”Legenda lui Masturb din Ulm”- preluare din folclorul european

Vorbeam deunăzi cu un reputat profesor care are cursuri și la Universitatea București, dar și peste hotare. Din una-n alta mi-a povestit ”Legenda lui Masturb din Ulm”. Iată istorisirea (apropo, orice asemănare cu personaje sau nume reale e doar născoceala imaginației voastre bolnave, dragi cititori): Zice-se că au existat un împărat și o împărăteasă care stăpâneau peste un teritoriu întins. El era vajnic și falnic, deși taciturn, iar ea, mărunțică și vioaie, dar foarte, foarte frumușică.
Fideli unul altuia, o singură dorință au avut cei doi: să aibă un urmaș care să împărățească după ei și să se bucure de agoniseala de căși și castele din frumosul burg medieval. Însă așa fu voia sorții că nu, nu și nu. Inima împărătesei era neagră de amar și se topea în sinea ei de acest mare necaz.
În aceeași cetate locuia și o tânără domniță în floarea vârstei, ajunsă coaptă pentru rod. Cu trup subțirel și brâul de-l treceai printr-un inel, avea părul de aur, ca stelele de lucitor. Curtată de puzderie de flăcăi, prinți și cerșetori, ea-și alese de pereche un vâslaș. Care o iubi cu-atâta nesaț, că o transformă într-o născătoare de copii.
Mândră de pruncii ei ca de lumina ochilor, tânăra domniță a înălțat capul spre castel, unde-o zări pe terasă plimbându-se amărâtă pe regina regelui. Atunci, în mijlocul pieței pietruite, unde era înconjurată de veșnicii săi admiratori, a lăsat ca inima-i să-i fie cotropită de mândrie și a rostit cu glas puternic, cuvântul interzis: ”Stearpa”. Atunci toți au înlemnit, iar împărăteasa, sus de pe terasa ei a auzit vorba tăioasă, adusă de un fir de vânt.
Cătrănită de necazul ei și rușinată de nerușinarea prințesei cu stele în păr, regina a blestemat-o în gând. Apoi a chemat la sine pe slujnica vrăjitoare, pe nume Noorich, poruncindu-i să-i spele onoarea pătată în mijlocul pieței cu pietre tocite de veacurile de pași scurși.
Hârca Noorich a rupt un ciob din scoarța arțarului de o mie de ani, apoi s-a tupilat în miez de noapte în mijlocul pieței, fix în locul în care a stătut domnița în clipa în care a rostit cuvântul interzis și, din locul unde au călcat picioarele ei tinere îmbrăcate cu conduri din argint, a rupt trei fire de iarbă răsărite între pietrele din paviment. Le-a fiert o noapte-ntreagă și la sfârșit a turnat zeama peste un aluat proaspăt plămădit din grâul proaspăt treierat.
A frământat cu nesaț cale de un ceas, turnând strop cu strop din veninul vegetal. La sfârșit a copt în cuptoarele împărătești gogoși aurii ca soarele la asfințit. Și apoi s-a dus cu tipsia de argint pe terasă, unde regina suferea sub greutatea inimii de piatră, care-i bătea tot mai greu în piept. I-a zis: ”Doamna mea, vraja e gata. Acum trebuie numai degetul să ți-l întinzi și să-l îndrepți înspre oricare din flăcăii care dănțuie în piață, în jurul domniței cu păr înstelat. Acela va deveni blestemul ei, câte zile va mai avea de trăit”.
Cu ultimele puteri regina arătă spre Tud, unul din mulții flăcăi zbuciumați care se zbânțuiau înfierbântați de dor de viață, în jurul prințesei ieșită la plimbarea de dimineață. De-abia atingând pietrele cu pașii ei suavi prin mijlocul cetății Ulm, domnița avea un singur gând: ”Regina să moară o dată de inimă rea, că regele o va urma numaidecât de dor și-atuncea ea, va deveni noua regină, mult mai frumoasă și mai merituoasă. Și mai ales, cu pântecul veșnic plin de urmași”.
În timp ce înainta zăbovind la fiecare pas, privind un chip sau altul din mulțimea de flăcăi arzând de foc, domnița nu observă cum o hârcă bătrână, cu o tipsie de argint pe palmă, alunecă ca o umbre printre oameni, oprindu-se în dreptul vânjosului Tud. Acesta, lacom de pofta ce-o poftea, a înșfăcat o gogoașă cu venin de arțar și iarbă de caldarâm, mușcă din ea cu nesaț și în clipa aia tot cerul căzu. Tud, deși rămase pe mai departe același la chip, adică chipeș și ca un zimbru de semeț, în sinea lui el deveni Masturb. Mâinile nu și le mai controla din cauza veninului negru care-i curgea prin rărunchi.
La fel, nici călcâiele nu i se mai potoleau. Zi după zi, de fiecare dată când prințesa cu păr înstelat ieșea la plimbarea din piața cetății, călcâiele lui Masturb se-apropiau pe furiș de ea și mâinile-i lăsau sămânța să cadă pe pâmânt, pe locul unde pășiseră condurii ei de-argint.
De fiecare dată când prințesa cu păr înstelat, hărăzită să fie născătoare de copii, îndrăznea să pășească în piața publică, de nicăieri răsărea în coasta ei Masturb. Patru ani s-a chinuit așa, până când, de rușine, muri.
EPILOG. Scotocind (luni 11/07/2016) prin analele din pivnițele castelului medieval, am găsit o cronică în care zice-se că Masturb din Ulm a dispărut azi în ungherul din care-a răsărit, gesticulând amarnic cu ambele mâini. Prințesa cu păr înstelat radiază iarăși ca o lună ascuțită pe bolta nopții. O noapte mare, tot mai neagră și mai rece.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s