura betoanelor, praf si moloz ca de sfarsit al lumii. Ariciul si bufnita isi vor face culcus printre daramaturi. Pe un asemenea desert s-a ridicat, pe Uranus, sinistra Casa a Poporului. N-am invatat nimic din acea crima si ne distrugem mai departe, romaneste, trecutul. Pe cand aveam 18 ani mi s-a furat, in cateva luni, Bucurestiul, Bucurestiul meu personal, semnat de mine la temelie. Am privit neputincios cum un bloc cenusiu se ridica, etaj cu etaj, dincolo de sosea, acoperind cea mai frumoasa panorama din lume. Mi s-a furat apoi casa nasterii mele, casa in forma de U din Silistra. Am apucat s-o revad ultima data in ’87. Cand m-am intors dupa doar o luna cu un aparat

foto, ca sa-mi ramana macar pozele, casa nu mai era. Strada insasi nu mai era. Se mai intinde azi doar intre doua scizuri ale creierului meu… Privesc de la balconul mamei mele, printre plopii care erau cat mine cand ne-am mutat, iar acum sunt cat blocul. Dincolo de ei e o tragica ruina acum. Marile piloane de rezistenta, dezgolite, isi mai inalta cofrajele catre cer. Un perete a ramas in

picioare, inclinat, gata sa se prabuseasca la prima suflare de vant. Cladirea asta era pentru mine vie, un arhetip in lumea mea interioara, o runa in alfabetul meu. Mi-au dat-o jos intr-un mod tampit, vandalic, crud, inutilă. Nu-mi ramane acum decat dezolarea.

Textul 2:

 O CRIMĂ ŞI O IDIOŢIE

 de Mircea Cărtărescu

Întotdeauna am fost emoţionat, înveselit, terifiat, oripilat, oricum fascinat de arhitectura industrială, mai cu seamă cea din secolul al XIX-lea, de monumentele ei care încă supravieţuiesc, dezafectate, transformate sau pur şi simplu ruinate, azi. Constrîngerea vechilor arhitecţi de a îmbina registre estetice aproape incompatibile– un utilitarism mohorît, concretizat prin volume greoaie de cărămidă, grinzi metalice, ţevi şi rezervoare nituite, şine şi utilaje, iar pe de altă parte ceea ce pe-atunci era considerat „frumos”: stucătură şi ciubucării, oberlichturi şi îngeraşi de ipsos, frontoane, turnuleţe şi donjoane – a produs adesea construcţii monstruoase, de o splendoare paradoxală, ireductibilă, care ne urmăreşte din adîncul timpului. De cîte ori trec pe lîngă cîte-un castel de apă ruinat, prin ferestrele fără tocărie ale

căruia se vede albastrul cerului, pe lîngă cîte-un „vapor” enorm de cărămidă pe care scrie cu litere uriaşe FUMATUL INTERZIS sau TRĂIASCĂ P.C.R., pe lîngă cîte-o fabrică de acid sulfuric cu pereţii decoraţi cu gorgone de gips sau o veche hală cu geamurile făcute ţăndări, am sentimentul că lumea reală e abolită şi că am intrat în visul unui arhitect genial şi dement care n-a construit pentru nevoi omeneşti identificabile, ci pentru impenetrabilele scopuri ale unei alte rase. Arhitecturii industriale îi stă cel mai bine ruinată, eventual în amurg. Partea proastă e că ruinele se ruinează mai departe, pînă cînd din melancolia lor nu mai rămîne nimic. Nu ne permitem să pierdem astfel unele dintre cele mai fascinante privelişti accesibile ochilor omeneşti. Cu atît mai puţin să le distrugem noi înşine. Astăzi e răspîndită la noi părerea că vechile hale şi depozite, morile albite de făină, abatoarele şi depourile de tramvaie nu mai au valoare decît prin terenul de sub ele. Aşa că magnaţii afacerilor imobiliare le dau jos ca să ridice pe locul lor cartiere rezidenţiale plate, supraevaluate, mall-uri, blocuri de birouri şi alte pînă-n ziua de

construcţii fără stil şi fără personalitate. E o crimă. Mai rău, o idioţie. Peste tot în lume vechile clădiri sînt preţuite şi puse-n valoare prin soluţii arhitecturale, prin îmbinări sofisticate de trecut şi prezent, prin păstrarea faţadelor încărcate de ornamente şi amenajarea în spatele lor a unor spaţii moderne, corespunzătoare, de magazine, locuinţe, birouri, gări… Am văzut în lume nenumărate astfel de clădiri în care vechiul supravieţuieşte şi dă legitimitate noului. Dărîmarea, acum doi ani, a morii „Dîmboviţa” din şoseaua Ştefan cel Mare pentru construirea unui înghesuit, irespirabil, nejustificat de costisitor complex de locuinţe ar fi fost cu neputinţă într-o ţară civilizată. La noi nu s-a auzit nici o voce care să protesteze. E doar

începutul. Vor urma la rînd alte asemenea tragedii, alte distrugeri ale unor minuni ce nu se vor repeta niciodată. Vom mai şti doar din gravurile vechi (dacă mai există şi ele) cum arătau Vaporul lui Asan, castelele de apă de la periferii, fabricile în care odinioară se făceau cuie, bere, sodă, depourile unde trăgeau tramvaiele cu cai. Nu merităm să avem un prezent dacă ne distrugem mai departe, şi în libertate, precum sub fosta dictatură, trecutul. Avem nevoie de o nouă definiţie şi valorizare a trecutului nostru arhitectonic, care să includă aspectul său burghez, negustoresc şi industrial. Cîteva capodopere abstruse ale sale încă supravieţuiesc. E timpul să facem ceva cu ele.

Cei interesați, aici pot citi și partea întunecată a poveștii Morii Dâmbovița, scisă nu de Mircea Cărtărescu, ci fără talent și fără har, dar cu informații reale, în cadrul seriei de investigații despre apartamentele premierului Ponta:

EPISODUL I INVESTIGAȚII CENZURATE, 

EPISODUL II INVESTIGAȚII CENZURATE, 

 EPISODUL IV INVESTIGAȚII CENZURATE

și

EPISODUL V INVESTIGAȚII CENZURATE

Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.  

 

 

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro:

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro:

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro:

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro:

 Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti:

 

7f or 22f