EPISODUL VII. Apartamentele premierului Ponta- Mircea Cărtărescu a crescut lângă ruina Morii Dâmbovița, demolată de NIRO, pentru a ridica “Central Residential Park” cu ajutorul unor offshore-uri, al lui Dan Andronic și al unor politicieni de top

EPISODUL VI Investigatii cenzurate, apartamentele premierului

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE (E un mic bonus romantic pentru cei care au citit seria de investigații despre actualul domiciliu al premierului, anchete cenzurate de presa centrală)

Mircea Cărtărescu, unul din cei mai valoroși prozatori ai generației actuale, vede prin alți ochi povestea cartierului de lux ridicat de NIRO în spatele IGPR și lângă  Centrala de Informații a SRI. Asta pentru că părinții săi locuiesc într-un apartament de bloc communist, amplasat fix lângă “Central Residential Park”. Prozatorul a scris, la momentul demolării morii Dâmbovița, două texte în care jelește topirea sub cupele excavatoarelor, a ruinei de poveste a Morii Dâmbovița, pentru a le lua locul betoanele-armate ale grupării de afaceriști conectați cu potenții zilei, care stăpânesc peste malurile Dâmboviței. Mircea Cărtărescu ne-a permis să publicăm textele sale în cadrul seriei noastre de investigații”.

Textul 1:

MI-AU DARÂMAT MOARA!

 de Mircea Cărtărescu

Drag cititor, stiu ca “traim in miezul unui ev aprins”, ca alegerile bat la usa, ca in Rusia se dau legi ce sugruma democratia, ca sunt zeci de victime in Peninsula Sinai, ca Bush are inca un avantaj in sondaje si ca am pierdut meciul cu Cehia. As fi putut scrie ceva pe oricare dintre aceste teme. Da-mi voie s-o fac altadata. Mai stiu ca ziarul care-mi adaposteste rubrica e un cotidian de mare tiraj, in care fiecare rand costa bani si are datoria sa fie de interes general. Cer scuze ziarului de data asta. Stiu, in al treilea rand, ca esti departe de-a nu mai dormi noaptea de grija unui biet autor roman ale carui carti e mai mult decat probabil ca nu le-ai citit. Si totusi nu ma pot stapani sa nu te informez, cu jale si furie neputincioasa, despre o drama strict personala: mi-au daramat moara! Cine? Habar n-am. Care moara? Moara mea, moara “Dambovita” din spatele blocului de pe Ștefan cel Mare unde am locuit 25 de ani si unde mai stau ai mei si acum. Moara din “Nostalgia” si din “Orbitor”, moara in umbra careia Mendebilul isi spunea fantasticele povesti. Moara care-mi domina visele, colosala de parca toate fortaretele si mausoleele si magaziile portuare ale lumii ar fi fost puse la un loc. Constructia cu cea mai impresionanta arhitectura industriala din lume. Cum as putea sa-ti sugerez macar insemnatatea pe care ea a avut-o pentru mine? Am copilarit in campul ei magnetic, care curba spatiul lumii mele in jur. Am trait in vuietul continuu al sitelor ei. Am sarit gardul noaptea si-am alergat prin curtea ei pustie sub stele ca sa-i ating cu degetele suprafata gigantica incinsa de luna. Am vazut, de-a lungul anilor, cum miile de metri patrati de zid ai fatadei ei s-au acoperit de faina pietrificata si de

 

copacei rasariti, la etajul al cincilea si al saselea, direct din zid, din vreo samanta aruncata acolo de vant. Am vazut-o-ntr-o zi (“nu stiu daca-n trup sau afara din trup. Domnul stie”) transformata intr-un sarcofag de cuart stralucitor, de doua sute de metri lungime, iar cand capacul raclei s-a ridicat, am zarit culcat in ea un batran urias. Intr-un poem despre Nichita Stanescu (“Seminte de floarea lunii, seminte de floarea stelelor”) am folosit moara ca piedestal pentru statuia unui armasar escoriat, inalt cat un bloc de zece etaje.

E de parca pe mine m-ar fi distrus, zilele astea, cu lovituri de buldozer. Era o constructie veche si nobila, din veacul al nouasprezecelea. Era puternica si melancolica. Isi ridica foarte sus frontonul cu fereastra rotunda ca-n Chirico. In lumea civilizata, astfel de cladiri din vremuri mai bune nu se darama. Se conserva fatadele si in interior se reconstruieste ultramodern. Cele mai frumoase hoteluri si magazine occidentale sunt facute in acest fel. Noi stim doar sa radem de pe fata pamantului. Si nu doar moara va fi data jos. Va disparea si fabrica de paine “Pionierul”, pe fantasticele tevi ale careia ne cataram si-n ochiurile de geam ale careia bateam pana ieseau muncitorii rubiconzi ce ne dadeau japoneze fierbinti. Va fi data jos si fabrica de cauciuc “Quadrat”, cladire la fel de inalta ca si moara, la fel de enigmatica: enorm calcan fara ferestre, artefact egiptean, parca. Foarte curand, pe un imens cvartal bucurestean se va intinde un desert de zgura, fiare rasucite din armatura betoanelor, praf si moloz ca de sfarsit al lumii. Ariciul si bufnita isi vor face culcus printre daramaturi. Pe un asemenea desert s-a ridicat, pe Uranus, sinistra Casa a Poporului. N-am invatat nimic din acea crima si ne distrugem mai departe, romaneste, trecutul. Pe cand aveam 18 ani mi s-a furat, in cateva luni, Bucurestiul, Bucurestiul meu personal, semnat de mine la temelie. Am privit neputincios cum un bloc cenusiu se ridica, etaj cu etaj, dincolo de sosea, acoperind cea mai frumoasa panorama din lume. Mi s-a furat apoi casa nasterii mele, casa in forma de U din Silistra. Am apucat s-o revad ultima data in ’87. Cand m-am intors dupa doar o luna cu un aparat

foto, ca sa-mi ramana macar pozele, casa nu mai era. Strada insasi nu mai era. Se mai intinde azi doar intre doua scizuri ale creierului meu… Privesc de la balconul mamei mele, printre plopii care erau cat mine cand ne-am mutat, iar acum sunt cat blocul. Dincolo de ei e o tragica ruina acum. Marile piloane de rezistenta, dezgolite, isi mai inalta cofrajele catre cer. Un perete a ramas in

picioare, inclinat, gata sa se prabuseasca la prima suflare de vant. Cladirea asta era pentru mine vie, un arhetip in lumea mea interioara, o runa in alfabetul meu. Mi-au dat-o jos intr-un mod tampit, vandalic, crud, inutilă. Nu-mi ramane acum decat dezolarea.

moara dambovita Central Residential Park Sursa SelectNews

Textul 2:

 O CRIMĂ ŞI O IDIOŢIE

 de Mircea Cărtărescu

Întotdeauna am fost emoţionat, înveselit, terifiat, oripilat, oricum fascinat de arhitectura industrială, mai cu seamă cea din secolul al XIX-lea, de monumentele ei care încă supravieţuiesc, dezafectate, transformate sau pur şi simplu ruinate, azi. Constrîngerea vechilor arhitecţi de a îmbina registre estetice aproape incompatibile– un utilitarism mohorît, concretizat prin volume greoaie de cărămidă, grinzi metalice, ţevi şi rezervoare nituite, şine şi utilaje, iar pe de altă parte ceea ce pe-atunci era considerat „frumos”: stucătură şi ciubucării, oberlichturi şi îngeraşi de ipsos, frontoane, turnuleţe şi donjoane – a produs adesea construcţii monstruoase, de o splendoare paradoxală, ireductibilă, care ne urmăreşte din adîncul timpului. De cîte ori trec pe lîngă cîte-un castel de apă ruinat, prin ferestrele fără tocărie ale

căruia se vede albastrul cerului, pe lîngă cîte-un „vapor” enorm de cărămidă pe care scrie cu litere uriaşe FUMATUL INTERZIS sau TRĂIASCĂ P.C.R., pe lîngă cîte-o fabrică de acid sulfuric cu pereţii decoraţi cu gorgone de gips sau o veche hală cu geamurile făcute ţăndări, am sentimentul că lumea reală e abolită şi că am intrat în visul unui arhitect genial şi dement care n-a construit pentru nevoi omeneşti identificabile, ci pentru impenetrabilele scopuri ale unei alte rase. Arhitecturii industriale îi stă cel mai bine ruinată, eventual în amurg. Partea proastă e că ruinele se ruinează mai departe, pînă cînd din melancolia lor nu mai rămîne nimic. Nu ne permitem să pierdem astfel unele dintre cele mai fascinante privelişti accesibile ochilor omeneşti. Cu atît mai puţin să le distrugem noi înşine. Astăzi e răspîndită la noi părerea că vechile hale şi depozite, morile albite de făină, abatoarele şi depourile de tramvaie nu mai au valoare decît prin terenul de sub ele. Aşa că magnaţii afacerilor imobiliare le dau jos ca să ridice pe locul lor cartiere rezidenţiale plate, supraevaluate, mall-uri, blocuri de birouri şi alte pînă-n ziua de

construcţii fără stil şi fără personalitate. E o crimă. Mai rău, o idioţie. Peste tot în lume vechile clădiri sînt preţuite şi puse-n valoare prin soluţii arhitecturale, prin îmbinări sofisticate de trecut şi prezent, prin păstrarea faţadelor încărcate de ornamente şi amenajarea în spatele lor a unor spaţii moderne, corespunzătoare, de magazine, locuinţe, birouri, gări… Am văzut în lume nenumărate astfel de clădiri în care vechiul supravieţuieşte şi dă legitimitate noului. Dărîmarea, acum doi ani, a morii „Dîmboviţa” din şoseaua Ştefan cel Mare pentru construirea unui înghesuit, irespirabil, nejustificat de costisitor complex de locuinţe ar fi fost cu neputinţă într-o ţară civilizată. La noi nu s-a auzit nici o voce care să protesteze. E doar

începutul. Vor urma la rînd alte asemenea tragedii, alte distrugeri ale unor minuni ce nu se vor repeta niciodată. Vom mai şti doar din gravurile vechi (dacă mai există şi ele) cum arătau Vaporul lui Asan, castelele de apă de la periferii, fabricile în care odinioară se făceau cuie, bere, sodă, depourile unde trăgeau tramvaiele cu cai. Nu merităm să avem un prezent dacă ne distrugem mai departe, şi în libertate, precum sub fosta dictatură, trecutul. Avem nevoie de o nouă definiţie şi valorizare a trecutului nostru arhitectonic, care să includă aspectul său burghez, negustoresc şi industrial. Cîteva capodopere abstruse ale sale încă supravieţuiesc. E timpul să facem ceva cu ele.

Cei interesați, aici pot citi și partea întunecată a poveștii Morii Dâmbovița, scisă nu de Mircea Cărtărescu, ci fără talent și fără har, dar cu informații reale, în cadrul seriei de investigații despre apartamentele premierului Ponta:

EPISODUL I INVESTIGAȚII CENZURATE, 

EPISODUL II INVESTIGAȚII CENZURATE

 EPISODUL IV INVESTIGAȚII CENZURATE

și

EPISODUL V INVESTIGAȚII CENZURATE

Cum presa centrală nu mă preia (ar fi și ciudat să facă asta, după ce chiar ei mi-au cenzurat timp de mai bine de un an aceste anchete jurnalistice și toate ușile la care am bătut mi s-au închis, pe rând…cu dovezi pe care le voi prezenta curând), singura șansă e ajutorul vostru, al comunității de prieteni de pe FACEBOOK care, după ce le citesc, le SHARE-uiesc mai departe.  

 

 

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 5 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 10 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 50 euro:

Donate Button with Credit Cards

Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând 100 euro:

Donate Button with Credit Cards

 Poți să sprijini Investigații Cenzurate donând cat poti:

Donate Button with Credit Cards

 

7f or 22f

Advertisements

3 thoughts on “EPISODUL VII. Apartamentele premierului Ponta- Mircea Cărtărescu a crescut lângă ruina Morii Dâmbovița, demolată de NIRO, pentru a ridica “Central Residential Park” cu ajutorul unor offshore-uri, al lui Dan Andronic și al unor politicieni de top

  1. Pingback: Nasul TV » Apartamentele premierului Ponta | Mircea Cărtărescu, a crescut lângă ruina Morii Dâmbovița, demolată de NIRO, pentru a ridica “Central Residential Park” cu ajutorul unor offshore-uri, al lui Dan Andronic și al unor politicieni

  2. Pingback: Nasul TV » Apartamentele premierului Ponta | Mircea Cărtărescu, a crescut lângă ruina Morii Dâmbovița, demolată de NIRO, pentru a ridica “Central Residential Park” cu ajutorul unor offshore-uri, al lui Dan Andronic și al unor politicieni

  3. Pingback: BREAKING NEWS. Elena Udrea a decedat. Automobilul Mercedes clasa E cu care rula pe DN s-a izbit de un parapet. LIVE TEXT ORA 13.30 | Investigatii cenzurate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s